APEL LA DIALOG,
La
ultimele alegeri parlamentare, şi prin votul nostru, al militarilor rezervişti
şi ale familiilor şi apropiaţilor noştri, atât în Timişoara , în Zona de Vest
dar şi în întreaga ţară, am trimis în
Parlamentul României senatori şi deputaţi care s-au angajat că vor rezolva
problemele noastre legitime .
De
atunci s-au modificat alianţe politice şi priorităţi legislative, dar
parlamentarii au rămas cam aceeaşi. Timpul va trece şi peste doi ani vor fi din
nou alegeri, şi atunci va veni timpul bilanţului pentru cele făcute dar şi
pentru cele nefăcute. Problema noastră nu este însă a aştepta momentul socotelilor, ci realizarea
obiectivelor promise, în folosul ambelor părţi.
Recunoaştem
faptul că până acum unele lucruri s-au rezolvat , şi ca să fim corecţi trebuie
să ne amintim că a fost evitată executarea silită pentru sumele pe care le-am
primit, fără a le fi cerut, pentru o altă modalitate de calculare a grupelor de
muncă ce nouă, în mod discriminatoriu, nu ni s-a mai aplicat. De asemenea, Legea
241, cu aplicare de la 1 octombrie 2013, ne-a scăpat de plata sumelor mai
înainte amintite şi de cuantumul diminuat al pensiei calculată abuziv conform
OuG 1/2011. Tot o realizare, deşi tardivă, este abrogarea interzicerii
cumulului pensie-salariu.
Din
păcate, celelalte probleme, bine ştiute şi foarte grave, au rămas nerezolvate,
şi despre modul CUM urmează a fi soluţionate şi CÂND nu ştim mare lucru.
Doamnelor
şi domnilor rezervişti, oricât am critica, pe drept, atât insituţiile prin care
este condus statul, cât şi clasa politică, rezolvarea problemelor noastre nu se
poate face decât în cadrul democratic al acestor instituţii şi prin intermediul
clasei politice. Acesta este sistemul, poate prost, dar, vorba unui mare om
politic britanic, altul mai bun nu se cunoaşte.
În
aceste condiţii noi, cei care încercăm să susţinem interesele militarilor în
rezervă şi în retragere din Timişoara, cu mijloacele modeste pe care le avem la
dispoziţie, considerăm că până la ora bilanţului, la alegerile din 2016, când
vom aprecia activitatea fiecărui parlamentar şi a partidelor politice, atât
prin prisma realizărilor cât şi prin cea a nerealizărilor propriilor noastre
interese, este nevoie de a relua dialogul cu reprezentanţii din Parlament pentru a le reaminti obligaţiile
pe care şi le-au asumat, în condiţiile în care noi le-am respectat pe ale
noastre, dovadă fiind însăşi prezenţa Domniilor Lor în forul legislativ al
ţării.
Dorim
în acelaşi timp să ştim care este STADIUL proiectelor care ne intereseză, DE CE
trenează atât de mult realizarea obiectivelor noastre, CINE şi DE CE se opune
şi să stabilim CE este de făcut.
Cu
această ocazie încercăm să transmitem un semnal, prin care să reluăm invitaţia
la dialog cu orice personalitate politică, atât de la nivelul administraţiei
locale, cât şi din sfera parlamentară şi guvernamentală, în vederea susţinerii
intereselor legitime ale militarilor în rezervă şi în retragere prin realizarea
unui parteneriat real, solid şi corect, între această categorie
socio-profesională şi acei reprezentanţi ai eşichierului politic care ni se vor
dovedi loiali.
Pentru
rezolvarea problemelor noastre suntem deschişi cu oricine şi oricând pentru
DIALOG !
Col(r) Radu AROMÂNESEI