Opinie

Iarăşi de la capăt...

Alegerile din 16 noiembrie a.c. ar putea fi un moment de cotitură în parcursul postdecembrist al democraţiei româneşti. De fapt, un alt moment, deoarece de fiecare dată când ne-am prezentat la urne am făcut-o cu speranţa că se va schimba ceva . În bine.

De data aceasta însă parcă a fost cu totul altfel, şi nu neapărat datorită prezenţei mari la vot, deoarece aşa ceva s-a înregistrat şi pe vremea CDR, cât mai ales datorită motivaţiei celor care au votat.

Vorbind despre cei din categoria căreia îi aparţin , militari în rezervă şi în retragere, cu vârste peste 50 ani, convingerea mea este că majoritatea au votat pentru a-l susţine pe premierul în funcţie. Motivele ar fi multiple, dar de bun simţ: chiar dacă nu toate angajamentele luate faţă de militari au fost duse la îndeplinire, cel puţin ceva-ceva tot s-a făcut, iar în plus exista posibilitatea ca până la urmă doleanţele noastre să fie satisfăcute, având o apropiere faţă de susţinătorii premierului încă de pe vremea defunctului USL. În plus, ne place sau nu să recunoaştem, ca educaţie şi ca formaţie profesională, oameni ai ierarhiei şi ai respectului faţă de cei mai mari în grad şi funcţie, avem înclinarea de a ne conforma celor care au îndrituirea legală prin autoritatea cu care sunt învestiţi de a da ordine şi comenzi, de a trasa moduri de acţiune.

Până aici totul este normal şi corect. Problema este modul în care susţinerea unuia dintre candidaţi a fost făcută, şi anume nu prin evidenţierea calităţilor acestuia, ci prin murdărirea imaginii celuilalt cu toate acuzaţiile culese de pe unde se găseau ele. Că multe din aceste acuzaţii jignitoare, aberante, nedrepte şi mincinoase au colcăit prin mass-media nu era un motiv de a fi preluate tale quale, fără a fi trecute prin filtrul raţiunii şi al bunului simţ, de către persoane care în mod normal, pe timpul carierei, au trebuit să dea dovadă de mult discernământ şi echilibru în hotărârile pe care le-au adoptat.

Doamnelor şi domnilor militari în rezervă, noi mai avem încă obligaţii faţă de stat, pe care sunt convins că în ciuda vocalizelor unora , la nevoie le vom onora aşa cum am jurat, deoarece nimeni nu doreşte să se supună, el şi familia lui, dispreţului public ca dezertor.

În aceste condiţii, consider iresponsabilă atitudinea acelora dintre noi care , trecuţi cu „arme şi bagaje” în tabăra pe care sunt convins că de bună-credinţă au ales-o, nu au luat în calcul când şi-au ales modalităţile de exprimare faptul că în joc era şi desemnarea viitorului comandant suprem, iar cum nimeni nu este „profet în ţara lui”, rezultatul final ar putea duce la situaţii jenante, ceea ce de fapt s-a şi întâmplat.

În consecinţă, pentru noi actuala situaţie, creată în urma alegerilor, nu este deloc trandafirie: noul preşedinte nu are nicio obligaţie explicită faţă de militarii în rezervă şi în retragere, şi ca elemente de subiectivism nu are nici amintiri plăcute despre perioada stagiului militar din tinereţe, de la Timişoara, iar pe timpul campaniei electorale am fost percepuţi ca un foarte vocal segment „anti”.

Prin urmare, deoarece speranţa moare ultima, vrem să credem că poate guvernul Ponta îşi va onora, în sfârşit şi în condiţii dramatice pentru el, angajamentele amânate de ani de zile, iar prin schimbările care se vor produce în societatea românească, dacă se vor produce, lucrurile vor evolua într-o direcţie care să ducă la o îmbunătăţire a situaţiei întregii naţiuni, şi implicit a noastră, cei care oricum suntem datori fidelitate opţiunii populare majoritare.

Cât despre cei care s-au manifestat imprudent de excesiv contra a ceea ce şi-au dorit cei mai mulţi dintre români, le amintesc că strămoşii noştri romani aveau o vorbă pentru asemenea situaţii :