S-a spart gheaţa ?!
Vestea că, în sfârşit,
s-a restabilit dreptul constituţional şi neîngrădit la muncă, prin abrogarea
interdicţiei cumulului pensie – salariu, reprezintă un motiv de bucurie pentru
mulţi dintre militarii în rezervă care văd în aceasta posibilitatea de a se
dovedi în continuare utili societăţii, de a scăpa de inactivitatea la care erau
condamnaţi la o vârstă la care cei mai mulţi dintre cetăţenii României se află
, prin consolidarea pregătirii şi prin experienţa dobândită, la apogeul cariereri
profesionale.
Este , în acelaşi
timp, şi un câştig pentru societate, deoarece sunt multe domenii în care se
simte o nevoie acută de specialişti, de oameni cu experienţă capabili atât să
facă faţă sarcinilor de serviciu în orice condiţii, dar şi să transmită
cunoştinţele lor şi să pregătească generaţiile care, în mod inevitabil, la un
moment dat îi vor înlocui.
Pentru acest deziderat
militarii în rezervă au acţionat timp de 5 ani prin intermediul SCMD,
adresându-se justiţiei justiţiei şi căutând aliaţi în spectrul politic , dar
totul părea în zadar; reprezentanţii SCMD dădeau impresia că sunt auziţi dar nu
şi ascultaţi, justiţia era oarbă de-adevăratelea atunci când era vorba de a
analiza dovezile pe care rezerviştii le prezentau în favoarea lor, iar politicienii
promiteau mult şi făceau puţin, sau mai deloc !
Iată însă că SOARTA,
această zeiţă capricioasă, parcă a început să-şi îndrepte privirile către noi,
şi asta deoarece un tânăr politician de vârf şi-a pus în joc cariera pe o miză
uriaşă şi speră să tragă cartea câştigătoarea ajutat şi de mâinile(voturile)
acelora care au ajuns la capătul răbdării.
Că proiectul acestei
legi a trecut de două ori prin Senat şi a fost scos în mod repetat de pe
ordinea de zi a Camerei Deputaţilor până acum, în preajma campaniei electorale
pentru alegerile prezidenţiale, nu este chiar o dovadă de fair-play, dar în
sfârşit...
Problematica situaţie
a militarilor din Rezerva Armatei nu este însă rezolvată numai cu această
„floare”, deoarece ne confruntăm în continuare cu următoarele aspecte:
-
discriminarea
în ceea ce priveşte acordarea grupelor de muncă;
-
spre
deosebire de alte categorii de pensionari, nu am primit nimic înapoi din sumele
care ne-au fost abuziv răşluite din veniturile noastre legeal dobândite;
-
legea
pensiilor militare încă se mai lasă aşteptată, despre prevederile ei nu răsuflă
mai nimic iar zvonistica referitoare la modul de aplicare funcţionează din
plin.
În aceste condiţii
putem însă extrage câteva concluzii, care s-ar putea să ne prindă bine în
viitor:
În primul rând, deşi mulţi dintre noi,
tributari concepţiei că Armata nu face politică, susţin neimplicarea
rezerviştilor în acest domeniu „fierbinte”, viaţa a demonstrat încă o dată, că
tot ceea ce se întâmplă în România, indiferent de domeniu (economic, social şi
chiar... militar), stă sub semnul acestei îndeletniciri a marii majorităţi a
locuitorilor scumpei noastre patrii. Este de domeniul evidenţei că toate
acţiunile clasei politice din ultimul
timp, sunt generate de uriaşa miză a
alegerilor prezidenţiale din toamna acestui an. Aşa cum era de aşteptat, după
ce solicitările diferitelor categorii (printre care şi ale noastre, ale
rezerviştilor) au fost ignorate timp de ani , în pofida rotirii ocupanţilor
fotoliilor decizionale, iată că acum încep să se materializeze acte normative
în care adie un slogan căruia cu ceva timp în urmă i-am acordat întreaga
noastră încredere. În aceste condiţii, trebuie să le fim sincer recunoscători nu
oamenilor politici din Parlament sau din Guvern, care aveau şi încă mai au mari
datorii faţă de noi, ci acelora dintre camarazii noştri, simpatizanţi sau chiar
membri ai partidelor din arcul guvernamental, care au militat pe lângă mai
marii lor conducători politici în scopul de a nu fi uitate angajamentele luate
de aceştia pe vremea când trâmbiţau chemări din opoziţie. Apolitismul manifest
este ori o manevră politică persuasivă şi nocivă , care urmăreşte împiedicarea realizării
unor forme organizate şi eficiente de combatere a acţiunilor puternicilor zilei
, ori o dovadă de naivitate, la fel de periculoasă şi care duce la acelaşi
efect. Desigur, foarte important este şi pe cine secondezi în aceste lupte
politice, deoarece a te alia cu organizaţii, cu persoane, sau chiar cu
personalităţi recunoscute din diferite domenii, probabil binevoitoare (cel
puţin în etapa iniţială) dar lipsite de susţinerea unui aparat puternic, atât
din punct de vedere organizatoric cât şi financiar, poate duce la atragerea ostilităţii sau, la fel de
neproductiv, a indiferenţei combatanţilor cu adevărat puternici, în ambele situaţii consecinţele
fiind pierderea încrederii celor pe care încerci să-i reprezinţi şi luarea unei
opţiuni clare spre sinuciderea politică .
În al doilea rând, oricât de vehement şi
pertinent ne-am exprima noi ca indivizi în diferite reţele de socializare sau
pe bloguri, niciun om politic, indiferent de rangul pe care îl poartă, nu ne va
lua în serios, nemulţumirile noastre fiind receptate ca nişte opinii, poate
îndreptăţite, ale unor persoane care folosesc mijloacele mai înaite menţionate pentru
a-şi descărca sufletul. E clar că numai o forţă organizată poate genera
atitudini favorabile şi poate trata în mod serios cu cei care fac şi desfac
lucrurile în ţară, acţiunile individuale fiind doar un consum ineficient de
energie şi, poate, un fel de liniştire a propriului ego că, vezi Doamne, nu am asistat pasivi la ceea ce
ni se întâmplă !
În
ultimii 5 ani, ne place sau nu să recunoaştem, SCMD a fost singura organizaţie
care a încercat, s-a străduit mai mult sau mai puţin consecvent , dar a făcut-o
, să ne apere drepturile. Este fără „doar şi poate” că se putea mai mult, că la
nivelul conducerii s-au luat unele decizii care au stârnit controverse şi i-au
subminat credibilitatea atât în rândurile militarilor în rezervă cât şi în cel
al clasei politice, dar evoluţia evenimentelor din ultimul timp arată clar că numai
acţiunile organizate pot influenţa deciziile de care depinde soarta noastră şi
a familiilor noastre. Pentru a putea conduce mai departe aceste acţiuni, SCMD
are nevoie să se adapteze cerinţelor membrilor săi şi condiţiilor sociale şi
politice în continuă schimbare, să-şi perfecţioneze managementul şi să-şi
dezvolte caracterul democratic, şi acest lucru se poate întâmpla chiar în
această toamnă, la Consiliul Naţional al Reprezentanţilor, unde putem demonstra
că SCMD suntem NOI !
Col(r).
Radu AROMÂNESEI
