Au trecut 4 ani...
Înfiinţarea
unui sindicat al militarilor, fie ei şi disponibilizaţi, a fost percepută, la
vremea respectivă de către societatea
românească, drept un fapt divers, ca multe altele care ne „colorează” viaţa în
anii democraţiei. Chiar şi noi, pensionarii militari de atunci, actualii
rezervişti fără drept la pensie militară, am privit iniţiativa fondatorilor
SCMD mai mult ca o curiozitate, dată fiind şi formaţia noastră de militari,
incompatibilă (pe atunci) cu ideea de sindicat.
Au urmat însă
intensificările ieşirilor „pe sticlă” ale numiţilor Boc, Marian Sârbu şi
Şeitan, a căror atitudine nu prevestea nimic bun pentru cei care părăsiseră
serviciul activ ca urmare a restructurării Armatei, precum şi ofensiva
declanşată de mass-media aservită Puterii de atunci, care a pornit un adevărat
atac împotriva rezerviştilor, încercând
să atragă ostilitatea societăţii civile împotriva unei categorii profesionale
cu activitate distinctă în cadrul oricărui stat. A fost astfel exploatată
situaţia pauperă a marii majorităţi a pensionarilor din sistemul pensiilor
civile, au fost scoase la lumină şi îngroşate până la grotesc unele aspecte
negative, izolate, din viaţa cazonă, s-a exploatat frustrarea unor cetăţeni
cărora noţiunea de ordine şi disciplină le repugnă, considerându-le
incompatibile cu ceea ce cred ei că este democraţia, a fost exploatat copios
cazul Geică (care, oricum, nu avea nimic în comun cu serviciul militar), ş.a.m.d.
La procesul
de lămurire asupra pericolului care ne pândeşte a contribuit şi turul de forţă
al conducerii SCMD, care străbătând ţara în lung şi în lat , a determinat
înfiinţarea filialelor SCMD în majoritatea garnizoanelor, inclusiv la Timişoara
.
Cu toate
acestea, majoritatea rezerviştilor au rămas în expectativă, refuzând să creadă
că reprezentanţii statului căruia i-au dedicat atât avântul tinereţii cât şi
experienţa maturităţii, îi vor deposeda mişeleşte de ceea ce ei considerau ca
un drept inalienabil câştigat în timpul serviciului sub Drapel ; onoarea de
militar şi demnitatea unui trai decent ca urmare a privaţiunilor suportate şi
pericolelor cărora au fost expuşi în timpul activităţii militare. S-a mai
adăugat şi diversiunea celui ce ar fi trebuit să ne fie Comandant Suprem, cel
care în mod mincinos a afirmat la Statul Major General că dacă o singură pensie
militară va scădea, va trimite legea înapoi la Parlament...
Aşa se
explică faptul că deşi în data de 1 martie 2010 , sala de la Cercul Militar din
Timişoara a fost plină cu pensionari militari, numărul celor înscrişi în
filiala nou înfiinţată a fost mic, şi aşa a rămas până în ianuarie 2011. Dar
atunci, „...ce mai vuiet, ce mai zbucium...!”
Am ieşit în
număr mare în stradă, în condiţii meteo grele, avându-i în frunte pe
comandanţii noştri (mă rog, o parte din ei...), arătând nu atât Ţării cât
clasei politice că Armata de Rezervă există şi nu se lasă călcată în picioare
de nişte impostori.
Ce a urmat
e deja istorie, dar o istorie în care SCMD a luptat „la baionetă” cu
obtuzitatea unei Puteri care dorea să ne desfiinţeze ca şi categorie
profesională , dar şi cu o nouă guvernare aparent favorabilă, dar nu prea
convinsă de justeţea cererilor noastre.
Am avut
împotriva noastră instituţiile statului (preşedinte, guvern, majoritate
parlamentară ostilă, servicii
specializate în dezinformare, parte a
sistemului juridic), mass-media aservită Puterii, orgoliile uneori de înţeles,
alteori interesate ale unora dintre noi, apatia sau reticenţele multor rezervişti care au aplecat urechea la
tot felul de zvonuri care urmăreau denigrarea conducerii SCMD, toate acestea
urmărind destructurarea singurei organizaţii bătăioase a militarilor în
rezervă, dar tot am reuşit să-i protejăm
pe ai noştri (fie membri sau nu) de nenorocirile care îi pândeau (diminuarea
iniţială a pensiilor cu peste 60%, regularizarea aşa ziselor sume „necuvenite”)
şi, în final, am determinat promulgarea Legii reparatorii.
Mai sunt
însă multe de făcut: legea pensiilor militare, dreptul la muncă al
rezerviştilor conform calificării şi priceperii fiecăruia, recuperarea sumelor
de care în mod abuziv am fost păgubiţi în toţi aceşti ani şi , nu în ultimul
rând, prevenirea acestor samavolnicii în viitor.
De aceea
SCMD TREBUIE SĂ EXISTE.
LA MULŢI ANI SCMD !
Col(r) Radu AROMÂNESEI
