20 iulie 2013


06 iulie 2013

Comunicat

În atenţia tuturor membrilor SCMD
         Proiectul de Lege 164/2013 a fost trimis la Cotroceni, după terminarea perioadei de contestare în Parlament, pe data de 27 iunie a.c. Termenul de promulgare este de 20 zile calendaristice.
         Legea este absolut necesară pentru a stopa noul val demenţial de revizuiri, cu plata retroactivă a diferenţelor pe 30 de luni în urmă, în baza aceleiaşi legi aberante Boc-Anastase. Deja am înregistrat noi decese şi numărul acestora va creşte, reţinerile urmând, teoretic, a fi aplicate cu 15 iulie a.c. Facem precizarea că noile decizii de revizuire nu ocolesc pe nimeni: mii de camarazi le-au primit deja, restul urmează să le primească, cel mai greu loviţi urmând să fie cei ale căror pensii au crescut în 2012. În spate se află presiunea DNA, adică a veşnicei doamne Kovesi.
          În această situaţie, Biroul Operativ al SCMD va trimite, luni, 8 iulie a.c.,  Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, o solicitare de aprobare a unor acţiuni de protest, declanşate din ziua de 17 iulie a.c, până la sfârşitul lunii, cu drept de prelungire, în Piaîa Eroilor din faţa Academiei Militare, cu marş în jurul Palatului Cotroceni.
BIROUL OPERATIV AL SCMD

02 iulie 2013

Comunicat

Către militarii în rezervă din Timişoara,

 

      SCMD se (z)bate pentru pentru drepturile tuturor militarilor în rezervă, indiferent dacă sunt sau nu sunt membri ai organizaţiei, precum şi pentru drepturile celor aflaţi în serviciul activ, care la rândul lor vor deveni rezervişti.
       Aceia dintre Dumneavoastră, care se simt solidari cu acţiunile noastre, pot depune cotizaţia, în cazul că nu au făcut-o până acum, (10 lei/lună, pentru întregul an sau în două tranşe semestriale) în contul BRD

RO 41 BRDE 441S V792 6237 4410

cu specificaţia "Filiala 1 Timişoara".

Biroul Operativ al Filialei 1 Timişoara a SCMD