02 septembrie 2014

PROIECTUL TIMIŞOARA

FAŢĂ ÎN FAŢĂ

            În mediul public militar există în momentul de faţă două variante de modificare a Statutului SCMD : PROIECTUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC/BOC şi PROIECTUL TIMIŞOARA.
            În mod firesc, cele două proiecte au multe puncte comune sau asemănătoare, dar şi puncte de vedere diferite. Referitor la câteva dintre acestea din urmă, noi încercăm să vi le prezentăm „în oglindă”, însoţite de observaţiile prin care ne justificăm opţiunea, în speranţa că în urma conlucrării dintre toţi factorii responsabili şi interesaţi va rezulta un statut care va contribui în mod decisiv la „întoarcerea feţei” SCMD către problemele militarilor în rezervă şi în retragere.

Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
Vicepreşedinte coordonator pentru Zona de Vest

Col(r) Radu AROMÂNESEI




PROIECTUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC/ BOC
Varianta 1
PROIECTUL TIMIŞOARA
Varianta 1
OBS.
Art. 4. Principiile fundamentale ale organizării şi funcţionării Sindicatului sunt: respectul fațţă de lege, unitatea de acțiune, loialitatea și disciplina sindicală, democrația, solidaritatea oștăşească, onoarea și demnitatea militară, exprimarea liberă și respectul opiniilor.

Art. 4. Principiile fundamentale ale organizării şi funcţionării SCMD sunt: respectul legii, solidaritatea şi unitatea de acţiune, democraţia, exprimarea liberă şi neîngrădită şi respectul opiniilor.

SCMD funcţionează conform legislaţiei civile, iar faptul că este deschis şi membrilor de familie face inoportună referirea la aspecte concrete ale vieţii militare.
Art. 6. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are următoarele scopuri principale:


Art. 5. Scopul SCMD îl constituie reprezentarea şi apărarea drepturilor şi intereselor membrilor săi prevăzute de legislaţia internă şi internaţională, în pactele şi tratatele la care România este parte, în raport cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii, în faţa instanţelor judecătoreşti la toate nivelele, precum şi în raport cu celelalte autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, cu organizaţii similare din ţară şi din străinătate.
Art. 6. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are următoarele obiective principale:
.
.
.

În Art.6/BOC se confundă scopul SCMD cu obiectivele.
Art. 7. Pentru înfăptuirea scopurilor sale, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate va
acționa prin următoarele mijloace specifice luptei sindicale:
c) manifestul, petiția, protestul, întrunirea, demonstrația;

Art. 7. Pentru înfăptuirea obiectivelor sale, SCMD va acţiona prin următoarele mijloace specifice luptei sindicale:
 (3). Petiţia, protestul, demonstraţia;

„manifestul” este o  petiţie, „întrunirea” este o demonstraţie.
Art. 8. (4) membrul SCMD este de drept autorizat a se poate retrage oricând din sindicat, cu condiția de a comunica hotârârea sa Comitetului Director, în scris, cu cel puțin 6 3 luni înainte pentru filiare și 30 cu 6 luni înainte de data solicitată de zile pentru membrii CD;

Art. 11. (4). Fiecare membru de sindicat are dreptul să se retragă din activitatea sindicală oricând şi necondiţionat; cererea de demisie se depune la Biroul Operativ al filialei judeţene iar efectele demisiei operează imediat.

Adeziunea la sindicat este benevolă, renunţarea la calitatea de membru nu trebuie condiţionată.
Art. 8. (7) fiecare membru care nu achită cotizația anuală către sindicat se consideră autoexclus din
sindicat, situația definitivându-se prin hotărârea Consiliului Național al Reprezentanților.El rămâne în baza de date şi se poate reactiva numai prin plata cotizaţiei restante;

Art. 11. (5). Membrul de sindicat are dreptul să se autosuspende din SCMD pentru o perioadă de cel mult 2 ani, fără a pierde calitatea de membru al organizaţiei. După trecerea acestei perioade  va face cerere de prelungirea autosuspendării sau de  încetare a suspendării, în caz contrar fiind considerat în mod automat demisionat din sindicat.

Sunt situaţii când din motive obiective membrul SCMD nu mai poate activa în cadrul sindicatului pentru o anumită perioadă de timp, iar plata retroactivă a cotizaţiei este o povară financiară grea.

Art. 15. (1). Cuantumul cotizaţiei se stabileşte în sumă fixă anuală de către Comitetul Director..
                (2). Cota din cuantumul cotizaţiei care revine organului central se stabileşte de către Consiliul Naţional al Reprezentanţilor în şedinţa ordinară, o dată la 4 ani şi nu poate depăşi 40% din volumul cotizaţiei încasate  .
                (3). Cotizaţia se depune de către membrii filialei în contul SCMD, iar operaţiunea se justifică prin depunerea copiei ordinului de plată la trezorierul filialei.
                (4). În anumite condiţii, cotizaţia poate fi depusă în numerar la trezorierul filialei, urmând ca acesta să o vireze în contul SCMD cu specificarea numelui cotizantului.

Am prevăzut ca nivelul cotizaţiei să fie stabilit anual de către Comitetul Director, funcţie de evoluţia anumitor parametri socio-economici, iar în unele situaţii (ex. lipsa unei agenţii bancare în localitate, etc) achitarea cotizaţiei să poată fi efectuată cu plata în numerar la trezorierul filialei (judeţene, locale).
Art. 21. Suspendarea/Revocarea din funcţie a  membrilor Comitetul Director intervine în următoarele condiţii:
g) sunt promovaţi într-o funcţie de conducere administrativă, magistrat, parlamentar sau în
conducerea centrală a unui partid politic;


Art. 13. Membrii SCMD au următoarele îndatoriri (obligaţii):
f) activitatea politică desfăşurată de către orice membru de sindicat nu trebuie să aducă prejudicii SCMD, iar această activitate să nu se ducă în interiorul organizaţiei sindicale. Membrii de sindicat care au apartenenţă politică vor trebui să promoveze interesele militarilor în rezervă/retragere în cadrul formaţiunilor politice în care activează.

Orice membru de sindicat are dreptul de a participa la viaţa social-politică, în fucţie de simpatiile şi convingerile sale, dar în condiţiile prevăzute de statutul SCMD.  Apolitismul manifest  este o formă ascunsă, necinstită şi periculoasă de influenţare politică.
Art. 9. (2) Membrii fondatori sunt acele persoane care au format grupul de inițiativă pentru înființarea Sindicatului CMD și care au constituit un patrimoniu afectat dedicat în mod permanent și irevocabil realizării scopului şi obiectivelor Sindicatului CMD. Membrii (fondatori și cei acceptați) au următoarele drepturi:
a) să propună programe și acțiuni care să realizeze scopurile sindicatului;
b) să participe la programele și acțiunile organizate de sindicat;
c) să facă parte din Comitetul Directororganele de conducere ale sindicatului;
d) să reprezinte sindicatul cu acordul Comitetului Director la reuniuni interne și internaționale, pe teme legate de sfera de activitate a sindicatului;
e) să contribuie la publicațiile sindicatului și să propună spre publicare diferite lucrări;
f) să fie remunerați pentru activitățile permanente pe care le desfășoară în coordonarea programelor și a unităților componente ale sindicatului;
g) să deconteze cheltuielile legate de reprezentarea sindicatului;
h) să desfășoare activități independente cu caracter didactic, științific, publicistic, de consultanță;
(3) Membrii fondatori, care fac parte de drept din CNR, au în plus următoarele drepturi:
a) să atace în justiție deciziile contrare legii, Actului Constitutiv sau Statutului Sindicatului, adoptate de către Comitetul Director CNR;
b) să aleagă cei 7 membri fondatori Comitetului Director, care vor fi validaţi de CNR şi să valideze membrii interimari ai CD, propuşi de filiale în perioada dintre şedinţele CNR;
c) să li se confere în semn de recunoștință, diplome, medalii, pachete aniversare, invitații la orice acțiuni de amploare a sindicatului, la fiecare Congres Național și onoruri pentru
inițiativa înființării Sindicatului CMD, cât și pentru activitatea desfășurată în cadrul acesteia;

Art. 9.(1). Membri fondatori sunt acele persoane care au format grupul de iniţiativă pentru înfiinţarea SCMD.
                (2). Membrii fondatori sunt de drept membri de onoare ai SCMD.
Art. 12. Membrii SCMD au următoarele drepturi:
a) să aleagă şi să fie ales în organele de conducere;
b)să participe la adoptarea şi aplicarea hotărârilor;
c)să formuleze propuneri pentru ordinea de zi a Adunărilor Generale ale Filialei sau pentru şedinţele Comitetului Director;
d)să emită, fără restricţii, opinii personale în cadrul sindicatului;
e)să fie informaţi cu privire la activitatea organelor de conducere ale sindicatului;
f)să constituie filiale judeţene şi subfiliale pentru apărarea intereselor pe plan local;
g)să beneficieze de consultanţă în problemele muncii sondicale, în problemele economice, juridice, sociale etc.;
h)să participe la elaborarea şi dezbaterea unor proiecte de acte normative de interes general sau pe domeniul de activitate;
i)să formuleze contestaţii referitoare la sancţiunile disciplinare primite, pe care să le adreseze organelor de competente;
j)să propună programe şi acţiuni prin care să se realizeze scopurile sindicatului;
k)să reprezinte sindicatul, cu acordul filialei sau a Comitetului Director , la reuniuni interne sau internaţionale pe teme legate de sfera de activitate a sindicatului;
l)să contribuie la publicaţiile sindicatului şi să propună spre publicare diferite lucrări;
m)să fie remuneraţi pentru activităţile permanente pe care le desfăşoară în coordonarea programelor şi unităţilor componente ale sindicatului;
n)să desfăşoare activităţi independente cu caracter didactic, ştiinţific, publicistic, de consultanţă.

Existenţa unui grup elitist, cu drepturi speciale , în plus faţă de ceilalţi membri, reprezintă o încălcare gravă a principiilor democratice pe baza cărora ar trebui să funcţioneze SCMD.
Art. 8. (8) orice membru care nu respectă statutul sindicatului este în primul rând atenționat în scris
de către Comitetul Director; în caz de repetare recidivă i se va suspenda dreptul de vot timp de 6 luni; iar în final dacă actele de nerespectare a statutului continuă, va fi exclus, la cererea Comitetului Director, printr-o hotărâre a Consiliului Național al Reprezentanților;
Art. 14. Pentru neîndeplinirea obligațiilor statutare de către membri se prevăd următoarele
sancțiuni:
a) atenționarea verbală orală și sau scrisă;
b) suspendarea dreptului de vot pe o perioadă de până la 6 luni;
 c) suspendarea;
d) excluderea.

Cazurile de excludere se pot sesiza în scris Comitetului Director de către oricare dintre membrii sindicatului.
Organul abilitat a decide sancțiunile cu atenționarea verbală sau scrisă și suspendarea este Comitetului Director.
Excluderea se hotărâște, la propunerea CD, de către Consiliul Național al Reprezentanților cu 2/3 din numărul de voturi valabil exprimate.
Înainte de adoptarea hotărârii de sancționare, membrul de sindicat în cauză va fi ascultat în apărare.
Împotriva hotărârii de excludere membrul SCMD poate face plângere pe calea apelului în termen de 15 zile, la prin Comitetul Director sau, în ultimă instanță, la Consiliul Național al Reprezentanților.
Până la adoptarea hotărârii definitive de către CNR, ca urmare a examinării apelului de către organele abilitate să examineze apelul, drepturile și îndatoririle membrului sunt suspendate.
În lipsa apelului, membrul se consideră exclus fără confirmarea altor organe.

Art. 58. (1). Membrilor sindicatului care au săvârşit abateri de la prevederile statutare , ori prin activitatea sau comportamentul lor aduc prejudicii imaginii sindicatului, funcţie de gravitatea faptelor, li se pot aplica următoarele sancţiuni:
a). atenţionarea scrisă sau verbală;
b). avertisment;
 c).suspendarea din funcţia de preşedinte al SCMD, de prim-vicepreşedinte , secretar –general , preşedinte de filială, vicepreşedinte sau secretar al Biroului Operativ al filialei;
d). revocarea din funcţia de conducere pe care o deţin;
e). excluderea din sindicat.
(2). Sancţiunile prevăzute la literele a). b). şi e). se aplică în cadrul filialei judeţene de către Biroul Operativ oricăror membri ai filialei. Membrilor Biroului Operativ, sancţiunile de la literele c) şi d) vor fi aplicate de către Adunarea Generală ordinară sau extraordinară a Filialei, convocată de Biroul Operativ propriu la propunerea preşedintelui filialei sau a reorezentantului Biroului Operativ Central
(3). Sancţiunile se aplică de către Biroul Operativ  cu o majoritate de 2/3 din numărul membrilor săi..
(4). Sancţiunea excluderii va fi validată de Adunarea Generală a Filialei cu o majoritate de 2/3 din cvorumul de şedinţă.
(5). Cazurile de abateri şi măsurile de sancţionare luate vor fi comunicate Biroului Operativ Central în termen de 10 zile de la aplicare.
(6). În toate cazurile de abateri disciplinare, constatarea se face prin autosesizarea Biroului Operativ sau sesizarea oricărei alte persoane.
(7). Hotărârea de sancţionare poate fi contestată la Comisia Naţională de Etică în termen de 30 de zile de la comunicarea sancţiunii.
Art. 59. (1). Sancţiunile prevăzute la Art. 58.(1). literele a).-e). se aplică în mod corespunzător şi membrilor Biroului Operativ Central şi ai Comitetului Director.
(2). Sancţiunile prevăzute la literele a) şi b). se aplică membrilor Biroului Operativ Central şi ai Comitetului Director de către Comitetul Director la propunerea Preşedintelui sindicatului. Sancţiunile se hotărăsc cu votul majorităţii calificate de 2/3 din numărul membrilor organului competent.
(3). a) Suspendarea din funcţiile prevăzute la litera c), Art. 58(1) se propune ca urmare a încălcării prevederilor statutare, încălcări care au drept consecinţă aducerea unor prejudicii grave imaginii SCMD şi activităţii sindicale.
b). Suspendarea este măsura premergătoare propunerii de revocare din funcţie sau excluderii. Decizia de suspendare este luată de Comitetul Director sau de către Biroul Operativ al filialei, şi va fi urmată în termen de 30 zile de procedurile de excludere.
c). Procedura de suspendare poate fi finalizată prin una din următoarele soluţii:
               - revocarea din funcţie;
             - excluderea din sindicat;
             - reconfirmarea în funcţia deţinută.
 (4). Revocarea şi excluderea membrilor BOC şi ai CD este de competenţa CNR convocat în şedinţă ordinară sau extraordinară, la propunerea preşedintelui SCMD,  în cvorum de 3/4 din membri şi cu voturile a 2/3 din cei prezenţi.
Art. 60.(1). Hotărârea de sancţionare a membrilor BOC şi ai CD se va lua pe baza raportului de constatare al Comisiei Naţionale de Etică a SCMD sau ca urmare a deciziei adoptate în urma procedurii de Consultare Generală a Filialelor.
(2). Soluţiile propuse de CNE pot fi contestate la Comitetul Director în termen de 30 zile, sau la CNR întrunit în următoarea şedinţă în cvorum de 3/4 din membri şi cu voturile a 2/3 din cei prezenţi
Am propus modul de aplicare al sancţiunilor pentru toate categoriile de membri SCMD, inclusiv pentru cei din funcţiile de conducere.
Considerăm că în cazurile de sancţionare a membrilor SCMD trebuie acordate mai multe competenţe organelor de conducere teritoriale.
Art. 31. Mijloacele băneşti ale sindicatului provin din:
a) cotizaţia sindicală încasată de la membrii de sindicat;

Art. 14. Cotizaţia reprezintă contribuţia financiară obligatorie a fiecărui membru de sindicat la veniturile SCMD, şi se achită trimestrial, semestrial sau anual , cu anticipaţie.
Art. 15. (1). Cuantumul cotizaţiei se stabileşte în sumă fixă anuală de către Comitetul Director..
                (2). Cota din cuantumul cotizaţiei care revine organului central se stabileşte de către Consiliul Naţional al Reprezentanţilor în şedinţa ordinară, o dată la 4 ani şi nu poate depăşi 40% din volumul cotizaţiei încasate  .
                (3). Cotizaţia se depune de către membrii filialei în contul SCMD, iar operaţiunea se justifică prin depunerea copiei ordinului de plată la trezorierul filialei.
     (4). În anumite condiţii, cotizaţia poate fi depusă în numerar la trezorierul filialei, urmând ca acesta să o vireze în contul SCMD cu specificarea numelui cotizantului.

Am detaliat modul de plată al cotizaţiei şi am stabilit o cotă MAXIMĂ ce poate fi repartizată organelor centrale ale SCMD
Art. 32. Fondurile sindicatului vor fi folosite în principal pentru finanţarea activităţilor organizatorice, sociale, culturale, artistice şi sportive, acordarea unor ajutoare, salarizarea angajaţilor şi a membrilor Comitetului Director, acordarea de indemnizaţii de colaborare şi o cotă parte pentru afiliere la organizaţii interne şi externe.

Art. 20. (1). CNR este organul suprem de conducere al SCMD şi are următoarele atribuţii:
p). hotărăşte ce categorii de personal de specialitate poate fi remunerat , nivelul maxim al indemnizaţiilor precum şi validarea altor cheltuieli ocazionate de exercitarea activităţii sindicatului;


Propunem ca CNR să deţină controlul asupra stabilirii personalului ce va fi remunerat şi a sumelor maxime ce pot fi alocate pentru acesta, precum şi a altor cheltuieli importante ale SCMD
Art. 15. Organele de conducere ale sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate sunt:
– Consiliul Național al Reprezentanților;
– Comitetul Director;
– Biroul Operativ Central;
- Preşedintele SCMD.

Art. 18. Organele centrale de conducere sunt:
A.Consiliul Naţional al Reprezentanţilor (CNR);
B. Comitetul Director (CD);
C. Biroul Operativ Central (BOC);
D. Organele de coordonare zonală (vicepreşedinţii coordonatori);
E. Organele de control centrale (Comisia Naţională de Etică, Comisia de Cenzori).
Art. 19. Organele teritoriale de conducere sunt:
A.     Adunarea Generală a Filialei (AGF) judeţene/de sector, locale şi a subfilialei (AGS);
B.     Biroul Operativ al Filialei (BOF) judeţene/de sector şi locale;
C.     Biroul Operativ al Subfilialei (BOS)

- Apreciem că preşedintele SCMD este un membru al sindicatului cu atribuţii speciale, dar care acţionează în cadrul unor organe de conducere împreună şi   sub controlul membrilor acestora, conform principiului democratic al conducerii colective. Preşedintele sindicatului trebuie să fie statutar şi real „primus inter pares” şi nu un conducător care acţionează după cum i se pare lui că este bine.
- Susţinem necesitatea întăririi rolului organelor de conducere locale.
Art. 15. (1) Consiliul Naţional al Reprezentanţilor este organul suprem de conducere al acestuia şi este constituit din membrii fondatori , preşedinţii filialelor teritoriale reprezentanţii judeţelor şi
membrii Comitetului Director.

. Art.18.A Consiliul Naţional al Reprezentanţilor (CNR), constituit din:
A1). membrii Comitetului Director (CD);
A2). membrii de onoare ai sindicatului;
A3). preşedinţii filialelor judeţene/de sector, locale şi ai subfilialelor;
A4). un număr de delegaţi ai filialelor aleşi pe baza normelor şi criteriilor stabilite de Comitetul Director.
Propunem lărgirea bazei de participare la CNR prin includerea unor delegaţi ai filialelor, desemnaţi pe baza criteriilor stabilite de Comitetul Director.
Art. 15. (2) Consiliul Naţional al Reprezentanţilor se convoacă cel puţinn o dată pe an, la cererea
Comitetului Director, în şedinţe ordinare şi, ori de câte ori este necesar, în şedinţe extraordinare.
Consiliul Naţional al Reprezentanţilor Extraordinar poate fi convocat în şedinţă extraordinară
la cererea Comitetului Director sau a unei treimi din numărul membrilor săi.
.
.
.
 (4) Deciziile privind dizolvarea sau modificarea scopului sindicatului se adoptă cu o majoritate calificată de 2/3 din numărul total al membrilor Consiliului Naţional al Reprezentanțţlor.

Art.20.(2) Consiliul Naţional al Reprezentanţilor se convoacă o dată la 4 ani în şedinţă ordinară, prin decizia Comitetului Director şi în şedinţă extraordinară.
(3).Solicitarea de convocare a şedinţei extraordinare a CNR poate fi făcută de :
a). preşedintele SCMD;
b). cel puţin jumătate plus unul din membrii Comitetului Director;
c). cel puţin jumătate plus unul din numărul filialelor judeţene, ca urmare a Consultării Generale a Filialelor.
(4).Şedinţa extraordinară a CNR se convoacă în următoarele situaţii:
a). alegerea sau revocarea preşedintelui SCMD, a prim-vicepreşedintelui sau a secretarului general;
b). revocarea sau completarea Comitetului Director, a Comisiei Naţionale de Etică sau a Comisiei de Cenzori ;
c). dizolvarea sau reorganizarea SCMD;
d). în orice alte situaţii deosebite referitoare la activitatea şi acţiunile sindicatului.
.
.
.
(6). Hotărârile privind alegerea sau revocarea preşedintelui SCMD, a prim-vicepreşedintelui a secretarului general, precum şi cele referitoare la dizolvarea, reorganizarea sau modificarea statutului sindicatului se adoptă cu un cvorum de 3/4 din numărul total al membrilor CNR şi cu o majoritate calificată de 2/3 din cvorum.
-Propunem periodicitatea CNR la 4 ani atât din motive de economie dar şi datorită faptului că stabilirea unei strategii presupune un orizont mai mare de un an, în caz contrar fiind vorba de măsuri tactice care pot şi trebuie adoptate de Comitetul Director.
-Propunem de a se da posibilitatea filialelor, prin mecanismul de Consultare Generală, să solicite convocarea excepţională a CNR
Art. 15. ... Consiliul Naţional al Reprezentanţilor are următoarele atribuţii:
.
.
.
 g)aprobă nivelul cotizaţiilor membrilor SCMD şi plata cotizaţiei pentru organizaţia internaţională la care este afiliat sindicatul;

Art. 20.(1). CNR este organul suprem de conducere al SCMD şi are următoarele atribuţii:
.
o). stabileşte cota din cuantumul cotizaţiei anuale ce revine organelor centrale, fără a depăşi limita de 40 procente, hotărăşte asupra altor prestaţii ale membrilor de sindicat;

Propunem stabilirea cotei pentru organele centrale la maximum 35% din fondul de cotizaţii al filialelor, în condiţiile reducerii cheltuielilor cu CNR anual , a proceselor în instanţă şi a cheltuirrii cu mai multă atenţie a banilor. În felul acesta filialele vor avea mai multe resurse pentru acţiunile proprii.
Art. 16. (1) Conducerea sindicatului este asigurată de un Comitet Director format din
preşedinte, secretar general, vicepreşedinţi, aleşi în condiţiile prevăzute de Actul Constitutiv
şi Statut, şi câte un reprezentant pentru fiecare euroregiune distinctă, aleşi de Consiliul
Naţional al Reprezentanțţlor pentru un mandat de 5 4 ani.

Art. 18. B. Comitetul Director (CD) , format dintr-un număr de 27-29 membri, în care sunt incluşi:
B1). preşedintele sindicatului, care este şi preşedintele Comitetului Director;
B2). prim-vicepreşedintele sindicatului;
B3). secretarul general;
B4). 7-9 vicepreşedinţi;
B5). câte un vicepreşedinte  coordonator de zonă pentru fiecare euroregiune;
B6). 8 membri, câte unul ales din cadrul fiecărei zone, pe lângă vicepreşedintele coordonator de zonă.
Propunem ca din Comitetul Director să facă parte şi alţi reprezentanţi ai euroregiunilor, în afară de vicepreşedinţii coordonatori, pentru a se cunoaşte mai bine la Centru situaţia reală din filiale şi pentru a face mai eficientă activitatea vicepreşedinţilor, care, în situaţia în care nu pot participa la şedinţa Comitetului Director, pot fi reprezentaţi de un membru de sindicat din zona  de responsabilitate.
Art. 17. Atribuţiile Comitetului Director:
.
.
.

(5) exercită orice alte atribuţii şi îndeplineşte însărcinările stabilite de către Consiliul Naţional al Reprezentanţilor;
(6) soluţionează contestaţiile depuse de membrii care au fost excluşi din sindicat.
Art. 18. (1) Comitetul Director se întruneşte cel puţin o dată pe lună de regulă lunar sau ori de câte ori este necesar, la data stabilită de Biroul Operativ Central. Convocarea se face în scris sau telefonic cu cel puţin 5 zile înainte de data întrunirii.

Art. 21.  Comitetul Director (CD)
(1). Comitetul Director este organul de conducere în perioada dintre şedinţele Consiliului Naţional al Reprezentanţilor.
(2). Membrii Comitetului Director sunt aleşi pe o perioadă de 4 ani. Nu pot fi membri ai CD persoanele ce deţin demnităţi publice şi cele cu antecedente penale sau care nu se bucură de o bună reputaţie morală.
(3). În prima şedinţă după alegerea membrilor de către CNR, Comitetul Director îşi alege vicepreşedinţii şi Biroul Operativ Central.
(4). Preşedintele sindicatului este şi preşedintele Comitetului Director.
(5). Comitetul Director se convoacă trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la o dată stabilită de Biroul Operativ Central. Convocarea precum şi comunicarea ordinii de zi a şedinţei se face prin sistemul de legături al sindicatului, cu cel puţin 10 zile înainte de data întrunirii.
.
.
.
 (7). Comitetul Director are următoarele atribuţii:
c). stabileşte şi organizează departamentele din structura SCMD;
e). stabileşte anual cuantumul cotizaţiei şi nivelul recompenselor ce pot fi acordate membrilor de sindicat;
g). aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare (ROF) a sindicatului;
h). analizează şi hotărăşte asupra contestaţiilor depuse de membrii de sindicat, referitoare la soluţiile adoptate de Comisia Naţională de Etică;
i). avizează înfiinţarea şi dizolvarea filialelor/subfilialelor sindicatului;
j). hotărăşte asupra propunerilor Biroului Operativ Central de revocare a unor membri din birourile operative din teritoriu
k). decide cu majoritatea voturilor membrilor săi declanşarea Consultării Generale a Filialelor de către Biroul Operativ Central.

Propunem o activitate trimestrială a plenului Comitetutlui Director, conducerea curentă fiind asigurată de Biroul Operativ Central.
Propunem ca elaborarea, adoptarea şi actualizarea ROF să fie o atribuţie a CD, aceasta asigurând o concordanţă mai promptă cu situaţiile noi ce pot apărea în activitatea SCMD.
Art. 16. (2) Biroul Operativ Central este format din preşedintele, vicepreşedintele cu relaţiile publice şi secretarul general al Sindicatului SCMD.

Art.18.C Biroul Operativ Central (BOC), format din 9-11 membri, din care fac parte:
C1). preşedintele sindicatului, care este şi preşedintele Biroului Operativ Central;
C2). prim-vicepreşedintele sindicatului;
C3). secretarul general;
C4). responsabilul Departamentului Juridic;
C5). responsabilul Departamentului economico-financiar;
C6). responsabilul Departamentului organizare şi acţiuni sindicale;
C7). vicepreşedintele coordonator pentru zona Bucureşti-Ilfov;
C8). 2-4 preşedinţi de filiale de sector din Bucureşti.
Propunem ca din BOC să facă parte reprezentanţii filialelor din Bucureşti, inclusiv vicepreşedintele coordonator al acestora, pentru a asigura legătura reală şi continuă a acestui important organ de conducere cu structurile din teritoriu.
Membrii de sindicat din Bucureşti au posibilitatea practică de a participa şi de a-şi aduce contribuţia la toate şedinţele BOC.
Art. 16. (2) Biroul Operativ Central organizează şi supervizează activitatea sindicatului pentru realizarea în bune condiţii a hotărârilor Consiliului Naţional al Reprezentanţilor şi ale Comitetului Director.

Art. 22.(4). Biroul Operativ Central are următoarele atribuţii:
a). organizează şi coordonează activitatea curentă a sindicatului;
b). coordonează activitatea birourilor operative teritoriale;
c). propune Comitetului Director revocarea de membri ai birourilor operative din teritoriu, în cazul manifestării unor disfuncţionalităţi majore;
d). urmăreşte executarea bugetului şi verifică oportunitatea cheltuielilor angajate;
e). coordonează activitatea secretariatului general.
f). organizează , ca urmare a deciziei Comitetului Director, Consultarea Generală a Filialelor.

-Deoarece este organul de conducere care gestionează activitatea curentă a SCMD, propunem o identificare mai precisă a atribuţiilor sale.
-De asemenea, BOC are rol de conducere şi execuţie, ca urmare a hotărârii Comitetului Director, pentru  declanşarea Consultării Generale a Filialelor.

Art. 23. Comisia Naţională de Etică
(1). CNE este organul de jurisdicţie internă a SCMD, care se întruneşte  în şedinţă de lucru trimestrial şi la nevoie;
(2) Este aleasă de Consiliul Naţional al Reprezentanţilor pentru un mandat de 4 ani şi este alcătuită din 9 membri, câte unul pentru fiecare euroregiune de dezvoltare, propus de filialele din zona respectivă, şi de un membru propus de preşedintele SCMD;
(3). Organele de conducere ale Comisiei Naţionale de Etică sunt:
- 1 preşedinte,
-1 vicepreşedinte ,
- 1 secretar.
 Aceştia sunt aleşi în prima şedinţă ordinară a comisiei, după desemnarea membrilor săi, iar preşedintele CNE trebuie să aibă pregătire juridică;
(4). Activitatea CNE se desfăşoară în baza Regulamentului de Organizare şi Funcţionare propriu, aprobat de Comitetul Director;
(5). Comisia Naţională de Etică are următoarele atribuţii:
a). urmăreşte respectarea şi aplicarea corectă a statutului SCMD şi a ROF de către toate structurile organizatorice şi toţi membrii sindicatului;
b). sesisează organele de conducere ale SCMD cu privire la hotărârile nestatutare ale structurilor organizatorice ale sindicatului;
c). cercetează, analizează şi constată, la sesizare sau din oficiu, cazurile de încălcare a legilor sau a statutului de către membrii organelor de conducere ale structurilor organizatorice ale sindicatului sau ale membrilor săi şi informează oportun Biroul Operativ Central şi Comitetul Director, propunând măsuri statutare;
d). soluţionează contestaţiile împotriva măsurilor de sancţionare aplicate de Birourile Operative, Adunările Generale ale Filialelor, Biroul Operativ Central sau Comitetul Director;
e). hotărârile CNE pot fi contestate la Comitetul Director sau la Consiliul Naţional al Reprezentanţilor, după caz;
f). concluziile, analizele, constatările  şi rezultatul verificărilor efectuate vor fi prezentate anual sub formă de informări adresate Comitetului Director şi rapoarte prezentate în şedinţele Consiliului Naţional al Reprezentanţilor

Organ central de conducere nou propus.

Art. 25. Organele de coordonare zonală
(1). Pentru o mai bună şi eficientă coordonare a activităţii sindicale în teritoriu, Consiliul Naţional al Reprezentanţilor alege câte un vicepreşedinte coordonator pentru fiecare euroregiune.
(2). Vicepreşedinţii zonali fac parte de drept din Comitetul Director şi participă la şedinţele CNR.
(3). Vicepreşedinţii zonali coordonează activitatea sindicatului din zona lor de responsabilitate.
(4). Vicepreşedinţii zonali asigură comunicarea între Comitetul Director , Biroul Operativ Central şi filiale.


Art. 25. Preşedintele:
(1) Preşedintele reprezintă sindicatul în virtutea mandatului încredinţat de Consiliul Naţional
al Reprezentanţilor şi veghează la buna funcţionare a activităţii organelor şi structurilor de conducere ale sindicatului; ,Biroului Operativ Central, ale Consiliului Naţional al Reprezentanţilor. În lipsa lui, aceste şedinţe sunt prezidate de înlocuitorul de
drept;
.
.
.
 (4) Alte atribuţii se stabilesc prin R.O.F.
Art. 26. Preşedintele Sindicatului
(1). Este ales de Consiliul Naţional al Reprezentanţilor prin vot secret pentru un mandat de 4 ani. Preşedintele sindicatului este şi preşedintele Comitetului Director şi al Biroului Operativ Central.
.
.
h). poate delega din atribuţiile sale prim-vicepreşedintelui sau secretarului general.
 (3). În caz de vacantare a postului, se organizează alegeri în termen de 45 zile de la data încheierii mandatului anterior.

Am prevăzut modul de acţiune în cazul în care postul devine vacant.
Celelalte atribuţii aproape coincid.

Art. 27. Prim-vicepreşedintele sindicatului
(1). Este ales de Consiliul Naţional al Reprezentanţilor prin vot secret pe o perioadă de 4 ani, face parte din Comitetul Director şi Biroul Operativ Central .Are următoarele atribuţii:
a). asigură buna desfăşurare a activităţii organelor de conducere centrale şi locale a sindicatului;
b). este înlocuitorul legal al preşedintelui;
c). urmăreşte respectarea prevederilor statutului şi ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare de către toate structurile de conducere ale sindicatului;
d). îndeplineşte sarcinile stabilite de Comitetul Director, Biroul Operativ Central şi de preşedintele sindicatlui
(2). În caz de vacantare a postului, Comitetul Director alege un prim-vicepreşedinte interimar dintre vicepreşedinţi.

Funcţie nou propusă
Art. 26. Secretartul general:
(1) Asigură funcţionarea tuturor componentelor structurii organizatorice şi urmăreşte
respectarea statutului şi R.O.F.-ului sindicatului;
.
.
.
 (3) Preia prerogativele preşedintelui în lipsa acestuia şi semnează documentele în numele acestuia;
(4) Prezintă lunar către Informează Comitetul Director un raport scris privind asupra situaţaei
financiarăe a sindicatului;


Art. 28. Secretarul general
(1). Este ales de Consiliul Naţional al Reprezentanţilor prin vot secret pe o perioadă de 4 ani, face parte din Comitetul Director şi Biroul Operativ Central .Are următoarele atribuţii:
b). preia prerogativele preşedintelui în lipsa acestuia şi a prim-vicepreşedintelui;
c). prezintă lunar către Biroul Operativ Central un raport scris privind situaţia financiară a sindicatului;
 (2). În caz de vacantare a postului, Comitetul Director alege un secretar general interimar din cadrul secretariatului, până la organizarea şedinţei extraordinare a Consiliului Naţional
În principiu atribuţiile sunt aceleaşi, cu deosebire că între el şi preşedinte apare prim-vicepreşedintele.
Art. 27. Vicepreşedinţii:
(1) Vicepreşedintele desemnat preia atribuţiile în lipsa preşedintelui sau şi a secretarului
general;
(2) Controlează modul în care membrii de sindicat şi filialele teritoriale respectă şi îndeplinesc
prevederile statutului şi R.O.F.;
(3) Se ocupă de organizarea filialelor teritoriale şi primeşte dosarele de înscriere de noi
membri;
(4) Coordonează activităţile organizatorice ale sindicatelorîn teritoriu;
(5) Coordonează activitatea de resort.

Art. 29. Vicepreşedinţii sindicatului
(1). Sunt aleşi în prima şedinţă a Comitetului Director după desemnarea(alegerea) acestuia de către Consiliul Naţional al Reprezentanţilor şi fac parte din Biroul Operativ Central.
(2). În perioada dintre alegeri, în caz de vacantare a unor  posturi din Comitetul Director, pot fi desemnaţi interimari de către acesta, respectând procedurile statutare . Pe timpul interimatului vor îndeplini prin cumul atribuţiile ambelor posturi.
(3). Numărul de vicepreşedinţi este de 7 sau 9, în funcţie de numărul departamentelor stabilite de Comitetul Director.
(4). Au următoarele atribuţii:
a). coordonează activitatea departamentelor de resort din teritoriu;
b). controlează activitatea departamentului de care răspunde;
c). raportează trimestrial în şedinţele Comitetului Director despre activitatea departamentului său.

Am precizat câteva dintre atribuţii
Art. 28. Filialele Judeţene:
(1) Sindicatul înfiinţează poate înfiinţa filiale, ca organizaţii, judeţene teritoriale;
(2) Filialele judeţene sunt conduse de un Birou Operativ Judeţean, format din preşedinte,
vicepreşedinteţi şi secretar. Preşedintele filialei face parte de drept din Consiliul Naţional al
Reprezentanţilor, putând fi înlocuit prin mandat de către un vicepreşedinte sau secretar general sau vicepreşedinte;
(3) Filialele judeţene nu au statut juridicpersonalitate juridică;

Art. 17. (2). Filialele sunt structuri teritoriale ale SCMD organizate pe principiul administrativ-teritorial astfel:
                a). la nivelul judeţelor, în municipiile reşedinţă de judeţ, şi al sectoarelor  Capitalei, se constituie filiale judeţene/de sector cu un număr de minim 15 membri;
                b). în alte localităţi ale judeţului, în condiţii similare, se constituie filiale locale coordonate de filiala judeţeană;
                c). în localităţile cu un număr de cel puţin 5 membri se pot constitui subfiliale;
                d). Filialele sunt organizaţii sindicale fără personalitate juridică, se înfiinţeată cu avizul Comitetului Director şi se constituie conform prevederilor legale în vigoare.

Organele de conducere, componenţa şi atribuţiile acestora la nivel teritorial sunt stipulate în CAPITOLUL VI Secţiunea a II-a Art.19 şi Secţiunea a  IV-a, ATRIBUŢIILE ORGANELOR DE CONDUCERE TERITORIALE ALE SINDICATULUI

Art. 22. (1) Propunerea de contestare a unuia sau mai multor membri ai Comitetului Director se face de oricare membru al Comitetului Director al sindicatului, iar hotărârea de suspendare (revocare) se va lua cu aprobarea a 2/3 din membrii prezenţi, cu condiţia ca la şedinţă să fie prezenţi jumătate plus unul din membrii consiliului comitetului.
(2) Hotărârea de revocare din funcţie sau excludere este luată de Consiliul Naţional al Reprezentanţilor în şedinţă Ordinară sau Extraordinară în baza propunerilor de suspendare aprobate de Comitetului Director.

CAPITOLUL XI – CONSULTAREA GENERALĂ A FILIALELOR
Art. 61. În vederea adoptării  unor măsuri urgente, de maximă importanţă pentru activitatea sindicală (organizarea de proteste, demonstraţii de stradă, afilierea la alte formaţiuni ale societăţii civile sau de pe eşichierul politic etc.) şi pentru soluţionarea unor probleme statutare care influenţează direct activitatea SCMD, Biroul Operativ Central va da curs deciziei Comitetului Director şi va organiza Consultarea Generală a Filialelor.
Art. 62.(1). Pentru declanşarea Consultării Generale a Filialelor, Biroul Operativ Central va comunica Birourilor Operative ale filialelor (judeţene/de sector şi locale) tema pusă în discuţie, în vederea formulării punctelor de vedere ale acestora.
(2). Punctele de vedere ale Birourilor Operative ale filialelor, adoptate în fiecare caz cu votul majorităţii membrilor BO,  vor fi transmise în scris la Biroul Operativ Central în termen de 7 zile de la comunicarea temei în dezbatere.
Art. 63. În cadrul acestei proceduri, consultarea tuturor Birourilor Operative ale filialelor este obligatorie, iar soluţia propusă de 2/3 din punctele de vedere exprimate devine executorie.

Propunem un mecanism nou, care fără cheltuieli suplimentare, oportun şi în consens cu voinţa membrilor de sindicat din teritoriu, exprimată prin reprezentanţii lor în Birourile Operative, poate lua decizii de maximă importanţă pentru SCMD.
Aspectele referitoare la contestarea şi/sau revocarea din funcţie a membrilor organelor centrale de conducere sunt detaliate în  CAPITOLUL X, Secţiunea a II-a SANCŢIUNI.
CAPITOLUL VII. DIZOLVAREA, LICHIDAREA ŞI LITIGIILE SINDICATULUI
Art. 33. Dizolvarea şi lichidarea se fac în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Art. 34.Orice litigii ale sindicatului cu persoane fizice şi juridice române sunt de competenţa
instanţelor judecătoreşti române.

CAPITOLUL IX- REORGANIZAREA ŞI DIZOLVAREA SCMD
Art. 53. Reorganizarea SCMD
În cazul reorganizării, întregul patrimoniu al SCMD va fi transmis noii forme de organizare stabilite prin hotărârea Consiliului Naţional al Reprezentanţilor, şi în condiţiile prevăzute de lege şi statut.
Art. 54. Dizolvarea şi lichidarea SCMD
(1). În situaţia dizolvării SCMD, patrimoniul acestuia existent la data dizolvării va fi împărţit şi lichidat potrivit hotărârii de dizolvare luată de CNR.
(2). În cazul în care CNR nu poate lua o hotărâre cu privire la distribuirea patrimoniului, va fi sesizat Tribunalul municipiului Bucureşti, care va hotărâ în consecinţă.
(3). SCMD se poate reorganiza sau dizolva prin hotărârea Consiliului Naţional al Reprezentanţilor, adoptată prin vot secret cu o majoritate de 2/3 din numărul membrilor prezenţi. Şedinţa CNR de dizolvare sau de reorganizare este statutară în condiţiile prezenţei a 3/4 din numărul membrilor CNR.
(4). Adunarea Generală a Filialei (Subfilialei) poate hotărâ, cu avizul Comitetului Director, dizolvarea sau restructurarea, cu votul deschis a cel puţin 2/3 din numărul participanţilor cu drept de vot.
(5). Destinaţia patrimoniului filialei se va hotărâ de către Adunarea Generală a Filialei sau în instanţa de judecată.

Am detaliat aspectele operaţiunii, inclusiv pentru filiale.

CAPITOLUL VII- PROCEDURA DE ALEGERE A ORGANELOR DE CONDUCERE ALE SCMD
SECŢIUNEA I- LA NIVELUL ORGANELOR CENTRALE ALE SCMD
Art. 42.(1) Preşedintele SCMD, Prim-vicepreşedintele, Secretarul-General şi preşedinţii de filiale se aleg prin vot secret.
                (2). Membrii Comitetului Director, ai Comisiei de Cenzori, ai Comisiei Naţionale de Etică şi ai Birourilor Operative ale filialelor se aleg prin vot deschis, cu majoritatea de de cel puţin jumătate plus unu din voturile valavil exprimate.
Art. 43.(1) În vederea alegerii Comitetului Director, a Comisiei de Cenzori şi a Comisiei Naţionale de Etică, CNR desemnează prin vot , dintre delegaţii participanţi, o Comisie de Propuneri, compusă din 5-7 membri;
               (2). Comisia de Propuneri îşi alege, din rândul membrilor săi un preşedinte;
               (3). Comisia de propuneri primeşte şi analizează toate propunerile de candidaţi depuse din partea Comitetului Director şi din rândul delegaţilor;
             (4). Comisia de Propuneri verifică respectarea condiţiilor pentru fiecare candidat şi prezintă plenului CNR concluziile sale în cadrul unui raport.
Art. 44. Propunerile de candidaţi cu respectarea cerinţelor statutare sunt supuse aprobării plenului CNR, după care sunt trecute pe buletinele de vot, în vederea exercitării votului.
(1)     Este desemnat câştigător pe funcţie acel candidat  care întruneşte cel puţin jumătate plus unul din numărul voturilor valabil exprimate;
(2)     Dacă niciunul dintre candidaţii pe funcţie nu întruneşte cel puţin jumătate plus unul din numărul voturilor valabil exprimate, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi clasaţi ca număr de voturi valabil exprimate;
(3)     În turul doi este declarat câştigător candidatul care întruneşte cel puţin jumătate plus unul din voturile valabil exprimate.
            
SECŢIUNEA A II-A – LA NIVELUL ORGANELOR TERITORIALE
Art. 45. La nivelul filialelor, Comisia de Propuneri este alcătuită din 3-5 membri, votaţi de Adunarea Generală a Filialei;
Art. 46. Atribuţiile Comisiei de Propuneri de la nivelul filialei sunt similare cu cele de la nivel central.
Art. 47. (1). În vederea verificării modului de respectare a prevederilor statutului cu privire la organizarea CNR şi a AGF, acestea desemnează prin vot, dintre delegaţii (membrii) participanţi o Comisie de Validare şi Numărare a Voturilor, compusă din 5-7 membri (3-5 membri la AGF).
                (2). Comisia de Validare şi Numărare a Voturilor îşi desmnează un preşedinte dintre membrii săi.
Art. 48. Comisia de Validare şi Numărare a Voturilor verifică mandatele delegaţilor, constată cvorumul statutar de şedinţă, verifică şi centralizează voturile exprimate, constată validitatea alegerii  şi prezintă CNR (AGF) raportul său cu rezultatele finale.

Capitol nou introdus, în condiţiile în care procedura alegerilor va fi una din acitivtăţile cele mai importante desfăşurate în cadrul Consiliului Naţional al Reprezentanţilor şi al Adunării Generale a Filialei.