12 februarie 2010

RECALCULARE VIRTUALA A PENSIILOR MILITARE?

RECALCULARE VIRTUALA A PENSIILOR MILITARE ?
Perioadele în care militarii au avut calitatea de cadru militar in activitate, sau de funcţionar public cu statut special, în institutiile din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională nu pot fi asimilate stagiului de cotizare, în sensul celor prevăzute la art. 49 alin.(1) din proiectul legii sistemului unic de pensii . Anii de vechime în serviciu în calitate de cadru militar în activitate sau de poliţist nu pot fi asimilaţi stagiului de cotizare întrucât, în aceste perioade, deşi nu au contribuit la fondul de sigurări sociale, cadrele militare şi poliţiştii au realizat venituri care se iau în calcul la stabilirea sau recalcularea pensiilor acestora. De asemenea aceste perioade nu pot fi considerate nici stagii de cotizare în sensul celor prevăzute la art. 16, lit. b) din proiectul de lege, deoarece în aceste perioade cadrele militare şi poliţiştii au realizat venituri dar nu au cotizat la fondul de asigurări sociale; o astfel de abordare încalcă normele elementare de echitate socială în sensul că, prin proiectul legii sistemului unic de pensii se alocă la fondul de asigurări sociale o categorie de cetăţeni care nu a contribuit la acest fond, respectiv pensionarii militari şi poliţiştii.O alta problema o constituie imposibilitatea stabilirii, în cadrul termenului general de prescripţie, a veniturilor realizate de cadrele militare sau de poliţişti , venituri care se iau în calcul la stabilirea sau recalcularea pensiilor acestora, potrivit noii legi.Este binecunoscut faptul că militarii nu au avut şi nu au carte de muncă în care să fie înscrise veniturile lunare şi sporurile realizate de către aceştia de-a lungul carierei. Soldele lunare realizate de cadrele militare sunt înscrise doar în statele lunare cu soldele militarilor.În decursul carierei lor militarii au fost mutaţi dintr-o unitate în alta sau dintr-o garnizoană în alta şi chiar dintr-un minister în altul (de exemplu: din Ministerul Apărării Naţionale în Ministerul de Interne sau Serviciul Român de Informaţii etc.). De asemenea unele cadre militare erau încadrate într-o unitate fără serviciu financiar, astfel că acestea luau soldele de la altă unitate militară. În aceste condiţii pentru a determina veniturile realizate de un cadru militar în decursul carierei sale, să spunem de 30 de ani, trebuie cunoscute unităţile în care acesta a lucrat şi apoi consultate 360 de state de solde care pot fi depozitate dispersat, pe unităţi în cel puţin 4 depozite de arhive (2 la Piteşti, 1 la Ploieşti şi 1 la Constanţa). Alte arhive cum ar fi la Ministerul de Interne sunt depozitate pe inspectorate sau centralizat, pe minister. Pe lângă toate acestea, conform legii, statele de solde se păstrează 50 de ani astfel că pentru unele cadre militare unele din statele de solde au fost distruse.Ma intreb retoric ...Cum se vor recalcula pensiile noastre ....virtual .....ipotetico - deductiv ....... cu aproximari ....?