ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA !

Opinie

„EIN MAN, EIN WORT” 

             Aceasta este expresia pe care noi, românii, o asociem cu vorbitorii de limbă germană, inclusiv cu cei care locuiesc alături de noi, de câteva sute de ani. Este o formă de a marca o anume percepţie asupra unei etnii care, comparativ cu exuberanţa noastră de sorginte latină, are o mai mare înclinare spre exactitate, corectitudine şi meticulozitate.De altfel, acest lucru este evident şi în alte spaţii geografice, şi pentru asta este de ajuns să comparăm muzica lui Verdi cu cea a lui Wagner. 

           Istoriceşte vorbind, aceste însuşiri ale conaţionalilor noştri de etnie germanică, fie ei saşi, şvabi sau ţipţeri (aceştia din urmă locuiesc în Bucovina şi Maramureş) s-au oglindit şi în relaţia lor cu populaţia românească, ceea ce a făcut ca percepţia noastră faţă de această minoritate să fie în general favorabilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât îl avem în memorie pe Stephan Ludwig Roth, cel ucis de revoluţionarii maghiari din cauza promovării de către acesta a intereselor româneşti în Transilvania în timpul revoluţiei de la 1848, pe poetul romantic  Nikolaus Lenau sau pe inventatorul Conrad Haas, stabilit în Sibiu, un vizionar şi un precursor al tehnicii rachetelor. Chiar în vremurile noastre, ne mândrin cu laureata premiului Nobel pentru literatură din 2009, Herta Muller din Timiş şi cu laureatul premiului Nobel pentru Chimie din anul acesta, Stefan W. Hell, născut în Arad. Ăştia sunt nemţii noştri !  Datorită acestei lungi convieţuiri şi a comunităţii de interese, deoarece şi etnicii germani din Transilvania şi Banat au fost supuşi unei puternice acţiuni de maghiarizare forţată, episodul „Grupul Etnic German”, înfiinţat sub presiunea Germaniei naziste, nu a lăsat resentimente puternice asupra  românilor, dar a adus cetăţenilor români  de origine germană din România, fie că au făcut parte sau nu au făcut parte din respectiva organizaţie, multă suferinţă nu numai pe timpul ultimei perioade a războiului, dar mult timp după aceea, când au fost deportaţi în masă. 

            Este de înţeles că de atunci, aceşti oameni ai căror moşi şi strămoşi au înfruntat alături de români toate avatarurile istoriei, nu au mai avut încredere în protecţia statului român, de acum aflat sub un regim impus de Rusia Sovietică, şi au părăsit pământurile natale, al căror dor nu l-au uitat niciodată, cu toate că acum din punct de vedere material sunt împliniţi.

            Acestea fiind spuse, rezultatul alegerilor prezidenţiale de anul acesta nu ar trebui să mire, deşi mulţi analişti apreciază ca o mare realizare morală a românilor că au ales în fruntea statului un dublu minoritar: şi de etnie germană, şi de confesiune reformată. Din cele pe care am încercat să le subliniez mai sus, se evidenţiază faptul că majoritatea alegătorilor români, în special tinerii, căci ei au fost cei care au răsturnat situaţia în seara zilei de 16 noiembrie, au văzut în Klaus Johannis nu neapărat un candidat liberal, ci o persoană care provine dintr-un mediu geografic şi cultural mai puţin influenţat de politicianismul dâmboviţean. Urmează ca Domnia Sa să nu dezamăgească ! 

         Iar în final, stau şi mă întreb, dacă emigra şi cel  ce avea să devină primarul Sibiului şi apoi preşedintele ales al României, noi cu cine am fi votat... ?!

Col(r) Radu AROMÂNESEI

Opinie

Iarăşi de la capăt...

            Alegerile din 16 noiembrie a.c. ar putea fi un moment de cotitură în parcursul postdecembrist al democraţiei româneşti. De fapt, un alt moment, deoarece de fiecare dată când ne-am prezentat la urne am făcut-o cu speranţa că se va schimba ceva . În bine.

            De data aceasta însă  parcă a fost cu totul altfel, şi nu neapărat datorită prezenţei mari la vot, deoarece aşa ceva s-a înregistrat şi pe vremea CDR, cât mai ales datorită motivaţiei celor care au votat.

            Vorbind despre cei din categoria căreia îi aparţin , militari în rezervă şi în retragere, cu vârste peste 50 ani, convingerea mea este că majoritatea au votat pentru a-l susţine pe premierul în funcţie. Motivele ar fi multiple, dar de bun simţ: chiar dacă nu toate angajamentele luate faţă de militari au fost duse la îndeplinire, cel puţin ceva-ceva tot s-a făcut, iar în plus exista posibilitatea ca până la urmă doleanţele noastre să fie satisfăcute, având o apropiere faţă de susţinătorii premierului încă de pe vremea defunctului USL. În plus, ne place sau nu să recunoaştem, ca educaţie şi ca formaţie profesională, oameni ai ierarhiei şi ai respectului faţă de cei mai mari în grad şi funcţie, avem înclinarea de a ne conforma celor care au îndrituirea legală prin autoritatea cu care sunt învestiţi de a da ordine şi comenzi, de a trasa moduri de acţiune.

            Până aici totul este normal şi corect. Problema este modul în care susţinerea unuia dintre candidaţi a fost făcută, şi anume nu prin evidenţierea calităţilor acestuia, ci prin murdărirea imaginii celuilalt cu toate acuzaţiile culese de pe unde se găseau ele. Că multe din aceste acuzaţii jignitoare, aberante, nedrepte şi mincinoase au colcăit prin  mass-media nu era un motiv de a fi preluate tale quale, fără a fi trecute prin filtrul raţiunii şi al bunului simţ, de către persoane care în mod normal,  pe timpul carierei, au trebuit să dea dovadă de mult discernământ şi echilibru în hotărârile pe care le-au adoptat.

            Doamnelor şi domnilor militari în rezervă, noi mai avem încă  obligaţii faţă de stat, pe care sunt convins că în ciuda vocalizelor unora , la nevoie le vom onora aşa cum am jurat, deoarece nimeni nu doreşte să se supună, el şi familia lui, dispreţului public ca dezertor.

            În aceste condiţii, consider iresponsabilă atitudinea acelora dintre noi care , trecuţi cu „arme şi bagaje” în tabăra pe care sunt convins că de bună-credinţă au ales-o, nu au luat în calcul când şi-au ales modalităţile de exprimare faptul că în joc era şi desemnarea viitorului comandant suprem, iar cum nimeni nu este „profet în ţara lui”, rezultatul final ar putea duce la situaţii jenante, ceea ce de fapt s-a şi întâmplat.

            În consecinţă, pentru noi actuala situaţie, creată în urma alegerilor, nu este deloc trandafirie: noul preşedinte nu are nicio obligaţie explicită faţă de militarii în rezervă şi în retragere, şi ca elemente de subiectivism nu are nici amintiri plăcute despre perioada stagiului militar din tinereţe, de la Timişoara, iar pe timpul campaniei electorale am fost percepuţi ca un foarte vocal segment „anti”.

            Prin urmare, deoarece speranţa moare ultima, vrem să credem că poate  guvernul Ponta îşi va onora, în sfârşit şi în condiţii dramatice pentru el, angajamentele amânate de ani de zile, iar prin schimbările care se vor produce în societatea românească, dacă se vor produce, lucrurile vor evolua într-o direcţie care să ducă la o îmbunătăţire a situaţiei întregii naţiuni, şi implicit a noastră, cei care oricum suntem datori  fidelitate opţiunii populare majoritare.

            Cât despre cei care s-au manifestat imprudent de excesiv contra a ceea ce şi-au dorit cei mai mulţi dintre români, le amintesc că strămoşii noştri romani aveau o vorbă pentru asemenea situaţii : 

FUGE , LATE, TACE !

(fugi, ascunde-te, taci)

Col(r) Radu AROMÂNESEI

Informare

PRECIZĂRI

            Această campanie electorală, în care s-a evitat discutarea problemelor importante ale societăţii româneşti, este pe sfârşite. Am avut parte de acuzaţii, insinuări şi chiar minciuni şi de o parte, şi de alta, toate într-o notă de agresivitate extremă. Nu ştim la ce serveşte atâta încrâncenare ! Probabil este rezultatul ultimilor 10 ani în care am fost atât de obişnuiţi cu scandalurile, că le-am transpus, din păcate, şi în relaţiile dintre noi, militarii în rezervă şi în retragere.

            Aşa am ajuns să ne împărţim la rândul nostru în tabere, uitând că problemele care  preocupă categoria noastră socio-profesională nu au fost luate în seamă de autorităţile statului, care continuă să nu-şi onoreze obligaţiile faţă de rezervişti, manifestând indiferenţă, uneori chiar ostilitate sau, în cel mai bun caz, un fals interes, conjunctural, în perioadele electorale.

            Dar nu vom renunţa, şi le reamintim celor care guvernează că noi nu cerem pomeni electorale , ci de ani buni solicităm aceleaşi lucruri la care avem DREPTUL:

 - o lege a pensiilor miltare de stat, care să reflecte nu atât timpul petrecut în Armată, cât mai ales cariera parcursă, gradele dobândite, funcţiile şi responsabilităţile îndeplinite, calitatea propriei activităţi. Aceasta şi în condiţiile în care până la 63 ani putem fi chemaţi oricând să preluăm comanda unor unităţi sau subunităţi, sau să acţionăm în compunerea unor comandamente sau state majore; dacă aceste unităţi, mari unităţi şi structuri militare ale Armatei de Rezervă există sau nu, este o altă problemă pe care nu o ridicăm aici şi acum.

 - recuperarea sumelor de bani care ne-au fost luate abuziv din pensiile noastre LEGAL dobândite, până la 1 octombrie 2013, în condiţiile în care pensionarii civili , care au profitat de pensii majorate în mod ILEGAL, au primit înapoi sumele restituite sau au fost amnistiaţi de la executarea silită.

- posibilitatea indexării cuantumurilor primite conform acelei aşa-zise legi „reparatorii”, L 241/2013, prin care ni s-au îngheţat veniturile până la o iluzorie dată ce va sosi, pentru unii, în câteva decenii.

- abrogarea discriminării în acordarea sporurilor pentru condiţiile de muncă celor trecuţi în rezervă înaite de ianuarie 2011.

            S-au rezolvat aceste probleme, sau continuăm să ne lovim de aceeaşi atitudine ca cea a guvernelor Băsescu-Boc ? Ce ni se oferă în schimb ? Din nou problema pericolului care planează asupra integrităţii teritoriale a României, ca în urmă cu 25 de ani. Ce a urmat atunci, am văzut !

            Doamnelor şi domnilor rezervişti, integritatea teritorială a României nu trebuie să fie pusă niciodată în discuţie de o clasă politică responsabilă, nici măcar pentru a-şi surclasa oponenţii. Viabilitatea Marii Uniri a românilor a fost demonstrată de trecerea timpului ; suntem singura ţară din zonă care după marea conflagraţie a Primului Război Mondial am rămas aproape în aceleaşi graniţe. Cehoslovacia a dispărut, rupându-se în două, Iugoslavia s-a pulverizat, Finlanda a pierdut jumătate din teritoriu, ţările baltice abia după 1990 au reapărut pe hartă iar Polonia şi-a mutat întregul teritoriu mai spre vest. Poate că în actualele condiţii ale globalizării şi ale alianţelor de tot felul, problemele independenţei şi ale suveranităţii au alte conotaţii, legate enorm de aspectul economic, în primul rând, dar integritatea teritorială nu intră în discuţie. Şi atunci, de ce ni se tot fâlfâie această ameninţare ? Să poftească onor conducerea Ţării să-şi înzestreze corespunzător Armata, să o instruiască şi să-şi pregătească Rezerva, şi să nu mai folosim acest subiect în scopuri electorale! 

              În legătură cu cele arătate, trebuie să mai facem două precizări;
-dreptul la asociere, inclusiv într-un partid politic, ca şi alte drepturi şi libertăţi de care ne bucurăm astăzi, ca cel al cuvântului, de călătorie etc. sunt realităţi ale timpurilor noastre pentru care unii au dat jertfa supremă în Decembrie 1989, chiar şi dintre militari.; în aceste condiţii avem datoria morală de a participa la vot.
- în Transilvania , ca şi în Banat, Moldova, Ţara Românească – Muntenia, Oltenia şi Dobrogea, locuiesc ROMÂNI şi nu cetăţeni de „origine română”.

Col(r) Radu AROMÂNESEI

INFORMARE

UN PRIM DIALOG

 

Conform apelului la dialog, lansat către reprezentanţii întregului  spectru politic, în data de 5 noiembrie a.c., la City Business Centre Timişoara a avut loc o dezbatere la care  militari în rezervă şi în retragere din Timişoara şi Arad au avut ocazia să asculte punctele de vedere şi să adreseze întrebări celor doi invitaţi , domnul Gl. Lt. (r) Corneliu Dobriţoiu, fost ministru al Apărării Naţionale şi actual preşedinte al Comisiei de apărare din Senatul României, şi domnul senator Ben-Oni Ardelean, secretarul Comisiei de politică externă din aceeaşi cameră superioară a Parlamentului.

După o prezentare în care au fost puse în evidenţă evenimentele externe care ar putea avea un impact puternic asupra siguranţei naţionale a statului roman, cei prezenţi au abordat la modul concret problemele grave şi nerezolvate ale militarilor în rezervă şi în retragere.

Vorbitorii din rândul militarilor rezervişti au subliniat nemulţumirea lor faţă de indiferenţa clasei politice de a acorda atenţia necesară instituţiei militare, deoarece până la vârsta de 63 ani toţi cei ce au ieşit din serviciul militar activ sunt la dispoziţia Armatei, constituind Rezerva acesteia, fără de care nicio armată nu poate să-şi îndeplinească misiunea principală, aceea de a apărare a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriului naţional.

În asemenea condiţii sunt de neînţeles atât măsurile vexatorii la adresa acestei categorii de militari, luate de guvernările anterioare , cât şi indiferenţa, vecină cu reaua voinţă manifestată de actualele autorităţi , care în ciuda angajamentelor luate nu numai că întârzie adoptarea unor măsuri reparatorii, dar menţin o atmosferă de neîncredere şi nesiguranţă referitoare la ceea ce intenţionează să întreprindă în această direcţie.

Problemele în discuţie fiind deja cunoscute, “confruntarea” dintre cele două părţi doar accentuând unele aspecte, atât generale cât şi particulare, domnii senatori au evidenţiat faptul că în conformitate cu actualul sistem legislativ din România, aceste probleme pot fi rezolvate  numai ca urmare a voinţei politice manifestată de forţele care deţin majoritatea parlamentară sau/şi poziţii cheie în Guvern, recte ministerul de finanţe; numai aşa pot fi depăşite obstrucţionările care se exercită împotriva oricărei încercări de abordare, de punere în discuţie parlamentară şi de adoptare a unor decizii corecte, în conformitate cu solicitările îndreptăţite ale militarilor în rezervă şi în retragere.

Pentru militarii în rezervă şi în retragere prezenţi la discuţie, concluzia trasă este aceea că trebuie abordaţi factori politici cu autoritate din sfera decizională, singurii care au posibilitatea de a întreprinde măsuri în favoarea solicitărilor noastre, iar asemenea acţiuni trebuie extinse şi permanentizate, deoarece timpul trece în defavoarea noastră.

      În acelaşi timp, este limpede faptul că trebuie să menţinem legătura cu toate forţele politice din Parlament, în special cu cele care au o pondere însemnată, deoarece şi de voturile acestor reprezentanţi depinde aprobarea sau chiar amendarea favorabilă a oricărei legi care ne interesează, mai ales atunci când este vorba de legi organice.

Col(r) Radu AROMÂNESEI

INFORMARE

APEL LA DIALOG,

            La ultimele alegeri parlamentare, şi prin votul nostru, al militarilor rezervişti şi ale familiilor şi apropiaţilor noştri, atât în Timişoara , în Zona de Vest dar  şi în întreaga ţară, am trimis în Parlamentul României senatori şi deputaţi care s-au angajat că vor rezolva problemele noastre legitime .

            De atunci s-au modificat alianţe politice şi priorităţi legislative, dar parlamentarii au rămas cam aceeaşi. Timpul va trece şi peste doi ani vor fi din nou alegeri, şi atunci va veni timpul bilanţului pentru cele făcute dar şi pentru cele nefăcute. Problema noastră nu este însă a  aştepta momentul socotelilor, ci realizarea obiectivelor promise, în folosul ambelor părţi.

            Recunoaştem faptul că până acum unele lucruri s-au rezolvat , şi ca să fim corecţi trebuie să ne amintim că a fost evitată executarea silită pentru sumele pe care le-am primit, fără a le fi cerut, pentru o altă modalitate de calculare a grupelor de muncă ce nouă, în mod discriminatoriu, nu ni s-a mai aplicat. De asemenea, Legea 241, cu aplicare de la 1 octombrie 2013, ne-a scăpat de plata sumelor mai înainte amintite şi de cuantumul diminuat al pensiei calculată abuziv conform OuG 1/2011. Tot o realizare, deşi tardivă, este abrogarea interzicerii cumulului pensie-salariu.

            Din păcate, celelalte probleme, bine ştiute şi foarte grave, au rămas nerezolvate, şi despre modul CUM urmează a fi soluţionate şi CÂND nu ştim mare lucru.

            Doamnelor şi domnilor rezervişti, oricât am critica, pe drept, atât insituţiile prin care este condus statul, cât şi clasa politică, rezolvarea problemelor noastre nu se poate face decât în cadrul democratic al acestor instituţii şi prin intermediul clasei politice. Acesta este sistemul, poate prost, dar, vorba unui mare om politic britanic, altul mai bun nu se cunoaşte.

            În aceste condiţii noi, cei care încercăm să susţinem interesele militarilor în rezervă şi în retragere din Timişoara, cu mijloacele modeste pe care le avem la dispoziţie, considerăm că până la ora bilanţului, la alegerile din 2016, când vom aprecia activitatea fiecărui parlamentar şi a partidelor politice, atât prin prisma realizărilor cât şi prin cea a nerealizărilor propriilor noastre interese, este nevoie de a relua dialogul cu reprezentanţii  din Parlament pentru a le reaminti obligaţiile pe care şi le-au asumat, în condiţiile în care noi le-am respectat pe ale noastre, dovadă fiind însăşi prezenţa Domniilor Lor în forul legislativ al ţării.

            Dorim în acelaşi timp să ştim care este STADIUL proiectelor care ne intereseză, DE CE trenează atât de mult realizarea obiectivelor noastre, CINE şi DE CE se opune şi să stabilim CE este de făcut.

            Cu această ocazie încercăm să transmitem un semnal, prin care să reluăm invitaţia la dialog cu orice personalitate politică, atât de la nivelul administraţiei locale, cât şi din sfera parlamentară şi guvernamentală, în vederea susţinerii intereselor legitime ale militarilor în rezervă şi în retragere prin realizarea unui parteneriat real, solid şi corect, între această categorie socio-profesională şi acei reprezentanţi ai eşichierului politic care ni se vor dovedi loiali.

            Pentru rezolvarea problemelor noastre suntem deschişi cu oricine şi oricând pentru DIALOG  !

Col(r) Radu AROMÂNESEI

INFORMARE

Doamnelor şi domnilor militari în rezervă şi în retragere din Timişoara,

            Ani de zile, împreună cu ceilalţi membri ai Biroului Operativ al Filialei 1 Timişoara a SCMD şi în consens cu preşedinţii celorlalte filiale din Zona de Vest, ne-am străduit să ne implicăm în activităţi ce ar fi avut ca finalitate redobândirea drepturilor de care am fost privaţi în mod abuziv . Am acţionat loial şi echilibrat în cadrul SCMD, organizaţie a cărei înfiinţare am considerat-o drept o realizare magistrală a unui grup de ofiţeri clarvăzători, hotărâţi şi inventivi, care profitând de unele slăbiciuni ale cadrului legislativ al momentului (anul 2009), au introdus pe scena vieţii economico-sociale a ţării o organizaţie sui-generis, aflată oarecum în afara tiparelor obişnuite, deoarece era constituită din membrii unei categorii profesionale (militarii, fie ei în rezervă sau în retragere) căreia nu îi era familiară organizarea într-un sindicat.

            Deşi încă de la început, unii dintre camarazii noştri, cunoscători ai  aspectelor juridice, au semnalat atât situarea în afara cadrului legal a unei astfel de organizaţii, sau au remarcat unele prevederi ale statutului acesteia în afara principiilor care operează într-o organizaţie democratică, dată fiind tensiunea momentelor din ianuarie 2011 şi a perioadei care a urmat, nu am fost preocupaţi de lămurirea acestor probleme ci ne-am pus toată speranţa în sprijinul pe care SCMD îl poate asigura în lupta îndârjită şi inegală împotriva măsurilor abuzive luate de autorităţile statului împotriva noastră.

            Trebuie să recunoaştem faptul că s-au obţinut şi rezultate, şi este regretabil că unii dintre noi le-au uitat:

-         după ianuarie 2011, când pensiile s-au diminuat cu peste 50 procente, în luna următoare s-a revenit la cuantumul iniţial şi am primit şi diferenţa din ianuarie;

-         s-a obţinut amnistia fiscală în cazul celor care ar fi trebuit în 2013 să înapoieze sumele de bani primite pentru condiţiile de muncă, pe care autorităţile apreciau că le-au încasat nemeritat, deşi nimeni din cei în cauză nu a solicitat aceşti bani iar aplicarea discriminatorie a condiţiilor de muncă este iarăşi o nedreptate făcută multor militari în rezervă/retragere;

-         după zbateri de-a dreptul chinuitoare s-a revenit, pentru cei cu pensiile diminuate, la cuantumul din decembrie 2010, şi cu toate că acesta este un bine făcut doar pe jumătate, în condiţiile în care  sumele nu se indexează şi nu sunt corelate cu veniturile din activitate, faptul că Legea 241 a intrat în vigoare de la 1 octombrie al aceluiaşi an ne-a ferit de a înfrunta iarna şi cu pensiile diminuate conform OuG-1/2011, şi datori la stat pentru aşa zisele sume primite în mod „necuvenit”.

    Aceasta ar fi, ca să spunem aşa, jumătatea plină a paharului. De fapt, pe măsură ce timpul a trecut, organizaţia care ar fi trebuit să servească în primul şi în primul rând interesele militarilor (în rezervă şi în retragere), prin decizii ale conducerii centrale s-a orientat tot mai mult spre coagularea şi coordonarea unor alte segmente ale societăţii civile, ceea ce a dus, inevitabil, şi la o implicare mai accentuată în politică, proprie în special societăţii civile şi mai puţin specificului modului de a gândi şi a acţiona al militarilor.

            Am susţinut  mereu necesitatea ca membrii SCMD să se implice personal în viaţa politică şi să abandoneze falsul apolitism, care nu face decât să anuleze iniţiative şi acţiuni militante, dar aceasta în ideea de a acţiona în interiorul partidelor politice pentru promovarea şi menţinerea în atenţia liderilor politici tocmai a intereselor militarilor în rezervă/retragere.

            Din păcate, interpretarea şi apoi punerea în practică a acestei concepţii prin exprimarea şi oferirea în mod direct şi public a sprijinului SCMD (fie ca atare, fie  prin intermediul unor structuri „năşite” de SCMD), au dus la contraefectul de a ne situa pe poziţii ostile faţă de cei cu care ar fi trebuit să negociem pentru îndeplinirea obiectivelor proprii.

            Dialogul cu autorităţile fiindu-ne practic refuzat, am constatat că nu mai avem nicio informaţie veridică şi de la surse autorizate asupra stadiului în care se află şi conţinutul viitoarei legi a pensiilor militare, nu cunoaştem mare lucru despre ce se întâmplă cu problema discriminării în acordarea grupelor de muncă, şi, de asemenea, constatăm o neliniştitoare tăcere referitoare la situaţia recuperării sumelor de bani care ni s-au luat din pensie, în condiţiile în care iată, există un act normativ în acest sens  (Legea 125/2014), dar nu ne desluşeşte nimeni în ce măsură se referă şi la noi, la militari.

            Este clar că în SCMD sunt probleme de comunicare, de comunicare cu membrii din filiale, referitor la interesele directe ale acestora. Din păcate, este un alt fel de comunicare, tot pe paginile de blog ale SCMD (inclusiv pe cea principală), prin care ni se dezvăluie un adevărat război al comunicatelor între centru şi unele filiale sau chiar între diferite filiale care au percepţii contrare asupra evenimentelor la care asistăm. Cui foloseşte ?

            Referitor la ce s-a petrecutla la CNR 2014 mi-am exprimat opinia. Unii o consideră alarmistă şi dăunătoare SCMD, vizând desfiinţarea sindicatului. Nu asta este intenţia mea, ci găsirea unei posibilităţi de a putea duce mai departe, în mod organizat,  lupta pentru apărarea intereselor militarilor în rezervă şi în retragere. Aş fi teribil de bucuros şi liniştit dacă cineva, oricine, ar putea să ne desluşească modul în care SCMD ar putea să existe şi să acţioneze în continuare ca SINDICAT. Oricât am încercat, nu am putut să găsesc în Legea 62/2011 un singur argument care să mă convingă asupra faptului că SCMD se poate menţine ca atare după 10 mai 2015, termenul acordat prin lege. Nu desfiinţarea SCMD este preocuparea mea şi a multora dintre camarazi, deoarece, cel puţin noi cei din Timişoara, nu avem niciun interes patrimonial faţă de organizaţie, fiind foarte prudenţi peste ani cu cheltuielile din banii sindicatului. Este treaba celor care contează pe acest patrimoniu, dar faptul că la un moment dat s-a făcut vorbire despre un SCMD care poate exista legal şi cu 15 membri m-a jignit, pe mine, membru din filială, şi m-a făcut să bănuiesc că asist la un joc care nu este tocmai „fair”.

            Problema mea este că trebuie găsită o soluţie pentru a atrage din nou rezerviştii către organizaţie (dacă tot desfiinţăm filialele pe cine mai reprezentăm ?) şi avem nevoie de cadrul LEGAL pentru a putea contacta eficient autorităţile statului, fie la masa dialogului, fie în justiţie.

            Cred eu, şi nu numai eu ci şi alţi membri SCMD, cu bună credinţă, că este timpul ca acestă organizaţie, dacă vrea să lupte în continuare cu adevărat şi eficient pentru realizarea scopului propus la înfiinţare, trebuie să se transforme, nu să se desfiinţeze.

            Ni se spune că numai lupta sindicală ne poate asigura forţa şi posibilitatea de a înfrunta autorităţile. Desigur, un sindicat reprezintă o forţă care este luată în considerare la negocieri precum şi în cadrul discuţiilor în cadrul diferitelor organisme naţionale şi internaţionale, dar cu o condiţie: să fie recunoscut ca partener LEGAL ! Ne permite Legea 62 aşa ceva ? NU !

            Desigur, se tot vehiculează ideea că legea va fi modificată, tocmai sub presiunea sindicatelor, care pe bună dreptate o consideră restrictivă şi, până la urmă, antisindicală. Este posibil şi aşa ceva, dar ne punem întrebarea : când se va petrece lucrul acesta, ce va conţine eventuala noua lege şi cât ne vor fi de favorabile prevederile ei? Răspunsul...!

            Şi atunci, ce-i de făcut ? Hai să ne uităm chiar la societatea civilă, pe care ne străduim noi să o organizăm, deşi se pare că noi înşine avem ceva de învăţat de la ea; există ONG-uri înfiinţate şi care acţionează în conformitate cu OG-26/2000, care acţionează în judecată instituţii publice, participă la marşuri de protest şi organizează mitinguri pentru a apăra interesele membrilor săi, sau chiar ale necuvântătoarelor. De ce o organizaţie a militarilor în rezervă şi în retragere, cu acelaşi scop ca al SCMD şi cu aceleaşi obiective, nu ar putea acţiona în favoarea membrilor săi, atât în justiţie cât şi în manifestări publice, având avantajul unei existenţe indubitabil legale în raporturile sale cu autorităţile statului ? Există deja structuri în teritoriu, ne cunoaştem între noi, iar condiţiile impuse de OG 26 sunt mult mai laxe decât ale Legii dialogului social.

URMEAZĂ DOAR SĂ SE VREA !

Col(r) Radu AROMÂNESEI

PS. "Filiala" este o structură proprie a Asociaţiei, conform Art.13/OG 26 din 2000, şi nu este menţionată nicăieri în legea 62/2011...