28 ianuarie 2013

COMUNICAT



Militari în rezervă din Timişoara, înscrişi sau nu în SCMD,

           
           După lunga perioadă marcată de acţiunile abuzive şi vexatorii practicate la adresa militarilor în rezervă de guvernele obediente celui care în teorie ar fi trebuit să fie ( dar în practică nu a fost) COMANDANTUL SUPREM, am sperat că victoria electorală covârşitoare, la care am contribuit şi noi, a partenerilor noştri din USL, va duce la o rapidă clarificare a situaţiei celor care au servit Ţara sub Drapel.
            Din păcate, în locul acestei clarificări, parcurgem o perioadă confuză, determinată de lipsa informaţiilor OFICIALE, referitoare la atenţia şi interesul pe care actualii guvernanţi le acordă realizării obiectivelor noastre; mă refer la problema pensiilor care au fost diminuate faţă de cuantumul din decembrie 2010, la problema dreptului de a cumula pensia cu salariul şi, cu bătaie mai lungă, e drept, dar foarte importantă, problema elaborării Legii pensiilor militare de stat, obiective care au fost cuprinse în acordurile de colaborare încheiate în perioada preelectorală cu reprezentanţii USL, atât în Timişoara, cât şi la nivelul ţării.
            Pe de altă parte, neoficial, prin diferite canale, suntem asiguraţi că doleanţele noastre sunt pe cale de a fi rezolvate, cel puţin parţial în primă etapă, astfel încât nu trebuie să ne pierdem speranţa ci să avem răbdare, pentru a se găsi forma legală în vederea rezolvării acestor probleme.
            Ca urmare, printre militarii în rezervă au început să se manifeste două tendinţe:
-         unii solicită imperios organizarea unor mişcări de protest în stradă, în principiu în Capitală, şi asta cât mai repede, pentru a atrage atenţia guvernanţilor până la definitivarea bugetului pe anul în curs;
-         alţii optează pentru intensificarea acţiunilor de lobby, prin presiuni atât la nivel central cât şi în teritoriu  pe lângă miniştri,parlamentari şi lideri politici.
   În ceea ce  priveşte filiala noastră, în urma dicuţiilor cu membrii  Biroului Operativ cât şi cu alţi membri de sindicat, am prezentat din nou solicitările noastre parlamentarilor USL din Timişoara, am sesizat miniştrii de resort asupra situaţiei apăsătoare în care se află mulţi rezervişti, ca urmare a acestei sarabande a pensiilor, care se tot modifică ba în sus , ba în jos, dar la fel de ilegal, în condiţiile în care nu ni s-a răspuns la contestaţiile făcute, şi am solicitat conducerii de la Bucureşti a SCMD şi filialelor din Capitală, să intensifice presiunile asupra instituţiilor guvernamentale prin menţinerea unui contact direct şi permanent cu reprezentanţii acestora.
      În condiţiile în care aceste acţiuni nu-şi vor atinge scopul, şi după ce  se va identifica CINE şi DE CE se opune cererilor noastre, va trebui să luăm în considerare faptul că ultima soluţie pe care o avem va fi să ne alăturăm rezerviştilor din toată ţara şi să participăm la un miting de protest de amploare în Bucureşti.

      Sperăm din suflet că nu va fi cazul, dar dacă va fi, vom fi şi noi acolo !

28 ianuarie 2013                        Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
                                                   Col(r) Radu AROMÂNESEI

23 ianuarie 2013

INFORMARE



INFORMARE

            În zilele de 17 şi 18 ianuarie, cu ocazia prezenţei în Timişoara, cei doi senatori USL, Domnii  Ben-Oni Ardelean şi Petru Ehegartner, au fost informaţi asupra aspectelor care produc nemulţumiri în momentul de faţă militarilor în rezervă membri SCMD, şi nu numai :
-         în loc să ni se răspundă la contestaţiile înaintate comisiilor de pe lângă casele de pensii sectoriale, mulţi rezervişti au primit noi decizii de pensii, care din nou nu ţin seama de  valoarea reală a veniturilor obţinute pe parcursul carierei. Conform principiilor de drept administrativ, aceste decizii sunt ilegale, deoarece ele trebuiau întocmite pe baza unui alt act administrativ decât OuG 1/2011 (cea care a stat la baza primului val de decizii de revizuire).Oricum, în condiţiile în care noi speram ca în noua conjunctură politică, cel puţin să ni se răspundă la contestaţii, pentru a se facilita accesul în justiţie, sau chiar la un act reparatoriu de urgenţă pentru cei cu pensiile diminuate, aceste noi decizii nu fac decât să complice lucrurile, obligându-ne să luăm acţiunile de contestare de la capă. Întrebarea este : cui foloseşte această situaţie ?
-         o altă problemă care ne îngrijorează este tocmai tăcerea celor de la Putere (care au ajuns acolo şi datorită acţiunilor noastre de susţinere), referitor la perspectivele îndeplinirii obiectivelor pe care le-am stipulat în acordurile de colaborare stabilite încă din perioada preelectorală cu USL (revenirea pensiilor diminuate la nivelul din decembrie 2010, abrogarea interzicerii cumulului pensie-salariu, punerea în dezbaterea Parlamentului a proiectului Legii pensiilor militare de stat).
  Cei doi senatori, care cunosc bine problemele rezerviştilor încă din campania electorală (ca de altfel toţi parlamentarii USL de Timişoara), au afirmat că nu se pune problema ignorării solicitărilor noastre, actuala stare de incertitudine fiind generată de perioada de stabilire a tuturor noilor structuri de la nivel guvernamental (nominalizarea secretarilor de stat a fost încheiată în săptămâna în curs), ceea ce a şi permis unor persoane din eşaloanele de execuţie să provoace o acţiune cu consecinţe neplăcute (cu referire la noile decizii de pensie) . În vederea clarificării situaţiilor care produc nemulţumiri,Dumnealor şi-au manifestat disponibilitatea de a-l contacta în aceste chestiuni pe fostul ministru Dobriţoiu, acum senator, şi de a facilita accesul reprezentanţilor SCMD (fie din Bucureşti, fie chiar din Timişoara), la cabinetele miniştrilor de resort sau chiar la premier.VOM VEDEA !

18.01.2013                                                                                                              Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
                                                                         Col(r) Radu AROMÂNESEI

22 ianuarie 2013

Comunicat



Domnului Ministru al Apărării Naţionale,

SESIZARE

            Având în vedere faptul că sarabanda pensiilor militare continuă şi în prezent sub forma reevaluării, deşi potrivit dispoziţiilor art. 1 din OuG 1/2011 acest proces s-a încheiat la 31.12.2011, avem onoarea să vă supunem atenţiei următoarele aspecte:
  1. Se primesc în continuare decizii de revizuire prin care cuantumul pensiei se diminuează sau se măreşte cu diferite sume faţă de decizia de revizuire legală emisă pe baza OuG 1/2011.
  2. Considerăm că acest demers este nelegal, şicanatoriu şi abuziv, făcut cu premeditare, pentru a împiedica promovarea acţiunii în justiţie împotriva hotărârii de soluţionare a contestaţiei administrative, mizându-se pe imposibilitatea materială a parcurgerii, în termenele legale, a căilor prealabile prevăzute de art. 151 şi 153 din Legea 263/2010 ; această împrejurare conduce la depăşirea termenului pentru formularea acţiunii în instanţă.
  3. În acelaşi timp, vă rugăm să constataţi faptul că în felul acesta suntem supuşi unui mecanism de hărţuire continuă, care are drept consecinţă scoaterea multora dintre noi din sistem, „pe cale naturală” forţată.
  4. Procedeul emiterii pe bandă de decizii de (re)revizuire, pentru aceeaşi persoană, este ilegal şi abuziv, deoarece:
  1. -nu are temei legal;
  2. -aduce atingere stabilităţii şi siguranţei circuitului civil, şi este abuzivă marcând excesul de putere al autorităţii;
  3. -deciziile de aşa-zisă reevaluare nu sunt motivate în fapt şi în drept, nu se menţionează cauza care a determinat această reevaluare, încălcându-se astfel condiţiile de validitate a actului administrativ individual emis ;
  4. -deciziile noi sunt emise sub acelaşi număr cu cel al deciziei anterioare, contra dispoziţiilor legale, care prevăd că fiecare act administrativ se înregistrează şi se  numerotează  în ordinea cronologică a emiterii. În felul acesta  nu se respectă condiţiile de formă ale  actului administrativ şi se pot crea confuzii în cazul celor vizaţi;
  1. Sunt încălcate efectele juridice ale actelor administrative emise, astfel:
      a.-conform principiilor dreptului administrativ, nu pot face obiectul modificării de
          către EMITENT a actelor administrative individuale care au intrat în circuitul
          civil, cum este şi cazul deciziilor de pensionare revizuite;
     b.-în situaţia în care actul administrativ individual este de natură să producă pierderea,
          restrângerea unui drept sau provocarea unui prejudiciu destinatarului, cum este
         cazul diminuării cuantumului pensiei, punerea sa în executare trebuie suspendată
         până la soluţionarea căilor de atac, dacă legea prevede existenţa acestor căi.
În considerarea împrejurărilor de fapt şi de drept menţionate, Biroul Operativ al Filialei 1 Timişoara a SCMD vă solicită a dispune celor în drept, în interesul legalităţii şi a împiedicării prejudicierii materiale şi morale a cadrelor militare în rezervă şi în retragere afectate de situaţia creată, următoarele:
  1. Încetarea în regim de urgenţă a acestui proces de reevaluare a deciziilor emise anterior, ca fiind ilegal şi abuziv;
  2. Deciziile modificate legal în urma revizuirii să fie puse în aplicare numai după epuizarea căilor de atac prevăzute de lege.

       21.01.2013                                    Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
                                                             Col(r) Radu AROMÂNESEI
                                                             Vicepreşedinte, compartiment juridic
                                                              Col(r) Ioan OROS


Comunicat



INFORMARE

            În zilele de 17 şi 18 ianuarie, cu ocazia prezenţei în Timişoara, cei doi senatori USL, Domnii  Ben-Oni Ardelean, secretarul Comisiei de politică externă din Senat, şi Petru Ehegartner, au fost informaţi asupra aspectelor care produc nemulţumiri în momentul de faţă militarilor în rezervă membri SCMD, şi nu numai :
-         în loc să ni se răspundă la contestaţiile înaintate comisiilor de pe lângă casele de pensii sectoriale, mulţi rezervişti au primit noi decizii de pensii, care din nou nu ţin seama de  valoarea reală a veniturilor obţinute pe parcursul carierei. Mai mult decât atât, în condiţiile în care prevederile OuG 1/2011 sunt clare (v. ANEXA), în sensul că activitatea de revizuire trebuia să se încheie „cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011” (Art.1, alin. 1), iar modificările la revizuire se pot face „şi la cererea beneficiarului” (Art.2, alin. 1), „dacă cererea de revizuire, împreună cu toate actele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii sectorială până la data de 1 ianuarie 2014” (Art. 2, alin 2, pct. a ), însemană că toate deciziile primite după data de 31 decembrie 2011 sunt ilegale, deoarece noi nu am cerut revizuirea pensiilor, ci am contestat deciziile de pensie, contestaţii la care nu ni s-a răspuns printr-o Hotărâre a comisiei de contestaţii, ceea ce este o altă ilegalitate. Conform principiilor de drept administrativ, aceste decizii reprezintă un abuz, deoarece ele trebuiau întocmite pe baza unui alt act administrativ decât OuG 1/2011 (cea care a stat la baza primului val de decizii de revizuire). Noi speram ca în noua conjunctură politică, cel puţin să ni se răspundă la contestaţii, pentru a se facilita accesul în justiţie, sau chiar la un act reparatoriu de urgenţă pentru cei cu pensiile diminuate. Aceste noi decizii nu fac decât să complice lucrurile, obligându-ne să luăm acţiunile de contestare de la capăt. Întrebarea este : cui foloseşte această situaţie ?
-         o altă problemă care ne îngrijorează este tăcerea celor de la Putere (care au ajuns acolo şi datorită acţiunilor noastre de susţinere), referitor la perspectivele îndeplinirii obiectivelor pe care le-am stipulat în acordurile de colaborare stabilite încă din perioada preelectorală cu USL (revenirea pensiilor diminuate la nivelul din decembrie 2010, abrogarea interzicerii cumulului pensie-salariu, punerea în dezbaterea Parlamentului a proiectului Legii pensiilor militare de stat).
  Cei doi senatori, care cunosc bine problemele rezerviştilor încă din campania electorală (ca de altfel toţi parlamentarii USL de Timişoara), au afirmat că nu se pune problema ignorării solicitărilor noastre, actuala stare de incertitudine fiind generată de perioada de stabilire a tuturor noilor structuri de la nivel guvernamental (nominalizarea secretarilor de stat a fost încheiată adoar în urmă cu câteva zile) ceea ce a şi permis unor persoane din eşaloanele de execuţie să provoace o acţiune cu consecinţe neplăcute (cu referire la noile decizii de pensie) . În vederea clarificării situaţiilor care produc nemulţumiri,Dumnealor şi-au manifestat disponibilitatea de a-l contacta în aceste chestiuni pe fostul ministru Dobriţoiu, acum senator, preşedintele Comisiei de apărare din Senat, şi de a facilita accesul reprezentanţilor SCMD (fie din Bucureşti, fie chiar din Timişoara), la cabinetele miniştrilor de resort sau chiar la premier.De asemenea, am fost asiguraţi de întreaga disponibilitate a parlamentarilor USL de Timiş de a reglementa cât mai repede şi favorabil problemele militarilor în rezervă.
      În aceeaşi ordine de idei, de la conducerea centrală a SCMD, preşedinţii de filiale am fost informaţi că în ultimele două săptămâni au fost purtate, de către conducerea şi specialiştii sindicatului , şase discuţii de lucru cu ministrul Apărării Naţionale, care în acord cu ministrul de Interne şi împreună cu domnul senator Dobriţoiu, „sunt hotărâţi să rezolve rapid , dar strict legal, toate problemele care constituie obiectivele noastre prioritare”.
      Aceasta înseamnă că se lucrează, şi pe cale de consecinţă ni se solicită să avem răbdare, pentru a nu compromite eforturile care presupun o „acţiune rapidă, profesionistă şi disciplinată”.
      Subscriem la aceste asigurări venite din cele două direcţii, aşteptând însă şi REZULTATELE !

                 21 ianuarie 2013                     Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
                                                                         Col(r) Radu AROMÂNESEI

ANEXA

OUG 1/2011 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala. Ordonanta de urgenta 1/2011
Publicat in
Monitorul Oficial, Partea I nr. 81 din 31 ianuarie 2011

-         Art.1 
(1) Pensiile prevazute la art. 1 lit. a) si b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin.
(4) din aceeasi lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai tarziu pana la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
-         (2) Obligatia identificarii si transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de catre fiecare beneficiar, in vederea efectuarii revizuirii prevazute la alin. (1), revine institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala in cadrul carora beneficiarul si-a desfasurat activitatea.
(3) Institutiile prevazute la alin. (2) transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai tarziu pana la data de 31 octombrie 2011.
-         Art.2
(1) Pensiile prevazute la art. 1 pot fi revizuite si la cererea beneficiarului, in baza actelor doveditoare prezentate de acesta, intocmite conform prevederilor legale, din care rezulta alte date si elemente decat cele utilizate la recalculare/revizuire, perioade referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare la vechimea in serviciu, respectiv in munca, utile in sistemul public de pensii, care se au in vedere la stabilirea stagiului de cotizare si a punctajului mediu anual.
(2) Drepturile de pensii revizuite potrivit alin. (1) se cuvin astfel:
a) de la data de 1 ianuarie 2011, daca cererea de revizuire, impreuna cu toate actele doveditoare, a fost depusa la casa de pensii sectoriala pana la data de 1 ianuarie 2014.


04 ianuarie 2013

NOI MERGEM INAINTE



Noi mergem înainte...

            De la înfiinţarea sa , ca organizaţie apartinică a militarilor în rezervă, Sindicatul Caderelor Militare Disponibilizate a militat ,şi continuă să o facă, în sprijinul celor afectaţi de măsurile abuzive ale celor de la Putere , prin mijloace specifice:
-         acţiuni de protest în stradă ( marşuri, mitinguri, pichetări);
-         îndrumarea acţiunilor deschise în instanţele de judecată;
-         contacte şi presiuni asupra parlamentarilor, membrilor guvernului, liderilor politici;
-         participarea şi intervenţii la emisiunile TV;
-         articole în presă.
      Au fost rezerviştii sprijiniţi mai mult de altcineva ?
      Vor avea ei un sprijin mai puternic din altă parte ?
      Sau nu (mai) e nevoie de sprijin...?
Indiferent de cine va fi la guvernare, SCMD va trata cu circumspecţie promisiunile făcute, va monitoriza toate acţiunile care îi vizează pe rezervişti şi va acţiona consecvent în folosul acestora.
      Rămâneţi alături de SCMD, mai sunt multe de făcut, iar lupta continuă !

Biroul Operativ al Filialei 1 Timişoara a SCMD

03 ianuarie 2013

MODEL DE CONTESTAŢIE FORUMULATĂ ÎMPOTRIVA DECIZIEI DE REVIZUIRE






MODEL DE CONTESTAŢIE FORUMULATĂ ÎMPOTRIVA DECIZIEI DE REVIZUIRE conceput de jurist Ioan Oros
(în situaţia erorilor de identificare a veniturilor realizate şi perioadelor lipsă)





1.Casa Sectorială de Pensii din M.Ap.N. – Bucureşti, str. Drumul Taberei nr. 7-9, Sectorul 6,
                                                                      cod poştal 061416
2. Casa Sectorială de Pensii din M.A.I.-Bucureşti, str. George Georgescu nr. 3, Sectorul 4,
                                                                 Cod poştal 040133
3. Casa Sectorială de Pensii din S:R:I- U.M. 0472 Bucureşti sau str. Amzei nr. 4 sectorul 1


CĂTRE
COMISIA DE CONTESTAŢII DE PE LÂNGĂ .........

Domnule Preşedinte

            Subsemnatul (grad, r., rtg.) nume, prenume cu iniţiala tatălui,    domiciliat în ___________________________________________________ identificat cu act de identitate Seria _____ Nr. _________ şi CNP ___________________________ ofiţer, subofiţer, maistru militar, de inf., art., etc. promoţia ____________________ trecut în rezervă la data _____________ cu drept de pensie de serviciu în baza Deciziei nr. _________ din _____________ şi cu dosar de pensie nr. ___________ din ________________ în temeiul dispoziţiilor art. 149 al. 1 şi 2 şi art. 150 al. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 şi a art. 22 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 1/2011, (aprobată prin Legea 165/2011) formulez prezenta

CONTESTAŢIE

Împotriva Deciziei de revizuire a pensiei nr. ____________ din ________________ eliberată de Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N. prin care solicit:

1.      Anularea Deciziei de revizuire menţionată pe care o consider netemeinică şi nelegală având un cuantum incorect stabilit.
2.      Revizuirea pensiei cu stabilirea corectă a datelor cu privire la veniturile realizate de subsemnatul conform metodologiei prevăzute în O.U.G. nr. 1/2011 şi a O.G. nr. 33/2002.
3.      Restituirea sumei cu care am fost prejudiciat în valoare de _______________ lei.
Solicitarea mea se întemeiază pe următoarele

MOTIVE

A.        Motive de nelegalitate
1.         Încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 1/2011.
a.   Prin emiterea Ordinului nr. SMG 17/10.02.2011, se încalcă dispoziţiile art. 8 al O.U.G. nr. 1/2011 care dispune că ordinele sau instrucţiunile privind modalităţile tehnice de identificare, transmitere şi solicitare a actelor şi datelor care dovedesc veniturile necesare revizuirii pensiilor, se emit de ministrul Apărării Naţionale (MAI, SRI) şi nu de şeful SMG, astfel încălcându-se competenţa stabilită de ordonanţă.
b.   Ordinul SMG scurtează nejustificat şi dramatic termenul de identificare şi transmitere a datelor necesare revizuirii de către instituţiile abilitate, stabilind data de 15.03.2011.
Ori potrivit dispoziţiilor art. 1 al. 3 din ordonanţă acest termen este fixat pentru data de 31.10.2011.
Această măsură nelegală este de natură să împiedice procesul de identificare, stabilire corectă şi transmitere a datelor de către instituţiile competente cu consecinţa diminuării cuantumului pensiei mele, instituţiile abilitate neavând timpul necesar pentru a căuta toate datele.
c.   În acelaşi timp ordinul nu stabileşte şi modalităţile tehnice de identificare a datelor cu privire la veniturile realizate aşa cum cere ordonanţa ci stabileşte numai modalităţile de transmitere, cine şi până la ce dată.
Această stare de fapt a condus la erori, privind perioadele de activitate, şi cuantumuri de venituri lunare greşite.

2.         Încălcarea dispoziţiilor O.G. 33/2002 aprobată prin legea 223/2002 privind eliberarea certificatelor şi adeverinţelor.
Anexa la decizia de revizuire nr. _____________ din _____________ a Casei Sectoriale de Pensii a M.Ap.N. (MAI, SRI) în care sunt specificate veniturile realizate reprezintă în fapt o adeverinţă a cuantumurilor lunare realizate. În această situaţie, conform dispoziţiilor O.G. nr. 33/2002 Anexa trebuia să menţioneze documentele din care au fost extrase datele ce le cuprinde, ce reprezintă sumele respective, iar pentru perioadele pentru care nu au putut fi identificate veniturile trebuia să se facă precizarea lipsei documentelor necesare.
Nefăcându-se aceste menţiuni necesare şi legale Anexa nu îndeplineşte condiţiile de legalitate şi nu prezintă garanţia că reflectă realitatea, personal neputând verifica autenticitatea lor.
Consider că această stare de fapt a condus la erori în revizuirea pensiei mele ce au determinat diminuarea cuantumului ei.

B.       Motive de netemeinicie
Decizia de revizuire nr. ____________ din _______________ a fost întocmită eronat, în grabă, cu perioade de activitate lipsă şi cuantumuri lunare greşite astfel:

a.         Perioade de activitate lipsă:
-
-
-
-
b.         Cuantumuri lunare greşite:
-
-
-
-
c.         Anexa la decizie este eronat întocmită fiind în discordanţă cu veniturile stabilite în adeverinţa nr. __________ din _____________ emisă de CMZ __________________.
d.         Şi alte motive constatate.

Pentru probaţiunea susţinerilor mele depun următoarele documente:
-         copia Deciziei de revizuire nr. __________ din _______________
-         copia Deciziei de pensionare emisă în temeiul Legii nr. 164/2001.
-         copia Deciziei de recalculare nr. ____________ din ___________
-         copia Adeverinţei nr. ___________ din ____________ emisă de CMZ __________
-         alte documente necesare probării afirmaţiilor din cerere dacă se dispune de ele.


În situaţia în care solicitarea mea nu va fi soluţionată pozitiv şi în termenele prevăzute de lege mă voi adresa instanţelor competente.

Data                                                                                                                          Semnătura

07 decembrie 2012

De ce „pensii militare de stat”?



De ce „pensii militare de stat”?

            De câţiva ani, viaţa socială şi aşa agitată din ţară, este contrariată de apariţia unei noi organizaţii: Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD).
            De unde această nedumerire şi uneori chiar iritare ? Simplu: în mentalul colectiv, militarii, fie ei şi în rezervă, au fost percepuţi ca „marea mută”, reprezentanţi ai unui segment social distinct, pe care îl întâlneai doar la momente festive, însoţite de ceremonialuri mai mult sau mai puţin de anvergură, dar oricum spectaculoase, sau la catastrofe naturale(cutremur, inundaţii, înzăpeziri ş.a.).
            Implicarea Armatei în acţiuni pe timpul Revoluţiei din Decembrie este şi încă va mai fi controversată, cert fiind doar faptul că fără adeziunea militarilor, ieşirea populaţiei în stradă ar fi avut un deznodământ tragic.
            Toate acestea ar fi rămas aşa, dacă în România anilor 2009, 2010, 2011 şi 2012 nu s-ar fi încercat implementarea unui experiment ,care în caz de reuşită urma a se generaliza şi în alte ţări europene: introducerea (aberantă-spunem noi !)a  principiului contributivităţii la stabilirea pensiilor militarilor în rezervă.
            De fapt, iată ce s-a întâmplat:
            Ca urmare a aderării României la structurile NATO, Armata a trebuit să treacă printr-un proces dureros dar necesar de reorganizare. Aceasta a presupus desfiinţarea unui număr impresionant de unităţi militare şi reducerea efectivelor de la 300.000 la 70.000 (militari şi civili).
            Prin măsurile luate de autorităţile române ale timpului,în strânsă conlucrare cu instituţiile nord-atlantice, acţiunea s-a desfăşurat fără convulsii, militarii care au părăsit serviciul activ primind drepturi băneşti compensatorii după criterii clar stabilte şi având perspectiva de a se încadra util în societatea civilă, rămânând în continuare în evidenţa Armatei.De menţionat faptul că marea majoritate erau persoane în deplinătatea forţelor fizice şi intelectuale, cu pregătire superioară, dar care nu au mai putut fi folosiţi de sistemul militar ce fusese mult comprimat. În aceaşi situaţie au fost şi multe cadre militare din alte componente ale sistemului naţional de apărare şi ordine publică (poliţişti, jandarmi, servicii speciale etc.).
            Lucrurile ar fi continuat pe un curs normal, dacă în 2009 nu s-ar fi elaborat o lege prin care se interzice cumulul pensiei cu salariul (şi care nu a afectat numai militarii). În felul acesta, mulţi dintre camarazii noştri, care ocupaseră anumite funcţii susţinând un concurs, au fost înlăturaţi pe criterii care nu aveau nicio legătură cu pregătirea, competenţa şi eficienţa în exercitarea atribuţiilor de serviciu (asta ca să vedem cum ştim să ne folosim valorile !).
            A fost doar începutul vexaţiunilor la care sunt supuşi militarii în rezervă, deoarece în anul următor, ca urmare a desfiinţării sistemului pensiilor ocupaţionale pentru unele categorii de bugetari, printre care şi militarii (în timp ce alte categorii continuă să beneficieze de acest sistem),  s-a dezlănţuit sarabanda recalculării, revizuirii, regularizării pensiilor militare , care din păcate continuă şi astăzi, având ca rezultat bulversarea ierarhiei militare şi răsturnarea valorilor în care am crezut şi cărora ne-am dedicat, unii dintre noi chiar de la 15 ani. 
            Aceasta a dus la apariţia SCMD, organizaţie a cadrelor militare disponibilizate (cărora li s-au alăturat numeroşi camarazi din rezervă sau în retragere),organizaţie apartinică, dar care face politica membrilor săi, organizaţie care în momentul de faţă acţionează pe două direcţii:
            1. Repararea nedreptăţilor suferite atât de cei care şi-au pierdut serviciul sau au trebuit să renunţe la pensie, precum şi de cei cărora li s-au diminuat pensiile, prin folosirea la stabilirea cuantumului a unor valori greşite a veniturilor;
            2. Revenirea la sistemul pensiilor ocupaţionale, prin aprobarea Legii pensiilor militare de stat şi redobândirea statutului de pensionar militar.
            Dacă în primul caz acţiunea este în derulare, prin procesele intentate în instanţă dar aşteptându-se şi  ordonanţe de urgenţă reparatorii ale guvernului , în al doilea caz este vorba de o acţiune de viitor, care sperăm că se va rezolva în parlamentul ce va rezulta în urma alegerilor din data de 9 decembrie.
            Iată care sunt argumentele noastre:
-         în România de astăzi, durata timpului de lucru este clar reglementată prin lege, orice depăşire a acesteia fiind recompensată de către angajator printr-o retribuire corespunzătoare sau prin compensarea cu timp liber .Veniturile astfel obţinute sunt luate în calcul la stabilirea contribuţiei pentru pensia la care angajatul va avea dreptul.
-         În cazul militarilor, acest lucru este imposibil de aplicat: pentru ei, executarea serviciului de gardă(pază) este o îndatorire funcţională care nu aduce niciun venit suplimentar, ca să nu mai vorbim de exerciţii de alarmare (alertă), aplicaţii (exerciţii în teren), trageri în poligon sau antrenamente în afara orelor de program, aşa cum s-a întâmplat şi pentru desfăşurarea paradei din ziua de 1 Decembrie. După încheierea cu bine a unor asemenea activităţi, care implică de cele mai multe ori şi riscuri generate de folosirea armamentului, a muniţiei , explozivilor sau a tehnicii de luptă (periculoasă) din dotare, cei mai mulţi se aleg cu  mulţumiri prin ordin de zi pe unitate ( o glumă cazonă spune că acestea sunt cele mai rentabile recompense, deoarece nu se cheltuiesc...!).Militarii fiind permanent la datorie, ar trebui retribuiţi timp de 24 ore, 7 zile pe săptămână ş.a.m.d., iar în funcţie de veniturile obţinute  să li se aplice principiul contributivităţii, pentru a li se putea stabili valoarea pensiei. Este posibil aşa ceva ?
-         Noţiunea de „pensie” pentru militarii din rezervă este un termen nepotrivit, deoarece militarul de fapt primeşte o rentă pentru serviciile aduse statului, „ziua sau noaptea, în orice anotimp şi indiferent de condiţiile de stare a vremii” şi, mai mult decât atât, chiar şi după ieşirea din sistemul serviciului activ, el este încă mulţi ani la dispoziţia autorităţilor, putând fi chemat oricând sub Drapel, dacă situaţia o impune( şi aici nu este vorba numai de ameninţarea unei agresiuni militare, ci şi de producerea unor catastrofe naturale de mare amploare, ce nu vor putea fi eficient gestionate de efectivele reduse ale forţelor active – lucru de nedorit, dar posibil a se întâmpla oricând).
      La această situaţie s-a ajuns deoarece fosta guvernare s-a supus necondiţionat unor cerinţe ale instituţiilor financiare internaţionale, fără a ţine seama de faptul că în România modernă, încă de pe vremea lui Cuza, retribuirea militarilor din activitate cât şi a celor din rezervă s-a făcut direct de la bugetul de stat, la care de fapt aceştia, ca şi instituţia militară însăşi, au contribuit. Transformarea rezerviştilor în pensionari civili, ba chiar în asistaţi sociali, deoarece aceştia nu au contribuit NICIODATĂ la fondul de pensii ci, aşa cum am arătat mai înainte, direct la buget (dar li se stabilesc acum pensiile „ca şi cum ar fi contribuit”!), face parte dintr-un plan mult mai amplu, de a extinde principiul contributivităţii (nedrept de aplicat militarilor) la nivelul întregii Europe; dacă reuşeşte la noi, va exista un precedent şi deci premisa de a se generaliza.
      Aceasta este şi explicaţia faptului că SCMD este puternic încurajat de organizaţiile similare ale rezerviştilor din ţările NATO, de a rezista şi de a impune revenirea la pensiile militare de stat.
      Cei care ne-au condus până în vara acestui an au tratat cerinţele noastre, argumentate legal , moral şi istoric, nu numai cu indiferenţă dar şi cu dispreţ şi ostilitate;
-         s-a încercat terfelirea imaginii Armatei prin scoaterea în evidenţă şi generalizarea unor aspecte negative ale vieţii militare, în special pe timpul regimului comunist, fără a se arăta faptul că deşi acestea, din păcate, au existat, ele nu au caracterizat întregul corp de cadre militare şi au fost generate în cea mai mare măsură de condiţiile vieţii economice şi sociale de atunci;
-         s-a afirmat că cei care sunt în rezervă astăzi nu au participat la luptă cu arma în mână (e rău că nu a fost cazul război?), fără a se ţine cont de faptul că însăşi existenţa Armatei naţionale a fost un element de descurajare pentru cei care ar fi fost tentaţi de o agresiune la adresa României (august 1968 vă spune ceva?);
-         s-a ridiculizat în exces slaba pregătire militară a ostaşilor (evidentă mai ales la Revoluţie), fără a se explica faptul că aceasta a fost impusă de politica regimului comunist, temător faţă de o instituţie pe a cărei fidelitate nu prea conta (ceea ce s-a şi văzut), regim care, în loc de instrucţie, prefera să vadă militarii lucrând în condiţii aspre în mine de cărbuni, la sistemele de irigaţii, la construirea de baraje, şosele,căi ferate (unde sunt acum cei care reparau terasamentele?), metrou, combinate, ansambluri de locuinţe sau în agricultură (vă mai amintiţi butada „ ţărănimea este clasa muncitoare care ajută Armata la strânsul recoltei”?).
      În aceste condiţii, nouă, rezerviştilor din SCMD, nu ne-a rămas decât varianta de a susţine pe cei care s-au angajat să înlăture nedreptăţile la care am fost supuşi.
      Filiala 1 Timişoara a SCMD, fără a face campanie negativă cuiva, îndeamnă militarii în rezervă din garnizoană să trimită în parlament pe reprezentanţii USL, care ne cunosc problemele, le înţeleg şi manifestă respect faţă de o instituţie care trebuie să existe în continuare : Armata de Rezervă !

„ Soldat bătrân, cât eşti viu eşti tot soldat !”

Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
Col(r) Radu AROMÂNESEI