De ce „pensii militare de stat”?
De
câţiva ani, viaţa socială şi aşa agitată din ţară, este contrariată de apariţia
unei noi organizaţii: Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD).
De unde
această nedumerire şi uneori chiar iritare ? Simplu: în mentalul colectiv,
militarii, fie ei şi în rezervă, au fost percepuţi ca „marea mută”,
reprezentanţi ai unui segment social distinct, pe care îl întâlneai doar la
momente festive, însoţite de ceremonialuri mai mult sau mai puţin de anvergură,
dar oricum spectaculoase, sau la catastrofe naturale(cutremur, inundaţii,
înzăpeziri ş.a.).
Implicarea
Armatei în acţiuni pe timpul Revoluţiei din Decembrie este şi încă va mai fi
controversată, cert fiind doar faptul că fără adeziunea militarilor, ieşirea
populaţiei în stradă ar fi avut un deznodământ tragic.
Toate
acestea ar fi rămas aşa, dacă în România anilor 2009, 2010, 2011 şi 2012 nu
s-ar fi încercat implementarea unui experiment ,care în caz de reuşită urma a
se generaliza şi în alte ţări europene: introducerea (aberantă-spunem noi !)a
principiului contributivităţii la stabilirea pensiilor militarilor în
rezervă.
De fapt,
iată ce s-a întâmplat:
Ca
urmare a aderării României la structurile NATO, Armata a trebuit să treacă
printr-un proces dureros dar necesar de reorganizare. Aceasta a presupus
desfiinţarea unui număr impresionant de unităţi militare şi reducerea
efectivelor de la 300.000 la 70.000 (militari şi civili).
Prin
măsurile luate de autorităţile române ale timpului,în strânsă conlucrare cu
instituţiile nord-atlantice, acţiunea s-a desfăşurat fără convulsii, militarii
care au părăsit serviciul activ primind drepturi băneşti compensatorii după
criterii clar stabilte şi având perspectiva de a se încadra util în societatea
civilă, rămânând în continuare în
evidenţa Armatei.De menţionat faptul că marea majoritate erau persoane în
deplinătatea forţelor fizice şi intelectuale, cu pregătire superioară, dar care
nu au mai putut fi folosiţi de sistemul militar ce fusese mult comprimat. În
aceaşi situaţie au fost şi multe cadre militare din alte componente ale
sistemului naţional de apărare şi ordine publică (poliţişti, jandarmi, servicii
speciale etc.).
Lucrurile
ar fi continuat pe un curs normal, dacă în 2009 nu s-ar fi elaborat o lege prin
care se interzice cumulul pensiei cu salariul (şi care nu a afectat numai
militarii). În felul acesta, mulţi dintre camarazii noştri, care ocupaseră
anumite funcţii susţinând un concurs, au fost înlăturaţi pe criterii care nu
aveau nicio legătură cu pregătirea, competenţa şi eficienţa în exercitarea
atribuţiilor de serviciu (asta ca să vedem cum ştim să ne folosim valorile !).
A fost
doar începutul vexaţiunilor la care sunt supuşi militarii în rezervă, deoarece
în anul următor, ca urmare a desfiinţării sistemului pensiilor ocupaţionale
pentru unele categorii de bugetari, printre care şi militarii (în timp ce alte
categorii continuă să beneficieze de acest sistem), s-a dezlănţuit sarabanda recalculării,
revizuirii, regularizării pensiilor militare , care din păcate continuă şi
astăzi, având ca rezultat bulversarea ierarhiei militare şi răsturnarea
valorilor în care am crezut şi cărora ne-am dedicat, unii dintre noi chiar de
la 15 ani.
Aceasta
a dus la apariţia SCMD, organizaţie a cadrelor militare disponibilizate (cărora
li s-au alăturat numeroşi camarazi din rezervă sau în retragere),organizaţie
apartinică, dar care face politica membrilor săi, organizaţie care în momentul
de faţă acţionează pe două direcţii:
1. Repararea
nedreptăţilor suferite atât de cei care şi-au pierdut serviciul sau au trebuit
să renunţe la pensie, precum şi de cei cărora li s-au diminuat pensiile, prin
folosirea la stabilirea cuantumului a unor valori greşite a veniturilor;
2. Revenirea
la sistemul pensiilor ocupaţionale, prin aprobarea Legii pensiilor militare de
stat şi redobândirea statutului de pensionar militar.
Dacă în
primul caz acţiunea este în derulare, prin procesele intentate în instanţă dar
aşteptându-se şi ordonanţe de urgenţă
reparatorii ale guvernului , în al doilea caz este vorba de o acţiune de
viitor, care sperăm că se va rezolva în parlamentul ce va rezulta în urma
alegerilor din data de 9 decembrie.
Iată
care sunt argumentele noastre:
-
în România de astăzi, durata timpului de lucru este clar reglementată prin
lege, orice depăşire a acesteia fiind recompensată de către angajator printr-o
retribuire corespunzătoare sau prin compensarea cu timp liber .Veniturile
astfel obţinute sunt luate în calcul la stabilirea contribuţiei pentru pensia la
care angajatul va avea dreptul.
-
În cazul militarilor, acest lucru este imposibil de aplicat: pentru ei,
executarea serviciului de gardă(pază) este o îndatorire funcţională care nu
aduce niciun venit suplimentar, ca să nu mai vorbim de exerciţii de alarmare
(alertă), aplicaţii (exerciţii în teren), trageri în poligon sau antrenamente
în afara orelor de program, aşa cum s-a întâmplat şi pentru desfăşurarea
paradei din ziua de 1 Decembrie. După încheierea cu bine a unor asemenea
activităţi, care implică de cele mai multe ori şi riscuri generate de folosirea
armamentului, a muniţiei , explozivilor sau a tehnicii de luptă (periculoasă)
din dotare, cei mai mulţi se aleg cu
mulţumiri prin ordin de zi pe unitate ( o glumă cazonă spune că acestea
sunt cele mai rentabile recompense, deoarece nu se cheltuiesc...!).Militarii
fiind permanent la datorie, ar trebui retribuiţi timp de 24 ore, 7 zile pe
săptămână ş.a.m.d., iar în funcţie de veniturile obţinute să li se aplice principiul contributivităţii,
pentru a li se putea stabili valoarea pensiei. Este posibil aşa ceva ?
-
Noţiunea de „pensie” pentru militarii din rezervă este un termen nepotrivit,
deoarece militarul de fapt primeşte o rentă
pentru serviciile aduse statului, „ziua sau noaptea, în orice anotimp şi
indiferent de condiţiile de stare a vremii” şi, mai mult decât atât, chiar şi
după ieşirea din sistemul serviciului activ, el este încă mulţi ani la
dispoziţia autorităţilor, putând fi chemat oricând sub Drapel, dacă situaţia o
impune( şi aici nu este vorba numai de ameninţarea unei agresiuni militare, ci
şi de producerea unor catastrofe naturale de mare amploare, ce nu vor putea fi eficient
gestionate de efectivele reduse ale forţelor active – lucru de nedorit, dar
posibil a se întâmpla oricând).
La
această situaţie s-a ajuns deoarece fosta guvernare s-a supus necondiţionat
unor cerinţe ale instituţiilor financiare internaţionale, fără a ţine seama de
faptul că în România modernă, încă de pe vremea lui Cuza, retribuirea
militarilor din activitate cât şi a celor din rezervă s-a făcut direct de la bugetul
de stat, la care de fapt aceştia, ca şi instituţia militară însăşi, au
contribuit. Transformarea rezerviştilor în pensionari civili, ba chiar în
asistaţi sociali, deoarece aceştia nu au contribuit NICIODATĂ la fondul de
pensii ci, aşa cum am arătat mai înainte, direct la buget (dar li se stabilesc
acum pensiile „ca şi cum ar fi contribuit”!), face parte dintr-un plan mult mai
amplu, de a extinde principiul contributivităţii (nedrept de aplicat
militarilor) la nivelul întregii Europe; dacă reuşeşte la noi, va exista un
precedent şi deci premisa de a se generaliza.
Aceasta
este şi explicaţia faptului că SCMD este puternic încurajat de organizaţiile
similare ale rezerviştilor din ţările NATO, de a rezista şi de a impune
revenirea la pensiile militare de stat.
Cei
care ne-au condus până în vara acestui an au tratat cerinţele noastre,
argumentate legal , moral şi istoric, nu numai cu indiferenţă dar şi cu dispreţ
şi ostilitate;
-
s-a încercat terfelirea imaginii Armatei prin scoaterea în evidenţă şi generalizarea
unor aspecte negative ale vieţii militare, în special pe timpul regimului
comunist, fără a se arăta faptul că deşi acestea, din păcate, au existat, ele
nu au caracterizat întregul corp de cadre militare şi au fost generate în cea
mai mare măsură de condiţiile vieţii economice şi sociale de atunci;
-
s-a afirmat că cei care sunt în rezervă astăzi nu au participat la luptă cu
arma în mână (e rău că nu a fost cazul război?), fără a se ţine cont de faptul
că însăşi existenţa Armatei naţionale a fost un element de descurajare pentru
cei care ar fi fost tentaţi de o agresiune la adresa României (august 1968 vă
spune ceva?);
-
s-a ridiculizat în exces slaba pregătire militară a ostaşilor (evidentă mai
ales la Revoluţie), fără a se explica faptul că aceasta a fost impusă de
politica regimului comunist, temător faţă de o instituţie pe a cărei fidelitate
nu prea conta (ceea ce s-a şi văzut), regim care, în loc de instrucţie, prefera
să vadă militarii lucrând în condiţii aspre în mine de cărbuni, la sistemele de
irigaţii, la construirea de baraje, şosele,căi ferate (unde sunt acum cei care
reparau terasamentele?), metrou, combinate, ansambluri de locuinţe sau în
agricultură (vă mai amintiţi butada „ ţărănimea este clasa muncitoare care
ajută Armata la strânsul recoltei”?).
În
aceste condiţii, nouă, rezerviştilor din SCMD, nu ne-a rămas decât varianta de
a susţine pe cei care s-au angajat să înlăture nedreptăţile la care am fost
supuşi.
Filiala
1 Timişoara a SCMD, fără a face campanie negativă cuiva, îndeamnă militarii în
rezervă din garnizoană să trimită în parlament pe reprezentanţii USL, care ne
cunosc problemele, le înţeleg şi manifestă respect faţă de o instituţie care
trebuie să existe în continuare : Armata de Rezervă !
„ Soldat bătrân, cât eşti viu
eşti tot soldat !”
Preşedintele Filialei 1 Timişoara
a SCMD
Col(r) Radu AROMÂNESEI
