26 octombrie 2014

INFORMARE



Doamnelor şi domnilor militari în rezervă şi în retragere din Timişoara,


            Ani de zile, împreună cu ceilalţi membri ai Biroului Operativ al Filialei 1 Timişoara a SCMD şi în consens cu preşedinţii celorlalte filiale din Zona de Vest, ne-am străduit să ne implicăm în activităţi ce ar fi avut ca finalitate redobândirea drepturilor de care am fost privaţi în mod abuziv . Am acţionat loial şi echilibrat în cadrul SCMD, organizaţie a cărei înfiinţare am considerat-o drept o realizare magistrală a unui grup de ofiţeri clarvăzători, hotărâţi şi inventivi, care profitând de unele slăbiciuni ale cadrului legislativ al momentului (anul 2009), au introdus pe scena vieţii economico-sociale a ţării o organizaţie sui-generis, aflată oarecum în afara tiparelor obişnuite, deoarece era constituită din membrii unei categorii profesionale (militarii, fie ei în rezervă sau în retragere) căreia nu îi era familiară organizarea într-un sindicat.
            Deşi încă de la început, unii dintre camarazii noştri, cunoscători ai  aspectelor juridice, au semnalat atât situarea în afara cadrului legal a unei astfel de organizaţii, sau au remarcat unele prevederi ale statutului acesteia în afara principiilor care operează într-o organizaţie democratică, dată fiind tensiunea momentelor din ianuarie 2011 şi a perioadei care a urmat, nu am fost preocupaţi de lămurirea acestor probleme ci ne-am pus toată speranţa în sprijinul pe care SCMD îl poate asigura în lupta îndârjită şi inegală împotriva măsurilor abuzive luate de autorităţile statului împotriva noastră.
            Trebuie să recunoaştem faptul că s-au obţinut şi rezultate, şi este regretabil că unii dintre noi le-au uitat:
-         după ianuarie 2011, când pensiile s-au diminuat cu peste 50 procente, în luna următoare s-a revenit la cuantumul iniţial şi am primit şi diferenţa din ianuarie;
-         s-a obţinut amnistia fiscală în cazul celor care ar fi trebuit în 2013 să înapoieze sumele de bani primite pentru condiţiile de muncă, pe care autorităţile apreciau că le-au încasat nemeritat, deşi nimeni din cei în cauză nu a solicitat aceşti bani iar aplicarea discriminatorie a condiţiilor de muncă este iarăşi o nedreptate făcută multor militari în rezervă/retragere;
-         după zbateri de-a dreptul chinuitoare s-a revenit, pentru cei cu pensiile diminuate, la cuantumul din decembrie 2010, şi cu toate că acesta este un bine făcut doar pe jumătate, în condiţiile în care  sumele nu se indexează şi nu sunt corelate cu veniturile din activitate, faptul că Legea 241 a intrat în vigoare de la 1 octombrie al aceluiaşi an ne-a ferit de a înfrunta iarna şi cu pensiile diminuate conform OuG-1/2011, şi datori la stat pentru aşa zisele sume primite în mod „necuvenit”.
    Aceasta ar fi, ca să spunem aşa, jumătatea plină a paharului. De fapt, pe măsură ce timpul a trecut, organizaţia care ar fi trebuit să servească în primul şi în primul rând interesele militarilor (în rezervă şi în retragere), prin decizii ale conducerii centrale s-a orientat tot mai mult spre coagularea şi coordonarea unor alte segmente ale societăţii civile, ceea ce a dus, inevitabil, şi la o implicare mai accentuată în politică, proprie în special societăţii civile şi mai puţin specificului modului de a gândi şi a acţiona al militarilor.
            Am susţinut  mereu necesitatea ca membrii SCMD să se implice personal în viaţa politică şi să abandoneze falsul apolitism, care nu face decât să anuleze iniţiative şi acţiuni militante, dar aceasta în ideea de a acţiona în interiorul partidelor politice pentru promovarea şi menţinerea în atenţia liderilor politici tocmai a intereselor militarilor în rezervă/retragere.
            Din păcate, interpretarea şi apoi punerea în practică a acestei concepţii prin exprimarea şi oferirea în mod direct şi public a sprijinului SCMD (fie ca atare, fie  prin intermediul unor structuri „năşite” de SCMD), au dus la contraefectul de a ne situa pe poziţii ostile faţă de cei cu care ar fi trebuit să negociem pentru îndeplinirea obiectivelor proprii.
            Dialogul cu autorităţile fiindu-ne practic refuzat, am constatat că nu mai avem nicio informaţie veridică şi de la surse autorizate asupra stadiului în care se află şi conţinutul viitoarei legi a pensiilor militare, nu cunoaştem mare lucru despre ce se întâmplă cu problema discriminării în acordarea grupelor de muncă, şi, de asemenea, constatăm o neliniştitoare tăcere referitoare la situaţia recuperării sumelor de bani care ni s-au luat din pensie, în condiţiile în care iată, există un act normativ în acest sens  (Legea 125/2014), dar nu ne desluşeşte nimeni în ce măsură se referă şi la noi, la militari.
            Este clar că în SCMD sunt probleme de comunicare, de comunicare cu membrii din filiale, referitor la interesele directe ale acestora. Din păcate, este un alt fel de comunicare, tot pe paginile de blog ale SCMD (inclusiv pe cea principală), prin care ni se dezvăluie un adevărat război al comunicatelor între centru şi unele filiale sau chiar între diferite filiale care au percepţii contrare asupra evenimentelor la care asistăm. Cui foloseşte ?
            Referitor la ce s-a petrecutla la CNR 2014 mi-am exprimat opinia. Unii o consideră alarmistă şi dăunătoare SCMD, vizând desfiinţarea sindicatului. Nu asta este intenţia mea, ci găsirea unei posibilităţi de a putea duce mai departe, în mod organizat,  lupta pentru apărarea intereselor militarilor în rezervă şi în retragere. Aş fi teribil de bucuros şi liniştit dacă cineva, oricine, ar putea să ne desluşească modul în care SCMD ar putea să existe şi să acţioneze în continuare ca SINDICAT. Oricât am încercat, nu am putut să găsesc în Legea 62/2011 un singur argument care să mă convingă asupra faptului că SCMD se poate menţine ca atare după 10 mai 2015, termenul acordat prin lege. Nu desfiinţarea SCMD este preocuparea mea şi a multora dintre camarazi, deoarece, cel puţin noi cei din Timişoara, nu avem niciun interes patrimonial faţă de organizaţie, fiind foarte prudenţi peste ani cu cheltuielile din banii sindicatului. Este treaba celor care contează pe acest patrimoniu, dar faptul că la un moment dat s-a făcut vorbire despre un SCMD care poate exista legal şi cu 15 membri m-a jignit, pe mine, membru din filială, şi m-a făcut să bănuiesc că asist la un joc care nu este tocmai „fair”.
            Problema mea este că trebuie găsită o soluţie pentru a atrage din nou rezerviştii către organizaţie (dacă tot desfiinţăm filialele pe cine mai reprezentăm ?) şi avem nevoie de cadrul LEGAL pentru a putea contacta eficient autorităţile statului, fie la masa dialogului, fie în justiţie.
            Cred eu, şi nu numai eu ci şi alţi membri SCMD, cu bună credinţă, că este timpul ca acestă organizaţie, dacă vrea să lupte în continuare cu adevărat şi eficient pentru realizarea scopului propus la înfiinţare, trebuie să se transforme, nu să se desfiinţeze.
            Ni se spune că numai lupta sindicală ne poate asigura forţa şi posibilitatea de a înfrunta autorităţile. Desigur, un sindicat reprezintă o forţă care este luată în considerare la negocieri precum şi în cadrul discuţiilor în cadrul diferitelor organisme naţionale şi internaţionale, dar cu o condiţie: să fie recunoscut ca partener LEGAL ! Ne permite Legea 62 aşa ceva ? NU !
            Desigur, se tot vehiculează ideea că legea va fi modificată, tocmai sub presiunea sindicatelor, care pe bună dreptate o consideră restrictivă şi, până la urmă, antisindicală. Este posibil şi aşa ceva, dar ne punem întrebarea : când se va petrece lucrul acesta, ce va conţine eventuala noua lege şi cât ne vor fi de favorabile prevederile ei? Răspunsul...!
            Şi atunci, ce-i de făcut ? Hai să ne uităm chiar la societatea civilă, pe care ne străduim noi să o organizăm, deşi se pare că noi înşine avem ceva de învăţat de la ea; există ONG-uri înfiinţate şi care acţionează în conformitate cu OG-26/2000, care acţionează în judecată instituţii publice, participă la marşuri de protest şi organizează mitinguri pentru a apăra interesele membrilor săi, sau chiar ale necuvântătoarelor. De ce o organizaţie a militarilor în rezervă şi în retragere, cu acelaşi scop ca al SCMD şi cu aceleaşi obiective, nu ar putea acţiona în favoarea membrilor săi, atât în justiţie cât şi în manifestări publice, având avantajul unei existenţe indubitabil legale în raporturile sale cu autorităţile statului ? Există deja structuri în teritoriu, ne cunoaştem între noi, iar condiţiile impuse de OG 26 sunt mult mai laxe decât ale Legii dialogului social.

URMEAZĂ DOAR SĂ SE VREA !


Col(r) Radu AROMÂNESEI

PS. "Filiala" este o structură proprie a Asociaţiei, conform Art.13/OG 26 din 2000, şi nu este menţionată nicăieri în legea 62/2011...

20 octombrie 2014

COMUNICAT

ADUNAREA GENERALĂ A FILIALEI 1 TIMIŞOARA A SCMD

 

 

Se convoacă în data de joi, 23 octombrie orele 17.00, în sediul din str. Dr. Liviu Gabor nr. 4 et. 1 sala "Auditorium" cu următoarea ordine de zi:

 

1. Informare şi concluzii în urma desfăşurării lucrărilor CNR -2014;

 

2. Direcţiile de acţiune ale filialei pentru perioada următoare, până la sfârşitul anului;

 

3. Diverse.

 

Biroul Operativ al Filialei 1 Timişoara a SCMD



19 octombrie 2014

INFORMARE

SINGURA SPERANŢĂ A CELOR ÎNVINŞI...

            În perioada 17-18 octombrie a.c. am participat la desfăşurarea lucrărilor Consiliului Naţional al Reprezentanţilor SCMD – 2014, care în conformitate cu decizia Comitetului Director din 02.10.2014, urma să dezbată şi să aprobe modificările Statutului SCMD şi prorogarea (prelungirea) exercitării atribuţiilor conducerii centrale a SCMD, în condiţiile în care în mod statutar şi legal mandatul acesteia a încetat şi ar fi trebuit reînoit în luna august.
            Din atitudinile semnalate pe timpul lucrărilor, am înţeles că reprezentanţii unor filiale nu au înţeles care a fost obiectivul stabilit acestui CNR sui-generis, sau nu au fost pregătiţi să participe în mod serios la dezbateri fie din necunoştinţă de cauză, şi asta pentru că în mod oficial nu le-a fost prezentată nicio alternativă la propunerile Biroului Operativ Central (BOC), fie au fost decişi de la început să accepte necondiţionat propunerile mai sus amintite.
            În consens cu ceilalţi reprezentanţi ai Zonei de Vest (Arad, Ineu şi Reşiţa, singurele filiale acceptate la CNR deoarece mai au – încă - peste 15 membri) şi alături de alte filiale din ţară - dar  mai puţine decât cele care au optat pentru varianta BOC - am încercat să promovăm un cu totul alt fel de statut al SCMD, pornind de la următoarele deziderate:

  1. Eliminarea drepturilor suplimentare ale membrilor fondatori;  în contradicţie cu prevederile Constituţiei României, ce stipulează egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor, prin Statutul în vigoare se prevede ca numai membrii fondatori să aleagă componenţa organelor de conducere ale sindicatului.
  2. Lărgirea componenţei organelor centrale de conducere ale SCMD, astfel încât activitatea lor, prin cooptarea unui mai mare număr de membri, inclusiv de la nivelul filialelor,  să fie mai strâns legată de adevăratele probleme şi preocupări ale militarilor în rezervă şi în retragere din întrega ţară.
  3. Creşterea rolului filialelor în viaţa şi activitatea SCMD, dar şi a localităţilor de dizlocare.
           
            Obiectivul 1. a fost atins, dar practic este singura reuşită a celor care doreau o reformare reală a SCMD.
             Celelalte obiective au fost respinse în mod democratic, prin votul majorităţii celor prezenţi, ceea ce înseamnă că prevederile actualului statut, cu mici modificări de formă şi nuanţă, au rămas în vigoare.
            Interesant de remarcat este finalul lucrărilor CNR, când după aprobarea rând pe rând a fiecărui articol al Statutului, s-a decis la fel de democratic să nu fie aprobat Statutul ca atare, deoarece un asemenea demers ar fi dus la desfiinţarea SCMD.
            În aceste condiţii, situaţia este următoarea:

  1. Prevederile actualului Statut rămân în vigoare, cu tot cu prevederile nelegale şi anticonstituţionale, care atacate în instanţă pot avea ca rezultat declararea ca nule  hotărârile SCMD în care au fost implicaţi membrii fondatori sau cei desemnaţi de aceştia ;
  2. Amânarea adoptării unui nou statut, indiferent de formă şi conţinut, până la „calendele greceşti”;
  3. Prelungirea componenţei şi exercitării atribuţiilor de către actuala conducere până la o dată nedeterminată şi posibilitatea de a avea alegeri ale organelor centrale ale SCMD la o dată apropiată de paştele unor nobile patrupede.

Acestea fiind spuse, rămâne o singură întrebare : de ce ne-am mai adunat la Alba Iulia pe banii sindicatului?
Şi un singur răspuns: pentru eternalizarea actualei conduceri a SCMD !

Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
Vicepreşedinte coordonator pentru Zona de Vest 
Col.(r) Radu AROMÂNESEI

...ESTE SĂ NU O MAI AŞTEPTE !

09 octombrie 2014

INFORMARE


Roma deliberante, Saguntum perit


     Pentru cei mai puţin famililiarizaţi cu ale istoriei, expresia de mai sus se referă la un episod din războiul dus de Roma republicană împotriva rivalei Cartagina, trupele acesteia din urmă, conduse magistral de celebrul Hanibal,  ajungând să asedieze o importantă colonie romană din Peninsula Iberică, şi anume Saguntum.    Coloniştii romani au cerut ajutor disperat metropolei, dar politicianismul şi dezbaterile sterile de la Roma au împiedicat trimiterea unui ajutor în timp util, ceea ce a dus la prăbuşirea coloniei în faţa asediatorilor.
     În acest context, îmi permit să prezint camarazilor din Timişoara, şi nu numai, două luări de poziţie antagonice referitoare la ceea ce se întâmplă în lupta noastră, a militarilor în rezervă/retragere, dusă pentru a ne apăra şi promova drepturile de care am fost privaţi de către clasa politică în ultimii ani.
      Pe de o parte, unii dintre reprezentanţii SCMD, aleşi democratic în fruntea propriilor filiale, au reuşit, prin mijloacele pe care le-au avut la dispoziţie sau pe care şi le-au creat, să participe la un dialog concret cu o parte din cei de care depinde, cel puţin în momentul de faţă, discutarea şi aprobarea actelor normative de care avem atâta nevoie pentru a intra într-o normalitate ce ne este refuzată de mai mulţi ani.După lunga perioadă în care SCMD a fost pur şi simplu ignorat de către autorităţi, ba chiar contestat vehement inclusiv în instanţă, prin interpuşi, evenimentul este nu numai inedit dar chiar salutar, deoarece nimic nu se poate obţine fără existenţa unui dialog real, nu unul al surzilor.
         Pe de altă parte, chiar în aceeaşi perioadă se desfăşura o altă inedită acţiune de pichetare a sediului central al celui mai puternic partid politic, cel care controlează prin membrii săi atât Guvernul cât şi cele două Camere ale Parlamentului României. Acţiunea era rezultatul unei hotărâri luate la fel de democratic în şedinţa Comitetului Director al SCMD, ca urmare a refuzului autorităţilor, recte a mai sus numitului Guvern girat de partidul în cauză, de a lua în dezbatere tocmai promisele acte normative referitoare şi la militarii în rezervă/retragere. Ceea ce frapează la această a doua acţiune este tocmai lipsa dialogului şi a oricărui ecou în presă, chiar şi în presa de opoziţie, ceea ce, după cum răzbate din comunicatul de la Centru, determină reluarea acţiunii în lunea viitoare. Sper sincer ca acest "repetir" să aibă mai mult succes, altfel va trebui să ne aducem aminte de dictonul latin ,că tot era vorba despre stămoşii noştri, " errare humanum est perseverare diabolicum"!
       Problema este că aceste două acţiuni, în loc să fie convergente, să ducă la realizarea scopului pentru care a fost înfiinţat SCMD, ne apar ca o consecinţă a frământărilor intestine ce au devenit din ce în ce mai acute în cadrul unei organizaţii care se vrea a militarilor, dar care prin felul în care este percepută nu numai de către militari, dar chiar şi de către autorităţi sau chiar de mult clamata societate civilă, are din ce în ce mai puţină aderenţă tocmai la cei pe care ar trebui să-i reprezinte.
        Dacă cele două acţiuni ar fi fost rodul unei abordări comune, hai să-i spunem chiar strategii, dar nu prea e cazul, deoarece pentru cunoscători strategia este cu totul altceva decât îşi închipuie unii, atunci într-adevăr puteam spune că SCMD se organizează în vederea ducerii unor acţiuni concrete de luptă pentru redobândirea drepturilor furate ale rezerviştilor. Dar aşa, unde vom ajunge dacă ne torpilăm reciproc orice încercare de înfruntare a adversarului ? 
    Nu mi s-a părut corect blamul care a fost aruncat asupra hotărârii de a picheta sediul unui partid politic în plină campanie electorală, deoarece apreciez că trebuia sancţionată  aroganţa acestui mare partid şi a reprezentanţilor săi, care, vezi, Doamne, nu vor să lucreze sub presiune ( probabil că-şi doresc să guverneze dansând...!), dar nici nu pot să nu salut iniţiativa, implicarea şi reuşita camarazilor care au ajuns să discute face-to-face cu mai marii zilei despre problemele concrete care ne privesc.
    Cele două comunicate prezentate în continuare,  sunt dovada clară a faptului că SCMD are nevoie de un nou statut, de o nouă filozofie şi practică a existenţei sale, altfel va avea soarta acelui nefericit Saguntum! 
  
Col(r)Radu AROMÂNESEI

FORŢA DIALOGULUI

Adept al dialogului constructiv, al respectului faţă de opiniile şi argumentele partenerilor de discuţii, dar mai ales al respectului faţă de cuvântul dat, luni, 06 Octombrie 2014 ora 13.00, împreună cu col. (r.) Tudor Marian şi el „contestatar de serviciu” şi alţi 6 preşedinţi de filială din Bucureşti am demonstrat ceea ce trebuia încă odată demonstrat, şi anume că dacă doreşti cu adevărat să construieşti ceva prin dialog, nimic nu te poate opri.
Stimaţi camarazi, ca preşedinte fondator al filialei Craiova a SCMD, filială care la un moment dat a avut 980 de membrii cotizanţi, declar că tot ce am construit împreună cu aceştia a fost numai şi numai în interesul SCMD şi nu al meu personal, dovadă pentru această afirmaţie fiind faptul că în aceşti ani am respins multe oferte atractive pentru bugetul propriu şi poziţia mea socială,rămânând fidel proiectelor comune  de pe urma căruia nu am avut şi nu am nici un beneficiu.
Nu am dorit şi nu doresc, să iau locul cuiva din conducerea SCMD, şi nici nu doresc să distrug din interior ceea ce împreună am construitde multe ori chiar împotriva voinţei distinşilor fondatorinaufragiaţi în aberantele şi nedemocraticele prevederi ale actului constitutiv, care a făcut din SCMD mai degrabă un SRL decât o organizaţie democratică.
Ca un soldat fidel  intereselor generale ale membrilor de sindicat, am acţionat numai în numele acestora, cu acordul celor care au avut şi au încredere în mine şi în capacitatea şi disponibilitatea mea în a le reprezenta interesele, fapt care a deranjat şi deranjează pe aceia care au adoptat un alt stil de a conduce.
La Craiova, cu sau fără voia fondatorilor SCMD sau a conducerii centrale s-au pus bazele unor mari proiecte ale sindicatului, în urma cărora s-a obţinut acest „puţin” (blamat şi hulit de unii postaci) care ne-a redat o parte dintre drepturile abuziv furate. Prin dialog şi strângerea relaţiilor de colaborare cu cei care au fost dispuşi la dialog, indiferent de coloratura politică, am reuşit să obţinem acest „puţin” şi tot prin dialog şi încredere vom întregi acest puţin, în perioada următoare într-un termen rezonabil.
Din păcate pentru noi şi organizaţia noastră, nu suntem în postura de a impune ceva, nici de a ameninţa sau şantaja, mai degrabă suntem în situaţia de a negocia cu reprezentanţii guvernului numai prin forţa minţii şi greutatea cuvântului, fapt pe care unii dintre liderii şi colegii noştri încă nu îl conştientizează.
Vremea acţiunilor în forţă a trecut, din cel puţin trei motive:
·       unul că SCMD nu mai are forţa pe care a avut-o (de ce oare);
·       doi, pentru faptul că actuala putere a făcut deja paşi reali în repararea unor nedreptăţi comise de guvernul precedent, dar de multe ori priorităţile sunt impuse de greutăţile şi realităţile societăţii în care trăim, şi nu de dorinţa lor:
·        în al treilea rând pentru că în actuala situaţie, în plină campanie electorală gestul nostru ar fi interpretat ca subordonat unor jocuri şi interese politice care nu fac cinste unor oameni pentru care haina demnităţii trebuie să rămână imaculată.
Ceea ce am făcut şi facem noi la Craiova şi Bucureşti, a fost şi este numai pentru noi, ca şi categorie socioprofesională, noi neamestecând interesele noastre cu cele ale unor asociaţii cu calitate şi scopuri îndoielnice, doar de dragul de a impresiona prin număr. Noi nu ne-am erijat în conducătorii societăţii civile, nu că nu că nu am fi capabili (după cum ne-au etichetat deja cei care se vor Universal Guru ) ci pentru că noi suntem încă raţionali şi nu ne implicăm în jocuri politice şi politicianiste de joasă speţă, care au condus la degradarea imaginii noastre în societate şi au determinat schimbări de atitudine, din partea partenerilor care ne-au promis „dreptate până la capăt”, şi chiar au făcut câte ceva pentru noi.
Acestea au fost şi sunt abordările noastre, care diferă etic şi procedural de cele ale actualei conduceri a SCMD, care au fost şi sunt determinante şi impuse de interese diferite.
În timp ce noi am întreprins şi întreprindem numai acţiuni în interesul general al SCMD şi al membrilor săi, camarila din jurul domnului DOGARU folosindu-se de imaginea şi banii SCMD, acţionează numai şi numai în interesul unui grup restrâns implicat în acţiuni politice, cu implicaţii păguboase pentru noi şi beneficii pentru ei.
Timpul ne va dovedi tuturor care abordare a fost corectă şi în beneficiul cui.
Până atunci, să revenim la dialogul cu domnul vicepremier Gabriel OPREA, din 06 Octombrie 2014, ora 13.00, pentru că atât oamenii de bună credinţă cât şi rău voitorii, sunt curioşi să afle amănunte legate de întrevedere.
Spre deziluzia celor din urmă am să mă adresez numai celor care au încredere în forţă dialogului şi am să le spun că puţinul realizat până acum se va completa cu înlăturarea unora dintre discriminări, în sensul că şi rezerviştii vor primi înapoi sumele abuziv reţinute din pensie, este un obiectiv care a fost acceptat în cadrul discuţiilor. Mai mult vizavi de Legea Pensiilor Militare, în momentul în care legea va avea o formă definitivată la nivel minister, am primit asigurarea că vom fi chemaţi pentru a ne spune punctele de vedere şi a face propunerile şi amendamentele dorite în cadrul unei discuţii între specialişti. Nu s-au făcut promisiuni vizavi de termenul la care legea va fi prezentată spre dezbatere, se doreşte calitate, nu grabă, ca în cazul L-241 care a fost trecută prin Parlament în pas alergător la insistenţele conducerii sindicatului, deşi forma în care a fost votată conţine  alte nedreptăţi. Se urmăreşte ca noua Lege a Pensiilor Militare de Stat să nu nedreptăţească pe nimeni şi în urma aplicării ei, să nu scadă nici o pensie.
Şi în acest caz dialogul va reprezenta soluţia unanim acceptată dar cu oameni loiali intereselor cadrelor militare, profesionişti în domeniul şi nu dezinformări şi manipulări. Aceasta considerăm noi că este calea de urmat, fiecare dintre noi fiind însă liber să aleagă între vuvuzele şi dialog constructiv.

Mulţumesc personal şi în numele celor  participanţi la activitate ca şi a celor pe care i-au reprezentat, domnului prim ministru Victor PONTA pentru desemnarea unui partener de dialog în persoana domnului vicepremier Gabriel OPREA şi acestuia pentru disponibilitatea la dialog cu reprezentanţii filialelor menţionate, înţelegerea şi abordarea constructivă a problemelor prezentate şi a implicării domniei sale în soluţionarea celor semnalate. Nu în ultimul rând mulţumim tuturor acelora care au făcut posibilă această întrevedere, cu atât mai mult cu cât conducerea sindicatului, prin domnul Dogaru încearcă să îi jignească şi să le bagatelizeze eforturile în speranţa că nu se vor mai implica.  


PREŞEDINTELE Filialei 1 CRAIOVA
Col. (r.)
               Ioan Misu NAON   

REZULTATELE PICHETARII DE IERI, 06.10.2014
- In atentia tuturor membrilor SCMD –

Stimati camarazi,
Conform aprobarii Primariei Capitalei, pentru o pichetare de maximum de 50 de persoane, ieri, membri ai SCMD din Bucuresti si Constanta, cu presedintele SCMD si 3 vicepresedinti ai CD, s-au adunat la orele 13.30, in fata sediului PSD din Bd-ul Kiseleff nr.10. S-a protestat numai impotriva ilegalului concediu pe care si l-a luat Legislativul pentru a sustine, anticonstitutional, candidatura la prezidentiale, in loc sa continue in perioada 01-07 octombrie dezbaterea proiectelor legilor promise. Conform ordinii, stabilite de ei insisi, urmau sa fie dezbatute in procedura de urgenta la 
Camera
Deputatilor si sa fie trimise spre promulgare proiectele privindu-i pe: 1) diplomati, grefieri, functionari publici din Parlament si Curtea de conturi, fostii parlamentari, 2) revolutionari (inclusiv militari) si 3) rezervisti, adica Proiectul Legii pensiilor militare de stat.
Materialul, destinat presedintelui PSD, a fost depus de o delegatie, la registratura. Discutii     s-au purtat, la solicitarea acestora, la ora 14.30, cu presedintele UNPR, viceprim-ministru, iar la ora 16.00, cu dl. Liviu Dragnea, presedinte executiv al PSD. Celor doi demnitari li s-a inmanat cate un exemplar al solicitarilor oficiale adresate dlui Victor Ponta. Ambii aupromis deblocarea situatiei in doua zile, in sensul solicitarilor SCMD.
Presedintele SCMD a anuntat suspendarea actiunii de pichetare pana luni, 13 octombrie 2014, la orele 14.00, cand vom solicita Primariei Capitalei dreptul de participare cu un numar mai mare de membri pentru a primi, oficial, raspunsul la demersurile noastre.
Cu stupoare am aflat cu aceasta ocazie ca un mic grup de membri SCMD din provincie s-ar fi prezentat, in baza unei“pile” pusa telefonic, nu la sediul PSD, ci la alte sedii oficiale, pentru a reclama, nu drepturile rezervistilor, nu legea solicitata de SCMD, ci faptul de a fi recunoscuti drept adevarata conducere a SCMD si adevaratele persoane de dialog. Au fost trimisi la plimbare. Vom verifica aceasta informatie si vom lua masurile statutare care se impun.
Daca promisiunile nu vor fi onorate, vom relua, asadar, pichetarea, luni, 13 octombrie, la orele 14.00.
Honor et Patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU


04 octombrie 2014

Opinie*

A’ la guerre comme a’ la guerre…

         Pichetarea sediului unui important partid politic, chiar acum, în plină campanie electorală, este desigur un eveniment de luat în seamă. Eveniment care pe unii îi deranjează, chiar îi înfurie, în aceeaşi măsură în care pe alţii îi bucură.
         Problema este că oricât de antipatic îţi este un personaj de pe scena politicii, pe care mai mult sau mai puţin conştienţi jucăm cu toţii, dacă în spatele lui există un grup de oameni pe care într-un fel sau altul i-ai nedreptăţit sau i-ai neglijat, refuzul dialogului poate să-ţi creeze surprize neplăcute, ale căror consecinţe, produse în momente şi în locuri sensibile, să te coste mai mult decât ai estimat.
         Vrem sau nu, ne place sau nu, acestea sunt regulile jocului în democraţie, că doar nu mai suntem în perioada partidului-stat, nu-i aşa ?!


Col(r) Radu AROMÂNESEI

*Notă: Această pagină este deschisă exprimării opiniilor oricărui membru SCMD din Timişoara sau din Zona de Vest

02 octombrie 2014

Informare

INFORMARE

            În data de 02.octombrie a.c. s-a desfăşurat şedinţa Comitetului Director al SCMD la sediul central din Bucureşti, în care s-au hotărât următoarele:
  1. Lucrările Consiliului Naţional al Reprezentanţilor din acest an se vor desfăşura la Alba-Iulia, în zilele de 17 şi 18 octombrie (numai 2 zile, nu 3 ca în ceilalţi ani);
  2. Pe ordinea de zi a CNR vor figura următoarele puncte:
                    I.  Adoptarea modificărilor la statutul SCMD;
                    II .Prorogarea mandatului actualei conduceri până la validarea modificărilor
                         statutului, conform prevederilor legale, de către instanţa de judecată şi
                         convocarea CNR de alegeri în condiţiile noului statut.
  1. În vederea stabilirii participanţilor la CNR-2014, Comitetul Director a hotărât desfiinţarea filialelor care nu mai au în evidenţă niciun membru, iar celorlalte care au sub 15 membri li s-a acordat termen până la data de 10 octombrie pentru a-şi completa efectivele, în caz contrar urmând ca şi ele să fie desfiinţate iar membrii din evidenţă se vor putea transfera la alte filiale din apropiere, care îndeplinesc condiţiile statutare de funcţionare.
  2. Deoarece după mai mult de doi ani de promisiuni doar o mică parte au fost onorate, SCMD va începe pichetarea sediului central al PSD din Bd. Kiseleff nr. 10, luni 06. 10.2014 la orele 14.00. 

Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
Vicepreşedinte coordonator pentru Zona de Vest

Col(r) Radu AROMÂNESEI