Mintea
românului...
A început un an nou, sărbătorile
de iarnă au trecut, aşa încât noi, membrii SCMD trebuie să ne concentrăm
eforturile pentru ceea ce avem de făcut în perioada următoare. Anul 2014 se
anunţă unul deosebit de complex, iar noi, militarii, avem de înfruntat în
continuare reticenţa unei clase politice care ezită – cel puţin, să înţeleagă
menirea unei categorii profesionale cu un statut aparte în cadrul societăţii
româneşti. Au trecut ani buni de zbucium în care am încercat să readucem normalitatea
în existenţa noastră, dar din păcate rezultatele au fost minore, departe de
aşteptările pe care le-am avut din partea celor care la nevoie s-au folosit de
noi, pentru ca apoi să ne uite. Ori tocmai împotriva acestei amnezii va trebui
să acţionăm, pentru ca anormalitatea să nu devină obişnuinţă, iar pe cale de
consecinţă lege.
A lăsa garda jos, în acest an, când se va
elabora pachetul de legi ce urmează a reglementa situaţia militarilor, fie ei
în serviciul activ, fie în rezervă/retragere, echivalează cu o sinucidere
morală dar şi pecuniară a celor care şi-au făcut din cariera militară mai mult
decât o profesie . În momentul depunerii Jurământului de credinţă faţă de
Patrie am încheiat cu statul un contract ferm, pe baza căruia am acţionat ziua
şi noaptea, în orice anotimp, indiferent de starea vremii, am fost la
dispoziţie 24 de ore din 24, suportând cu tărie greutăţile şi privaţiunile
serviciului militar, aşa cum autorităţile, oricare a fost regimul politic, au recunoscut prin documente
oficiale (legi şi regulamente); Armata, ca şi frontierele, ca şi limba şi
istoria, este a Ţării, a tuturor locuitorilor ei şi nu numai a păturii
conducătoare! De aceea , prin tot ce vom face în acest an va trebui să
reamintim şi să impunem, prin mijloace legale, celor aflaţi temporar la
guvernare, că principiul „pacta sunt servanda”, principiul forţei obligatorii,
este acea regulă de drept care interzice ca o parte contractantă să modifice ,
în mod unilateral, condiţiile prevăzute în momentul încheierii contractului.
Pentru a reuşi este însă nevoie
de forţă, de forţa acţiunii colective a tuturor celor vizaţi de nedreptăţile
ultimilor ani. Până acum , membrii SCMD au fost cei care au vrut, au putut şi
au acţionat . Aşa cum s-a văzut, acţiunea SCMD a fost necesară, dar nu
suficientă pentru a rezolva întreaga problematică ; în afară de revenirea ,
pentru cei mai defavorizaţi dintre noi, la cuantumul pensiilor militare (fără
ca acestea să mai fie militare- corelate cu veniturile echivalente ale celor
din serviciul activ), şi evitarea executării silite pentru sume de bani
încasate aşa zis „necuvenit”, au rămas în suspensie recâştigarea dreptului
deplin la muncă şi, foarte grav, statutul de militar al celor care deşi au în
continuare, sau au avut, obligaţii militare faţă de stat, sunt consideraţi doar
beneficiari ai unor pensii stabilite fără legătură reală cu locul şi rolul lor
în ierahia militară.
Aceste aspecte sunt de interes
mxim pentru TOŢI MILITARII, chiar şi pentru cei din serviciul activ, care chiar
dacă nu au dreptul să se exprime deschis, trebuie să conştientizeze faptul că
va veni momentul când la rândul lor vor „rupe rândurile” şi vor păşi alături de
societatea civilă la vârste mult mai mici decât ceilalţi pensionari...
În aceste
condiţii, rolul de „vârf de lance” revine tot SCMD, organizaţie care reuneşte
rezervişti din întregul sistem de apărare , siguranţă şi ordine publică şi care
are în spate experienţa „frecuşurilor” cu autorităţile, dar pentru ca acestea
să devină acţiuni ferme trebuie depăşite reticenţele unora dintre noi care, din
diverse motive, nu au reuşit să identifice adversarul real şi şi-au îndreptat
ostilitatea chiar împotriva celor care chiar
încercau să le rezolve problemele. Că acest lucru a fost speculat copios
de cei de ale căror acţiuni suntem dependenţi este de domeniul evidenţei, şi în
mod normal, conform cu proverbul românesc referitor la „mintea românului cea de
pe urmă”, ar trebui ca în acest an să schimbăm lucrurile. Vom reuşi ?
Poate, numai dacă ...!
Col(r) Radu AROMÂNESEI
