Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate Nesecret
Filiala 1 Timişoara
11.08.2011
RAPORT nr.3
În data de 11.08.2011 s-a desfăşurat şedinţa Biroului operativ al Filialei 1 Timişoara a SCMD. Au participat Col(r) Aromânesei Radu,Cms.şef(r)Palade Săndel, Col(r) Oros Ioan, Mr.(r) Mihalache Cătălin , Col(r) Marcea Petru, Cpt. Cdor (r) Citoiu Aurelian.
Au fost analizate şi stabilite următorele:
a) Referitor la propunerile pentru proiectul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare (ROF) al SCMDR:
- Au fost analizate şi aprobate propunerile de modificare ale proiectului ROF;
- S-au stabilit punctele de vedere ale Biroului Operativ al Filialei 1 Timişoara ce vor fi înaintate conducerii centrale a SCMDR prin adresa ce va însoţi propunerile filialei.
- S-a hotărât ca definitivarea componenţei delegaţiei ce va reprezenta filiala Timişoara la Consiliul Naţional al Reprezentanţilor să se realizeze în momentul când se va cunoaşte cu certitudine data, locul şi condiţiile de desfăşurare ale CNR.
b) Referitor la situaţia achitării cotizaţiei:
- până la data de 15 septembrie se vor face verificări şi se vor stabili membrii de sindicat care au restanţe;
- până la data de 30 septembrie se va lua legătura cu cei în cauză şi se va stabili situaţia fiecăruia în parte.
c) Referitor la situaţia reprezentării în instanţă:
- concomitent cu finalizarea acţiunilor în instanţă pentru anularea deciziilor de recalculare a pensiilor (în luna septembrie) atenţia maximă va trebui acordată acţiunilor împotriva deciziilor de revizuire.Pentru aceasta, membrii de sindicat vor trebui să se conformeze ghidului de acţiune postat pe site-ul nostru precum şi afişat în clădirea din str. Liviu Gabor nr. 4 et. 1 (pe peretele holului).
- În plus, dacă după trecerea a 45 zile de la confirmarea primirii contestaţiei de către Comisiile de contestaţii (MapN, MAI, SRI) nu s-a primit nici un răspuns, membrul de sindicat va trimite aceleiaşi comisii o NOTIFICARE conform modelului de mai jos (care se găseşte şi afişat în str. Liviu Gabor nr. 4)
- Abia după primirea confirmării de primire a NOTIFICĂRII, cu o copie a acesteia şi a confirmării de primire în câte 3 exemplare, plus celelalte documente prevăzute în Ghid, va aduce la sindicat dosarul de prezentare în instanţă.
ATENŢIE !!! Dacă nu se respectă cu stricteţe toate aceste elemente, instanţa de judecată va respnge acţiunea !
c) Referitor la o eventuală colaborare în campana electorală cu USL, membrii Biroului operativ vor continua tatonările, urmând ca o hotărâre să se ia în cadrul unei Adunări Generale a filialei, pe baza unor date concrete, atunci când vor veni din partea forţelor politice interesate.
Preşedintele Biroului Operativ al Filialei 1 Timişoara
Col(r).
Radu Aromânesei
Către Comisia de ________________ de pe lângă Casa Sectorială de Pensii a _________________--
Subsemnatul_________________________, domiciliat în _______________________________ jud. Timiş, identificat cu C.I. seria____ nr._______________, CNP ___________________, vă transmit următoarea
NOTIFICARE
Prin care vă aduc la cunoştinţă faptul că termenul în care dumneavoastră trebuia să soluţionaţi şi să comunicaţi răspunsul la contestaţia formulată şi comunicată în data de ___________de subsemnatul, împotriva deciziei __________nr. ___/___, emisă de Casa Sectorială de Pensii a ______________ este depăşit cu un număr de________ zile.
Pe cale de consecinţă vă solicit să dispuneţi de urgenţă soluţionarea contestaţiei despre care am făcut vorbire mai sus precum şi comunicarea răspunsului în termenul cel mai scurt posibil.
În situaţia în care nu veţi da curs prezentei notificări, ne vedem nevoiţi să vă acţionăm în judecată, urmând ca dumneavoastră să suportaţi cheltuielile ocazionate cu această procedură.
Semnătură,
19 august 2011
FACULTATIV
Către,
Casele sectoriale de pensii ale MAI, MApN şi SRI
Subsemnatul .............................................. domiciliat în ............., str..., nr. ..., bl. ..., sc...., et. ..., ap. ... sector ..., CNP........................................., pensionat cu Decizia de pensionare nr. .........din................. vă rog, ca în temeiul LEGII nr. 16 din 02. 04. 1996 a ARHIVELOR NAŢIONALE, art. 21 care prevede că, ,,Creatorii de documente sau, după caz, persoanele juridice succesoare ale acestora sunt obligaţi să elibereze, potrivit legii, la cererea persoanelor fizice şi a persoanelor juridice, certificate, copii şi extrase de pe documentele pe care le creează...”, să-mi eliberaţi buletinul detaliat de calcul, pe luni şi ani respectiv punctajul mediu anual ţinând cont de faptul că MapN a anunţat terminarea revizuirii pensiilor , iar în data de 01.06.2011, pe site-ul oficial al ministerului a fost publicat cuantumul pensiei revizuite pe care o voi primi.
Consider că sunt îndreptăţit, conform legii, să-mi exercit dreptul de a contesta decizia de pensie revizuită, iar pentru acest fapt trebuie să fiu în deplină cunoştinţă de cauză.
De altfel şi în raportul asupra proiectului de Lege privind aprobarea O.G. nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguraţă naţională, înregistrat cu nr. 27/163 din 30 mai 2011 s-a stabilit că buletinul de calcul, pe luni şi ani al punctajului mediu anual se va expedia numai la cerere ţinând cont de costul mare de expediere.
Reţin atenţia asupra respectării prevederilor art. 4 şi 13 din O. G. nr. 27/2002 şi a art. 4(2), 5 şi 7 din O. G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale.
Solicit răspuns în termen de 30 de zile conform prevederilor art.8(1) din O. G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea 233/2002.
Vă mulţumesc!
Data Semnătura

FACULTATIV DAR UTIL

17 iulie 2011
DOCUMENTE PENTRU INSTANTA - precizari
In atentia celor care depun documente pentru instanta
Pentru a usura munca de sortare, va adresam rugamintea de a capsa fiecare din cele trei seturi de documente pe care le depuneti.

12 iulie 2011
MODEL CONTESTATIE
MODEL DE CONTESTAŢIE FORUMULATĂ ÎMPOTRIVA DECIZIEI DE REVIZUIRE conceput de jurist Ioan Oros
(în situaţia erorilor de identificare a veniturilor realizate şi perioadelor lipsă)
CĂTRE
COMISIA DE CONTESTAŢII DE PE LÂNGĂ M.Ap.N.
Domnule Preşedinte
Subsemnatul (grad, r., rtg.) nume, prenume cu iniţiala tatălui, domiciliat în ___________________________________________________ identificat cu act de identitate Seria _____ Nr. _________ şi CNP ___________________________ ofiţer, subofiţer, maistru militar, de inf., art., etc. promoţia ____________________ trecut în rezervă la data _____________ cu drept de pensie de serviciu în baza Deciziei nr. _________ din _____________ şi cu dosar de pensie nr. ___________ din ________________ în temeiul dispoziţiilor art. 149 al. 1 şi 2 şi art. 150 al. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 şi a art. 22 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 1/2011 formulez prezenta
CONTESTAŢIE
Împotriva Deciziei de revizuire a pensiei nr. ____________ din ________________ eliberată de Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N. prin care solicit:
1. Anularea Deciziei de revizuire menţionată pe care o consider netemeinică şi nelegală având un cuantum incorect stabilit.
2. Revizuirea pensiei cu stabilirea corectă a datelor cu privire la veniturile realizate de subsemnatul conform metodologiei prevăzute în O.U.G. nr. 1/2011 şi a O.G. nr. 33/2002.
3. Restituirea sumei cu care am fost prejudiciat în valoare de _______________ lei.
Solicitarea mea se întemeiază pe următoarele
MOTIVE
A. Motive de nelegalitate
1. Încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 1/2011.
a. Prin emiterea Ordinului nr. SMG 17/10.02.2011, se încalcă dispoziţiile art. 8 al O.U.G. nr. 1/2011 care dispune că ordinele sau instrucţiunile privind modalităţile tehnice de identificare, transmitere şi solicitare a actelor şi datelor care dovedesc veniturile necesare revizuirii pensiilor, se emit de ministrul Apărării Naţionale (MAI, SRI) şi nu de şeful SMG, astfel încălcându-se competenţa stabilită de ordonanţă.
b. Ordinul SMG scurtează nejustificat şi dramatic termenul de identificare şi transmitere a datelor necesare revizuirii de către instituţiile abilitate, stabilind data de 15.03.2011.
Ori potrivit dispoziţiilor art. 1 al. 3 din ordonanţă acest termen este fixat pentru data de 31.10.2011.
Această măsură nelegală este de natură să împiedice procesul de identificare, stabilire corectă şi transmitere a datelor de către instituţiile competente cu consecinţa diminuării cuantumului pensiei mele, instituţiile abilitate neavând timpul necesar pentru a căuta toate datele.
c. În acelaşi timp ordinul nu stabileşte şi modalităţile tehnice de identificare a datelor cu privire la veniturile realizate aşa cum cere ordonanţa ci stabileşte numai modalităţile de transmitere, cine şi până la ce dată.
Această stare de fapt a condus la erori, privind perioadele de activitate, şi cuantumuri de venituri lunare greşite.
2. Încălcarea dispoziţiilor O.G. 33/2002 aprobată prin legea 223/2002 privind eliberarea certificatelor şi adeverinţelor.
Anexa la decizia de revizuire nr. _____________ din _____________ a Casei Sectoriale de Pensii a M.Ap.N. (MAI, SRI) în care sunt specificate veniturile realizate reprezintă în fapt o adeverinţă a cuantumurilor lunare realizate. În această situaţie, conform dispoziţiilor O.G. nr. 33/2002 Anexa trebuia să menţioneze documentele din care au fost extrase datele ce le cuprinde, ce reprezintă sumele respective, iar pentru perioadele pentru care nu au putut fi identificate veniturile trebuia să se facă precizarea lipsei documentelor necesare.
Nefăcându-se aceste menţiuni necesare şi legale Anexa nu îndeplineşte condiţiile de legalitate şi nu prezintă garanţia că reflectă realitatea, personal neputând verifica autenticitatea lor.
Consider că această stare de fapt a condus la erori în revizuirea pensiei mele ce au determinat diminuarea cuantumului ei.
B. Motive de netemeinicie
Decizia de revizuire nr. ____________ din _______________ a fost întocmită eronat, în grabă, cu perioade de activitate lipsă şi cuantumuri lunare greşite astfel:
a. Perioade de activitate lipsă:
-
-
-
-
b. Cuantumuri lunare greşite:
-
-
-
-
c. Anexa la decizie este eronat întocmită fiind în discordanţă cu veniturile stabilite în adeverinţa nr. __________ din _____________ emisă de CMZ __________________.
d. Şi alte motive constatate.
Pentru probaţiunea susţinerilor mele depun următoarele documente:
- copia Deciziei de revizuire nr. __________ din _______________
- copia Deciziei de pensionare emisă în temeiul Legii nr. 164/2001.
- copia Deciziei de recalculare nr. ____________ din ___________
- copia Adeverinţei nr. ___________ din ____________ emisă de CMZ __________
- alte documente necesare probării afirmaţiilor din cerere dacă se dispune de ele.
În situaţia în care solicitarea mea nu va fi soluţionată pozitiv şi în termenele prevăzute de lege mă voi adresa instanţelor competente.

APARITII IN MASS - MEDIA
Astazi, 12.07.2011, intre orele 21-21.30, postul de televiziune TVT '89 il are ca invitat pe comisarul sef in rezerva Palade Sandel, vicepresedinte al SCMD Filiala 1 Timisoara. Persoanele care doresc sa intre in direct au la dispozitie nr. de telefon 0256/227765.
Biroul operativ
Biroul operativ
ASIGURAREA CONTINUITATII CONDUCERII BIROULUI OPERATIV SCMD FILIALA 1 TIMIS
1. În perioada 16.07-08.08 problemele curente ale biroului operativ vor fi coordonate de vicepreşedintele filialei, dl. Palade Săndel tel. 0734334045.
2. Până la sfârşitul lunii iulie, colectarea documentelor pentru acţiunea în instanţă se va efectua săptămânal, conform programului stabilit (luni şi marţi, între orele 11.00-13.00), de către următorii membri de sindicat:
-18 şi 19 iulie- dl. Brândaş Mircea tel. 0745500685
-25 şi 26 iulie- dl. Dumitra Cristian tel. 0724572448
Pentru luna august se va comunica programarea în timp util.
Preşedintele Biroului Operativ

Abonați-vă la:
Postări (Atom)