18 iunie 2013

Informare




Luni, 17.06.2013, începând cu ora 16.00, la Camera Deputaţilor s-a desfăşurat şedinţa Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, având pe ordinea de zi un singur punct: discutarea şi acordarea avizului de specialitate pentru PLx-164/2013, Proiectul Legii reparatorii pentru pensionarii militari.
Ca rezultat al ultimelor negocieri cu factorii de răspundere, avizul comisiei este favorabil cu 17 voturi pentru şi 1 vot împotrivă (reprezentantul UDMR).
Precizăm că legea se va aplica în două etape, astfel: 
  • Începând cu luna următoare publicării legii în Monitorul Oficial, va intra în vigoare prevederea în virtutea căreia se va stopa procesulprivind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale”, declanşat în urmă cu câteva luni de zile la MApN;
  • Revenirea pensiilor la cuantumul lunii decembrie 2010, pentru colegii care au pierdut prin procesul de revizuire, se va face începând cu 01.10.2013.
 Mulţumind tuturor deputaţilor şi reprezentanţilor MApN, care au susţinut cauza noastră, aşteptăm votul în plenul Camerei Deputaţilor!

PREŞEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU