06 februarie 2013

Informare



„Aceeaşi Mărie cu aceeaşi pălărie”...?!

            În data de marţi, 5 februarie, s-a desfăşurat la Bucureşti şedinţa Comitetului Director al SCMD, la care au participat şi vicepreşedinţii coordonatori ai filialelor din teritoriu.
            Datorită faptului că nemulţumirea  în teritoriu a crescut constant în ultima perioadă, nemulţumire generată de tergiversarea rezolvării problemelor rezerviştilor, de lipsa informaţiilor pertinente referitor la ce se întreprinde de sindicat şi ce s-a obţinut sau ce se va obţine, de zvonistica şi luările de poziţie nu rareori răutăcioase de pe unele site-uri, conducerea operativă a SCMD a prezentat celor prezenţi o informare, prin care a arătat:
-         primul ministru l-a desemnat pe ministrul ApN să se ocupe de reglementarea acestor probleme, drept pentru care contactele şi discuţiile conducerii SCMD cu acesta au continuat, în paralel cu demersurile făcute la nivelul unor filiiale;
-         ministrul ApN intenţionează să reglementeze problema pensiilor militare printr-un proiect de lege care ar urma să fie pus în dezbaterea parlamentului până în luna iunie a acestui an;
-         ministrul ApN doreşte să cunoască exact care este situaţia actuală a pensiilor rezerviştilor, drept pentru care la Casele de pensii sectoriale se desfăşoară un audit care deja a scos în evidenţă o serie importantă de mari nereguli şi ilegalităţi.
 Prin poziţia lor , reprezentanţii din teritoriu au arătat că toate aceste lucruri nu uşurează cu nimic situaţia celor cu pensiile diminuate, care lună de lună se descurcă din ce în ce mai greu cu asigurarea existenţei lor şi a familiilor, iar atitudinea actualilor guvernanţi începe să semene din ce în ce mai mult cu a predecesorilor, la a căror îndepărtare de la putere am contribuit şi noi; ori acum constatăm că cei ajunşi pe funcţii importante în stat au cam uitat de angajamentele preelectorale şi caută diferite pretexte de a întârzia punerea în practică a acestora. Mai mult, se pare că SCMD a devenit incomod şi pentru guvernarea USL, deoarece prin lansarea de zvonuri prin care TOATE pensiile vor reveni la cuantumul din 2010 sau că pensiile mărite vor fi impozitate suplimentar         ( ilegal, deoarece ar fi o discriminare), se urmăreşte ca măsurile de recuperare a unor fonduri de care Puterea are mare nevoie, să fie puse pe seama acţiunilor SCMD, în scopul atât de bine cunoscut „divide et impera”. S-a subliniat la această şedinţă că poziţia SCMD este clară, în sensul că noi milităm atât pentru o nouă lege a pensiilor militare, pentru revenirea în primă etapă a pensiilor diminuate la cuantumul din decembrie 2010 şi pentru dreptul la muncă, în sensul abrogării interzicerii cumulului pensie-salariu. SCMD consideră că pensiile majorate legal sunt un bun câştigat.
      În consecinţă, s-a stabilit că până la elaborarea noii legi a pensiilor militare, este NEAPĂRAT NECESAR să se emită cele două ordonanţe de urgenţă convenite cu USL pe timpul campaniei electorale, deoarece oamenii noştri nu mai pot şi nici nu mai vor să aştepte doar vorbe...
      Pentru aceasta, a fost stabilită o comisie de dialog care să participe la întâlniri OFICIALE cu factorii de decizie în aceste probleme, paralel cu intensificarea contactelor la nivelul filialelor cu aleşii locali, care să transmită la Centru faptul că în teritoriu răbdarea rezerviştilor s-a cam sfârşit. Dacă până la data de 1 MARTIE solicitările noastre nu se vor materializa, SCMD va trece la acţiuni publice de redeşteptare a memoriei !

06.02.2013                                            Vicepreşedinte coordonator Zona de Vest
                                        Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
                                        Col(r) Radu AROMÂNESEI

PS   Vom reveni periodic cu informaţii asupra evenimentelor care se petrec în această perioadă.