31 mai 2012

31 mai 2012

COMUNICAT NR. 16


COMUNICAT NR. 16
      În urma discuţiilor purtate de către conducerea centrală a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate cu  noul ministru al apărării naţionale, domnul General – Locotenent(r) Corneliu Dobriţoiu, Domnia Sa şi-a exprimat dorinţa de a avea o întâlnire cu membrii filialei noastre, pe timpul vizitei pe care o va efectua în garnizoana Timişoara.
      Activitatea se va desfăşura în data de vineri, 08 IUNIE a.c., în clădirea Cercului Militar, la o oră care se va comunica în timp util.
Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
Col(r) Radu Aromânesei

25 mai 2012

Situaţi proceselor iniţiate de SCMD împotriva deciziilor de revizuire a pensiilor, la Tribunalul Timiş


Numărul dosarului
Data înregistrării
Casa de pensii
Termen de judecată
1835/30/2012
13.03.2012
MAI
07.06.2012
2145/30/2012
22.03.2012
MAI
14.06.2012
2521/30/2012
03.04.2012
MAI
31.05.2012
2522/30/2012
03.04.2012
SRI
31.05.2012
3074/30/2012
23.04.2012
MApN
11.06.2012
3690/30/2012
10.05.2012
MAI
14.06.2012
3964/30/2012
22.05.2012
MApN
07.06.2012
3965/30/2012
22.05.2012
MApN
14.06.2012
3966/30/2012
22.05.2012
MAI
08.06.2012
3967/30/2012
22.05.2012
MAI
07.06.2012
3968/30/2012
22.05.2012
MApN
14.06.2012
4058/30/2012
24.05.2012
SRI
07.06.2012
 


24 mai 2012

Nota Nr. 17 din 23.05.2012 Publica



                         


                                                                                                                         
Emitent:
·        Departamentul Juridic
Persoana de contact: Col (r) V. Mihai
Telefon:073 660 1110
E-mail: scmdjuridic@yahoo.com
 
 
Destinatari:
·        Birourile Operative ale Filialelor
·        Membrii Com Director
 
                      







Subiect:

           Rezultatul discutiilor purtate in sedinta comuna a Comisiilor de Aparare si Munca ale Camerei Deputatilor, reunite in data de 21.05.2012

Continut:

           In cadrul discutiilor purtate in dupa amiaza zilei de 21 mai a.c. reprezentantul Ministerului Finantelor, dl Gh.Gherghina (cu mandat din partea ministrului de finante) a aratat ca pana in prezent nu au fost identificate sursele financiare din care sa se acopere diferentele pentru pensionarii ce au facut obiectul OUG nr. 1/2011, dar a subliniat faptul ca exista disponibilitate pentru a se gasi o solutie favorabila.
            Reprezentantul MApN, secretarul de stat Sebastian Huluban, a aratat ca este de acord cu modificarea OUG nr.1/2011 in sensul revenirii la cuantumul din dec 2010 pentru cei care au pierdut prin revizuire, cu mentiunea ca MApN are sursa de finantare din fonduri proprii. Reprezentantii MAI, au fost in principiu de acord cu modificarea ordonantei de guvern, dar au invederat faptul ca in prtezent nu detin in buget sumele necesare, motiv pentru care au insistat cu privire la amanrea sedintei pentru ca Guvernul sa emita un punct de vedere concret pentru identificarea surselor de finantare.
            Rferitor la deciziile de regularizare, toti reprezentantii participanti la discutii au aratat ca sunt de acord cu faptul ca in acest moment aceste retineri nu sunt oportune a fi puse in paractica.
            Reprezentantul ANCMRR a aratat ca la data aplicarii OUG nr. 1/2011 exista cadrul legal necesar pentru ca cei care au pierdut la cuantum prin revizuire sa revina la pensiile din dec 2010, respectiv dispozitiile Legii nr. 19/2001, fiind doar necesara o vointa politica legata de interpretarea favorabila a legii si de completare a ordonantei in acest sens.
            Din partea SCMD au participat seful Departamentului Juridic, respectiv dna col. (r) Monica Caloian  si dna col. (r) Elena Cobuz, care au precizat ca diminuarea pensiilor sub cuantumul din dec 2010 a fost contestata in instantele de judecata din Romania. Acest fenomen a dus la suprasolicitarea completelor de judecata si la pronuntarea unor solutii contradictorii, atat de admitere cat si de respingere a actiunilor, astfel incat in prezent sunt cadre militare in rezerva care au pensii in baza Legii nr. 164/2001, respectiv 179/2004 (acte normative abrogate in prezent), dar si beneficiari ai sistemului public de pensii.
           Totodata a fost reiterat faptul ca o mare parte dintre cadrele militare disponibilizate prematur au constituit « pretul »  intarii Romaniei in NATO, motiv pentru care modificarea OUG nr. 1/2011 constituie un act reparatoriu, necesar din punct de vedere legal si moral.
           Reprezentantii partidelor parlamentare au aratat ca aceasta modificare a ordonantei este o reparatie morala necesara pentru restabilirea demnitatii cadrelor militare afectate, dar este imperios necesar a avea un punct de vedere al Guvernului cu privire la sursele de finantare. Presedintele Comisiei de Aparare, dl. Costica Canacheu, a aratat ca trebuie stabilite in mod explicit sursele de finantare, precizand ca daca acestea vor fi identificate, fara afectarea sistemului de pensii, el nu are nicio obiectie la modificarea ordonantei. In acelasi timp, a opinat ca nu este cazul ca in prezent sa se aplice regularizarea pensiilor din sistemul de aparare care au scazut prin revizuire.
           SCMD apreciaza interventiile tuturor membrilor comisiilor parlamentare, cu un plus pentru dl gl Eugen Badalan, care a subliniat importanta activitatii pana la sacrificiu suprem al cadrelor miliatre/politistilor, motiv pentru care a aratat ca daca este necesara o lege speciala pentru perioada cand acestia se afla in activitate, pe cale de consecinta este nevoie tot de o lege speciala si pentru situaatia cand sunt in rezerva.
          Pentru urgentarea solutionarii situatiei, comisiile reunite au stabilit un nou termen de discutii peste o saptamana, respectiv pe 28 mai a.c.
          La acelasi termen se va discuta si modificarea Legii nr. 329/2009, in sensul analizarii situatiilor in care pensionarii ar putea fi incadrati in posturi publice, in conditii de competenta  clar delimitate, fara a prejudicia interesele incadrarii fortei de munca activa, cu deosebire a absolventilor institutiilor de invatamant.

SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) Monica CALOIAN

22 mai 2012

Discuţiile pe Legea care permitea revenirea pensiilor foştilor militari la cuantumul cel mai avantajos au fost amânate


Discuţiile pe Legea care permitea revenirea pensiilor foştilor militari la cuantumul cel mai avantajos au fost amânate

 

 

Comisiile de apărare şi de muncă din Camera Deputaţilor au amânat, luni, dezbaterile la proiectul de lege privind pensiile militarilor şi proiectul de lege referitor la posibilitatea revenirii la cumulul pensiei cu salariul în sistemul public până la primirea unui punct de vedere din parte Guvernului privind indicarea sursei bugetare pentru cele două iniţiative legislative.

Uniunea Social Liberală propune ca militarii să primească pensia  mai mare, dacă în urma recalculării au pierdut din bani.
Ministerul de Finanţe care şi-a prezentat primul punctul de vedere şi a cerut o amânare de două săptămâni, Gheorghe Gherghina fiind mandatat de viceprim-ministru şi ministru al Finanţelor, Florin Georgescu, să ceară această amânare pentru că propunerea legislativă are impact bugetar. Impactul este estimat la 60 de milioane de lei pentru acest an, pentru că propunerea legislativă cere că sumele să fie acordate acelor pensionari până la 31 decembrie 2012.
Reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor care a menţionat că în buget nu au aceste sume şi ca urmare au cerut amânarea pentru un punct de vedere al Guvernului.
La şedinţa de luni au fost prezenţi mai mulţi reprezentanţi ai instituţiilor din Sistemul de Apărare şi Securitate, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere şi Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate.
Preşedintele Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaţilor, Costică Canacheu (PD-L), a declarat că iniţiativa de recalculare a pensiilor militarilor, care a trecut tacit de Senat, va fi discutată în Comisie săptămâna viitoare, aşteptându-se un punct de vedere al Guvernului.
Mai mult, acesta a precizat că “E un articol constituţional care prevede stabilirea sursei de finanţare pentru orice proiect de lege care are impact bugetar. Toate aceste sume trebuie explicitate, din ce zonă bugetară se face acest transfer. În cadrul acestui exerciţiu bugetar opinia mea e că nu sunt resurse”. Deputatul PDL a menţionat că “dacă se găsesc bani astfel să nu fie afectat sistemul de pensii”, nu are nici o obiecţie împotriva proiectelor de lege.
“Acum, dacă Guvernul va găsi o soluţie favorabilă… Dacă se găsesc banii fără afectarea principiului legii şi ordonanţei, care au reglementat împreună sistemul de pensii votat de coaliţia majoritară de până acum trei săptămâni, evident că nu avem nicio obiecţie, mai ales din perspectiva opririi întoarcerii banilor de la cei care au primit în anul 2011 cuantumul mai mare al pensiei. Noi suntem pentru menţinerea acestui sistem şi, dacă sunt resurse financiare, să nu se reţină banii în plus pe care i-au primit în anul 2011 pensionarii din sistemul de apărare şi ordine publică”, a explicat Canacheu.
Canacheu a adăugat că secretarul de stat în ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina, a solicitat Comisiilor de apărare şi de muncă un răgaz de două săptămâni pentru ca Guvernul să acorde un punct de vedere şi a precizat că proiectul privind pensiile militarilor va avea un impact bugetar de 60 de milioane de lei până la sfârşitul anului.
În ceea ce priveşte posibilitatea reîncadrării pensionarilor militari, Costică Canacheu consideră că posibilitatea reangajării pensionarilor s-ar putea să pună în dificultate încadrarea absolvenţilor din unităţile de învăţământ.
Concluzia Comisiei a fost că se convoacă o şedinţă pentru săptămâna viitoare, în situaţia în care se va avea un punct de vedere de la Guvern.

sursa: MEDIAFAX, AGERPRES, NewsIn

19 mai 2012

În data de vineri, 18 mai a.c., avocatul, însoţit de reprezentanţi ai Biroului Operativ al filialei, a depus la registratura Tribunalului Timiş, documentele grupate în 5 dosare pentru chemarea în judecată a Caselor de pensie sectoriale, în numele a 15 rezervişti MAI şi a 43 rezervişti MApN. În momentul când vor fi disponibile numerele şi datele de acţiune, vă vom aduce la cunoştinţă.
     Până acum s-au stabilit următoarele date:
- Dosar 1498/30/2012 MAI - 24 mai;
- Dosar 2522/30/2012 SRI - 31 mai;
- Dosar 2521/30/2012 MAI - 31 mai.
           Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
                       Col(r) Radu AROMÂNESEI

10 mai 2012

COMUNICAT


COMUNICAT

Biroul Operativ a stabilit convocarea Adunării Generale a Filialei pentru data de marţi, 15 mai orele 17.00, care va avea loc la sediul din str. Liviu Gabor nr. 4, et. 1 sala Auditorium, cu următoarea ordine de zi:
1. Situaţia desfăşurării acţiunilor în instanţă la Tribunalul Timişoara şi la Curtea de Apel Timiş;
2. Modul de acţiune pentru contestarea în instanţă a deciziilor de regularizare şi pentru suspendarea executării silite a pensiilor;
3. Măsuri pentru punerea în apălicare a Acordului de colaborare cu USL Timiş;
4. Organizarea şi participarea la acţiuni sindicale-o obligaţie continuă pentru fiinţarea organizaţiei noastre.
5. Discuţii.

Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
Col(r) Radu Aromânesei

03 mai 2012

Comunicat privind desemnarea presedintilor sectiilor de votare si a loctiitorilor acestora


Comunicat privind desemnarea presedintilor sectiilor de votare si a loctiitorilor acestora



Avand in vedere dispozitiile art. 28 din Legea nr. 67/2004 privind alegerea autoritatilor administratiei publice locale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru desemnarea  presedintilor birourilor electorale ale sectiilor de votare si a loctiitorilor acestora, persoanele care doresc sa isi exprime disponibilitatea de a detine aceste functii si care indeplinesc conditiile prevazute de lege (sa aiba, de regula, studii juridice sau cel putin studii medii, nu fac parte din nici un partid sau formatiune politica, nu sunt candidati sau rude ale candidatilor pana la gradul doi inclusiv si au exercitiul drepturilor electorale), pot depune solicitarea la Primaria Municipiului Timisoara, etajul 1, camera 103, de luni pana vineri intre orele 9,00-13,30 iar in zilele de marti si joi si intre orele 15,30 – 17,00.

Depunerea solicitarilor se va face din data de 23.04.2012 pana in data de 15.05.2012. Solicitantii vor avea asupra lor actul de identitate si diploma de studii in copie.
 
Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
Col(r) Radu AROMÂNESEI