„Unde-i unul...”
Parcă
aşa începem în fiecare an ziua de 24 Ianuarie, dar este şi un laitmotiv la care
apelăm întotdeauna când dorim să subliniem importanţa acţiunii colective,
atunci când trebuie să întreprindem ceva important.
SCMD
a simţit din plin avatarul lupei de unul singur pentru restabilirea drepturilor
legitime ale militarilor în rezervă şi în retragere. A fost foarte greu, dar ar
fi putut să nu fie dacă alături de cei care s-au „încolonat” în această
organizaţie ar fi mărşăluit hotărât şi alte structuri, şi în special din cele
bazate în primul rând pe participarea rezerviştilor. Dar dimpotrivă, nu numai
că nu am fost sprijiniţi, ba chiar ni s-au pus piedici şi am fost blamaţi,
culmea, chiar de unii dintre cei care şi-au datorat mare parte din „gloria”
dobândită în Armată şi ca urmare a abnegaţiei şi seriozităţii noastre, a celor
care nu am avut şansa Domniilor Lor de a rămâne în serviciul militar activ până
la vârsta maximă prevăzută de lege.
Indiferent
de studiile avute, de experienţa şi rezutatele obţinute în activitate, de
natura funcţiilor îndeplinite, a trebuit întâi să părăsim serviciul activ,
poate chiar în momentul în care eram pregătiţi să ne lansăm spre vârfurile ierarhiei , iar
ulterior să ne luptăm pentru a ni se recunoaşte şi redobândi condiţiile la care
ne dădea dreptul serviciul prestat sub Drapel. Şi deşi această zbatere este
încă departe de a se fi încheiat, cu toate promisiunile unora şi ale altora, şi
cu toate că se părea că ne-am substituit unui grotesc personaj care se lupta cu
morile de vânt, sunt semne că parcă s-ar mişca ceva în favoarea noastră.
Ei
bine, în aceste momente, când adversarul pare a avea (şi chiar are) momente de
slăbiciune, avem nevoie de intensificarea acţiunilor şi de concentrarea
eforturilor tuturor celor interesaţi în obţinerea unui rezultat final
favorabil. Este foarte bine că alături de cei implicaţi în mod tradiţional în
această activitate (căci nu pentru toţi a fost „luptă”) îşi fac simţită
prezenţa şi alte organizaţii mai vechi sau mai noi ale militarilor în rezervă
şi în retragere. Dacă le respingem sprijinul şi îi blamăm, ar însemna să avem
un comportament identic cu al celora care ne-au contestat şi încă ne contestă
şi pe noi. Cine procedează aşa însemnă că îşi închipuie că noi participăm la o
cursă de alergări, unde câştigătorii sunt desemnaţi în funcţie de ordinea
sosirii la potou. Ori nu e cazul, miza fiind mult mai mare şi atunci şi
implicarea trebuie să fie mai puternică şi mai numeroasă.
La
ce ne foloseşte nouă, celor care am fost deposedaţi de drepturi, dacă vom
asista în final la o dezbatere acerbă asupra întâietăţii arogării meritelor ? E
clar că cei care se vor implica în asemenea acţiuni s-au gândit tot timpul la
propriile interese şi la obţinerea în primul rând a foloaselor, materiale dar
şi morale, pentru ei înşişi, şi nu la situaţia grea în care se zbăteau
camarazii lor. Şi poate chiar implicarea altor organizaţii, neuzate şi
necompromise în acţiuni dubioase , va fi aceea care va determina atingerea
masei critice pentru obţinerea celor ce ne-am propus.
Pentru
că am început această expunere cu o trimitere la versurile lui Alecsandri, vă
solicit să luaţi aminte tot la spusele „bardului de la Mirceşti” :
E unul care cântă mai
dulce decât mine ?
Cu-atât mai bine
ţării, şi lui cu-atât mai bine.
Vasile Alecsandri-
„Unor critici”
