07 decembrie 2012

De ce „pensii militare de stat”?



De ce „pensii militare de stat”?

            De câţiva ani, viaţa socială şi aşa agitată din ţară, este contrariată de apariţia unei noi organizaţii: Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD).
            De unde această nedumerire şi uneori chiar iritare ? Simplu: în mentalul colectiv, militarii, fie ei şi în rezervă, au fost percepuţi ca „marea mută”, reprezentanţi ai unui segment social distinct, pe care îl întâlneai doar la momente festive, însoţite de ceremonialuri mai mult sau mai puţin de anvergură, dar oricum spectaculoase, sau la catastrofe naturale(cutremur, inundaţii, înzăpeziri ş.a.).
            Implicarea Armatei în acţiuni pe timpul Revoluţiei din Decembrie este şi încă va mai fi controversată, cert fiind doar faptul că fără adeziunea militarilor, ieşirea populaţiei în stradă ar fi avut un deznodământ tragic.
            Toate acestea ar fi rămas aşa, dacă în România anilor 2009, 2010, 2011 şi 2012 nu s-ar fi încercat implementarea unui experiment ,care în caz de reuşită urma a se generaliza şi în alte ţări europene: introducerea (aberantă-spunem noi !)a  principiului contributivităţii la stabilirea pensiilor militarilor în rezervă.
            De fapt, iată ce s-a întâmplat:
            Ca urmare a aderării României la structurile NATO, Armata a trebuit să treacă printr-un proces dureros dar necesar de reorganizare. Aceasta a presupus desfiinţarea unui număr impresionant de unităţi militare şi reducerea efectivelor de la 300.000 la 70.000 (militari şi civili).
            Prin măsurile luate de autorităţile române ale timpului,în strânsă conlucrare cu instituţiile nord-atlantice, acţiunea s-a desfăşurat fără convulsii, militarii care au părăsit serviciul activ primind drepturi băneşti compensatorii după criterii clar stabilte şi având perspectiva de a se încadra util în societatea civilă, rămânând în continuare în evidenţa Armatei.De menţionat faptul că marea majoritate erau persoane în deplinătatea forţelor fizice şi intelectuale, cu pregătire superioară, dar care nu au mai putut fi folosiţi de sistemul militar ce fusese mult comprimat. În aceaşi situaţie au fost şi multe cadre militare din alte componente ale sistemului naţional de apărare şi ordine publică (poliţişti, jandarmi, servicii speciale etc.).
            Lucrurile ar fi continuat pe un curs normal, dacă în 2009 nu s-ar fi elaborat o lege prin care se interzice cumulul pensiei cu salariul (şi care nu a afectat numai militarii). În felul acesta, mulţi dintre camarazii noştri, care ocupaseră anumite funcţii susţinând un concurs, au fost înlăturaţi pe criterii care nu aveau nicio legătură cu pregătirea, competenţa şi eficienţa în exercitarea atribuţiilor de serviciu (asta ca să vedem cum ştim să ne folosim valorile !).
            A fost doar începutul vexaţiunilor la care sunt supuşi militarii în rezervă, deoarece în anul următor, ca urmare a desfiinţării sistemului pensiilor ocupaţionale pentru unele categorii de bugetari, printre care şi militarii (în timp ce alte categorii continuă să beneficieze de acest sistem),  s-a dezlănţuit sarabanda recalculării, revizuirii, regularizării pensiilor militare , care din păcate continuă şi astăzi, având ca rezultat bulversarea ierarhiei militare şi răsturnarea valorilor în care am crezut şi cărora ne-am dedicat, unii dintre noi chiar de la 15 ani. 
            Aceasta a dus la apariţia SCMD, organizaţie a cadrelor militare disponibilizate (cărora li s-au alăturat numeroşi camarazi din rezervă sau în retragere),organizaţie apartinică, dar care face politica membrilor săi, organizaţie care în momentul de faţă acţionează pe două direcţii:
            1. Repararea nedreptăţilor suferite atât de cei care şi-au pierdut serviciul sau au trebuit să renunţe la pensie, precum şi de cei cărora li s-au diminuat pensiile, prin folosirea la stabilirea cuantumului a unor valori greşite a veniturilor;
            2. Revenirea la sistemul pensiilor ocupaţionale, prin aprobarea Legii pensiilor militare de stat şi redobândirea statutului de pensionar militar.
            Dacă în primul caz acţiunea este în derulare, prin procesele intentate în instanţă dar aşteptându-se şi  ordonanţe de urgenţă reparatorii ale guvernului , în al doilea caz este vorba de o acţiune de viitor, care sperăm că se va rezolva în parlamentul ce va rezulta în urma alegerilor din data de 9 decembrie.
            Iată care sunt argumentele noastre:
-         în România de astăzi, durata timpului de lucru este clar reglementată prin lege, orice depăşire a acesteia fiind recompensată de către angajator printr-o retribuire corespunzătoare sau prin compensarea cu timp liber .Veniturile astfel obţinute sunt luate în calcul la stabilirea contribuţiei pentru pensia la care angajatul va avea dreptul.
-         În cazul militarilor, acest lucru este imposibil de aplicat: pentru ei, executarea serviciului de gardă(pază) este o îndatorire funcţională care nu aduce niciun venit suplimentar, ca să nu mai vorbim de exerciţii de alarmare (alertă), aplicaţii (exerciţii în teren), trageri în poligon sau antrenamente în afara orelor de program, aşa cum s-a întâmplat şi pentru desfăşurarea paradei din ziua de 1 Decembrie. După încheierea cu bine a unor asemenea activităţi, care implică de cele mai multe ori şi riscuri generate de folosirea armamentului, a muniţiei , explozivilor sau a tehnicii de luptă (periculoasă) din dotare, cei mai mulţi se aleg cu  mulţumiri prin ordin de zi pe unitate ( o glumă cazonă spune că acestea sunt cele mai rentabile recompense, deoarece nu se cheltuiesc...!).Militarii fiind permanent la datorie, ar trebui retribuiţi timp de 24 ore, 7 zile pe săptămână ş.a.m.d., iar în funcţie de veniturile obţinute  să li se aplice principiul contributivităţii, pentru a li se putea stabili valoarea pensiei. Este posibil aşa ceva ?
-         Noţiunea de „pensie” pentru militarii din rezervă este un termen nepotrivit, deoarece militarul de fapt primeşte o rentă pentru serviciile aduse statului, „ziua sau noaptea, în orice anotimp şi indiferent de condiţiile de stare a vremii” şi, mai mult decât atât, chiar şi după ieşirea din sistemul serviciului activ, el este încă mulţi ani la dispoziţia autorităţilor, putând fi chemat oricând sub Drapel, dacă situaţia o impune( şi aici nu este vorba numai de ameninţarea unei agresiuni militare, ci şi de producerea unor catastrofe naturale de mare amploare, ce nu vor putea fi eficient gestionate de efectivele reduse ale forţelor active – lucru de nedorit, dar posibil a se întâmpla oricând).
      La această situaţie s-a ajuns deoarece fosta guvernare s-a supus necondiţionat unor cerinţe ale instituţiilor financiare internaţionale, fără a ţine seama de faptul că în România modernă, încă de pe vremea lui Cuza, retribuirea militarilor din activitate cât şi a celor din rezervă s-a făcut direct de la bugetul de stat, la care de fapt aceştia, ca şi instituţia militară însăşi, au contribuit. Transformarea rezerviştilor în pensionari civili, ba chiar în asistaţi sociali, deoarece aceştia nu au contribuit NICIODATĂ la fondul de pensii ci, aşa cum am arătat mai înainte, direct la buget (dar li se stabilesc acum pensiile „ca şi cum ar fi contribuit”!), face parte dintr-un plan mult mai amplu, de a extinde principiul contributivităţii (nedrept de aplicat militarilor) la nivelul întregii Europe; dacă reuşeşte la noi, va exista un precedent şi deci premisa de a se generaliza.
      Aceasta este şi explicaţia faptului că SCMD este puternic încurajat de organizaţiile similare ale rezerviştilor din ţările NATO, de a rezista şi de a impune revenirea la pensiile militare de stat.
      Cei care ne-au condus până în vara acestui an au tratat cerinţele noastre, argumentate legal , moral şi istoric, nu numai cu indiferenţă dar şi cu dispreţ şi ostilitate;
-         s-a încercat terfelirea imaginii Armatei prin scoaterea în evidenţă şi generalizarea unor aspecte negative ale vieţii militare, în special pe timpul regimului comunist, fără a se arăta faptul că deşi acestea, din păcate, au existat, ele nu au caracterizat întregul corp de cadre militare şi au fost generate în cea mai mare măsură de condiţiile vieţii economice şi sociale de atunci;
-         s-a afirmat că cei care sunt în rezervă astăzi nu au participat la luptă cu arma în mână (e rău că nu a fost cazul război?), fără a se ţine cont de faptul că însăşi existenţa Armatei naţionale a fost un element de descurajare pentru cei care ar fi fost tentaţi de o agresiune la adresa României (august 1968 vă spune ceva?);
-         s-a ridiculizat în exces slaba pregătire militară a ostaşilor (evidentă mai ales la Revoluţie), fără a se explica faptul că aceasta a fost impusă de politica regimului comunist, temător faţă de o instituţie pe a cărei fidelitate nu prea conta (ceea ce s-a şi văzut), regim care, în loc de instrucţie, prefera să vadă militarii lucrând în condiţii aspre în mine de cărbuni, la sistemele de irigaţii, la construirea de baraje, şosele,căi ferate (unde sunt acum cei care reparau terasamentele?), metrou, combinate, ansambluri de locuinţe sau în agricultură (vă mai amintiţi butada „ ţărănimea este clasa muncitoare care ajută Armata la strânsul recoltei”?).
      În aceste condiţii, nouă, rezerviştilor din SCMD, nu ne-a rămas decât varianta de a susţine pe cei care s-au angajat să înlăture nedreptăţile la care am fost supuşi.
      Filiala 1 Timişoara a SCMD, fără a face campanie negativă cuiva, îndeamnă militarii în rezervă din garnizoană să trimită în parlament pe reprezentanţii USL, care ne cunosc problemele, le înţeleg şi manifestă respect faţă de o instituţie care trebuie să existe în continuare : Armata de Rezervă !

„ Soldat bătrân, cât eşti viu eşti tot soldat !”

Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
Col(r) Radu AROMÂNESEI