În atenţia membrilor şi simpatizanţilor SCMDLegile promise ori manifestaţii stradale?
Din
discuţiile purtate de preşedintele SCMD, la sfârşitul săptămânii trecute,
alături de preşedintele Sindicatului UNIPOL, cu reprezentanţi ai Guvernului şi
Senatului, au rezultat următoarele:
- În
perioada 15 sept - 7 oct. a.c. vor fi supuse votului Camerei Deputaţilor (cameră decizională) o serie de legi reparatorii;
- Ordinea
dezbaterii este următoarea:
- 1.
Proiectul Legii reparatorii pentru grefieri, diplomaţi, foşti
parlamentari, etc;
- 2.
Proiectul Legii cumulului pensii-salarii;
- 3.
Proiectul Legii de repunere în plată a
indemnizaţiilor revoluţionarilor;
- 4.
Proiectul Legii pensiilor militare de stat;
Precizăm că în toate solicitările, SCMD a susţinut racordarea prin lege a
rezerviştilor români la condiţia rezerviştilor din statele membre NATO, întrucât
NATO este un tratat exclusiv militar, ale cărui condiţii trebuie respectate.
Documentaţia, din puct de vedere juridic, asupra a tot ceea ce ni s-a întâmplat
şi privind justeţea revendicărilor noastre pe calea revenirii la normalitate,
au fost înmânate Primului ministru şi miniştrilor de resort, inclusiv noului
ministru al bugetului şi Avocatului Poporului.
Întrucât
avem o experienţă bogată acumulată în peste doi ani şi jumătate de promisiuni
neonorate, am dat însă şi curs deciziei Comitetului Director al SCMD de pichetare
a sediului central al PSD şi a sediilor PSD din ţară, începând cu data de 1 octombrie a.c.
În
urma negocierilor cu Primăria Capitalei s-a stabilit ca pichetarea sediului PSD
din Şoseaua Kiseleff, nr. 10 se va face în perioada 1-17 octombrie (exceptând
zilele de 11-12 octombrie) cu drept de prelungire, zilnic între orele
14-17.
Întrucât
memoria politicienilor este extrem de scurtă, pe durata campaniei electorale
vom face aşadar campanie şi noi, pentru legile promise încă din octombrie 2011, de principalul
candidat, care s-a angajat, prin semnătură, la 14 iulie
2012. Aceasta, desigur, dacă nu se vor ţine nici de acest ultim angajament
asumat în ceasul al 14-lea.
Solicit aşadar membrilor SCMD ca, în numele
unităţii de interese a tuturor categoriilor de militari şi poliţişti, activi şi
în rezervă, să lase deoparte cu ocazia acestei ultime,
sperăm, bătălii, orice manifestare a ego-ului propriu sau stimulată de interese
colaterale şi ambiţii personale,
pentru a putea obţine împreună victoria aşteptată după 5 ani de luptă sindicală
pentru revenirea la normalitate a categoriei noastre socioprofesionale, umilită,
mai odios poate decât celelalte componente ale naţiunii, de către regimul Băsescu.
Honor et Patria! Vae
victis!
PREŞEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU